Vineri 30 mai a.c., în intervalul 9:00 – 16:00, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) organizează evenimentul intitulat Împreună pentru excelență în cariera de cercetător. Eveniment regional dedicat orientării, colaborării şi inovării prin proiectele investiţiei I 8, în cadrul proiectului COACH-USV – Centrul de orientare, asociere și consiliere în cariera de cercetător pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est a României. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Investiția 8 – Dezvoltarea rețelei de centre de orientare în cariera de cercetător ca parte a ERA TALENT PLATFORM.
Evenimentul reunește reprezentanți ai centrelor universitare şi de cercetare din regiunea de Nord-Est a României și nu numai, precum și manageri de proiecte științifice de referință, cu scopul de a susține orientarea în cariera de cercetător, colaborarea interinstituțională și promovarea cercetării de înalt nivel.
Programul cuprinde prezentarea a peste zece proiecte științifice finanțate prin PNRR-I8, susținute de echipe de cercetători de la: Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” Iași; Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași; Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Va avea loc, de asemenea, promovarea centrelor de orientare în cariera de cercetător din: Sibiu (Centrul COCerc); București (Centrul SciResCareer); Cluj-Napoca (Centrul UBB-CORE) și Suceava (Centrul COACH-USV). Fiecare prezentare va fi urmată de câte o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, fiind o ocazie bună de networking academic şi schimb de bune practici.
Proiectul COACH-USV urmărește dezvoltarea unei infrastructuri de sprijin pentru studenți, masteranzi, doctoranzi, post-doctoranzi și tineri cercetători din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est a României, oferind servicii de consiliere psiho-socio-juridică, profesională, mentorat, informare și sprijin în parcursul academic și în alegerea unei cariere în domeniul cercetării. Proiectul vizează, în egală măsură, stimularea interesului liceenilor pentru cercetare, promovarea în mass-media a cercetătorilor cu rezultate științifice marcante și coagularea unei comunități științifice regionale coerente și inovative, în concordanță cu direcțiile strategice europene și naționale în domeniul cercetării și inovării.