O nouă etapă a proiectului educaţional lansat de BNR
În perioada 25-26 noiembrie, BNR organizează în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, o nouă etapă a proiectului „BNR – Zilele Porţilor Deschise pentru Studenţii Economişti”. Activităţile din cadrul proiectului se vor desfăşura la sediul Universităţii „Ştefan cel Mare” şi în cel al Agenției BNR Suceava.
Marţi, 25 noiembrie, începând cu ora 10:00, Aula Corp E a Universităţii „Ştefan cel Mare” va găzdui conferinţa publică susținută de dl. Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR.
Miercuri, 26 noiembrie, studenţii de la USV vor participa, la sediul Agenţiei BNR Suceava, la seminarii interactive susținute de lectori din banca centrală pe teme ca: repere din istoria BNR, statistici ale băncii centrale, modelarea macroeconomică şi stabilitatea financiară în băncile centrale etc.
„BNR – zilele porților deschise pentru studenții economiști” este un proiect adresat studenților și cursanților școlilor doctorale având ca obiectiv general îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi înţelegere, în mediul universitar, a activităţii băncii centrale, a rolului, funcţiilor şi implicaţiilor deciziilor acesteia în economia românească. De la 4 universități partenere și 120 de participanţi în anul 2009 s-a ajuns astăzi, în cadrul acestui proiect, la un parteneriat cu 25 de universități și peste 3400 de studenți, masteranzi și doctoranzi care au beneficiat de prezentările lectorilor BNR și s-au implicat activ în seminarii interactive în cadrul activităților proiectului. La conferinţele publice susţinute de membrii Consiliului de Administraţie al BNR au asistat peste 16.500 de persoane.