Casa de Cultură a Studenților din municipiul Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași vă invită la spectacolul „CORD”, o producție cu o teatralitate aparte, care explorează limitele dintre real și imaginar, dintre râs și lacrimă, dintre individ și colectiv. Spectacolul va avea loc mâine, 22 octombrie, cu două reprezentații, de la ora 16:00 și 18:00.
Regizat de Andreea J. Darie și Octavian Jighirgiu, „CORD” propune o incursiune poetică în lumea clovnilor – acele ființe vulnerabile și pline de speranță, care reușesc, prin joc și imaginație, să transforme suferința în zâmbet și eșecul în artă.
Spectacolul evocă universul vagabonzilor lui Beckett, dar și o realitate simbolică în care umorul devine formă de rezistență și empatia, o punte între oameni. Clovnii Andreei Darie creează o complicitate sinceră cu publicul, invitându-l să participe, să se descopere și, uneori, să devină parte din spectacol.
„CORD” transcende simpla idee de divertisment: este o meditație despre alteritate, eșec, empatie și redescoperirea umanității, o „corabie a nebunilor” care plutește între comic și tragic, între vis și realitate.
Spectacolul este, prin excelență, interactiv, spectatorii devin la rândul lor actori, participând la o experiență comună despre curajul de a fi diferit și libertatea de a visa.
Spectacolul este destinat elevilor de liceu, studenților, dar și publicului adult.
Echipa de creație:
- Regia: Andreea J. Darie & Octavian Jighirgiu
- Costume: Alina Dincă-Pușcașu & Jenița Stănilă
- Design de lumini: Adrian Buliga
- Design de sunet: Ștefan Năstase
- Coregrafie: Alice Veliche
- Elemente de prestidigitație: Emanuel Florentin
- Regie tehnică: Emilian Andrei
Locație: Auditorium „Joseph Schmidt”, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Reprezentații: orele 16:00 și 18:00
Preț bilete:
- 15 lei – elevi, studenți și pensionari
- 25 lei – publicul general
Biletele sunt disponibile la: sediul Casei de Cultură a Studenților din Mun. Suceava (str. Zorilor, lângă Auto Albina), la intrare sau online pe iabilet.ro
Pentru mai multe informații:
📞 0752 092 606
🌐 www.ccs-sv.ro
📧 casastudentilorsv@gmail.com
Casa de Cultură a Studenților din Municipiul Suceava
Construim împreună comunitatea culturală a studenților și a orașului.