Joi, 23 aprilie 2015, la ora 19, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava va organiza un concert-eveniment într-o formulă inedită – flaut, violă şi harpă – Matei Ioachimescu (flaut), Sándor Antal (violă), Tina Žerdin (harpă).
Este o ocazie unică pentru publicul românesc de a face cunoştinţă cu trei instrumente extraordinare şi muzica lor plină de culori, într-un program dinamic, atractiv şi de interacţiune, în cadrul căruia se integrează caracterul educaţional al evenimentului, prin parteneriatele cu diferite instituţii de învăţământ din ţară.
Profitând de mobilitatea acestor instrumente, ciclul „Culorile sunetelor” îşi propune să prezinte spectacole atât pe scene consacrate, cât şi în locuri neconvenţionale, în oraşe unde muzica clasică ajunge mai greu, aşa încât melomanii de pretutindeni să aibă acces la muzica de înaltă calitate.
Lucrările alese în program acoperă o paletă stilistică largă, punând în valoare atât posibilităţile tehnice şi de expresie ale interpreţilor, cât şi interacţiunea cu publicul.
Program:
Jacques Ibert – Interludiu
Johann Joachim Quantz – Fantezie pentru flaut solo
Max Reger – Suita pentru violă solo
Carlos Salzedo – Cântecul nopţii pentru harpă
Claude Debussy – Sonata pentru flaut, violă şi harpă
Pauză
Arnold Bax – Trio elegiac
Jacques Ibert – Entr’acte
Henryk Wieniawsky – Capriciu pentru violă şi harpă
Johann Sebastian Bach – 3 Invenţiuni la doua voci (ar. pentru flaut şi violă)
Astor Piazzolla – „Oblivion” pentru flaut violă şi harpă
Béla Bartók – Dansurile româneşti pentru flaut, violă şi harpă
Preţul unui bilet la spectacol este de 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Biletele se pot achiziţiona între orele 10:00 – 16:00, la camera 101, din corpul F al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, sau la intrarea în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, înaintea spectacolului. Informaţii şi rezervări la telefonul: 0753 595 452.