Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vă invită la un concert deosebit susţinut de Vali Boghean Band.
Evenimentul va avea loc joi, 24 noiembrie, de la ora 19.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al USV.
Valentin Boghean este unul dintre cei mai talentaţi muzicieni din Republica Moldova, aclamat de publicul care umple sălile de spectacole până la refuz. Pe lângă vocea sa inconfundabilă, Vali este cunoscut ca fiind un maestru al instrumentelor aerofone, incluzând trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, kavalul, dudukul, cimpoiul şi clarinetul, dar nu ratează ocazia de a-şi cuceri audienţa cu interpretări la chitară clasică şi bass. El va fi acompaniat de un band care are în componenţă unii dintre cei mai buni muzicieni din Republica Moldova, cu o mare experienţă internatională.
Componenţa: Valentin Boghean, Valeriu Cascaval – tambal, Oleg Lascu – contrabas, Garry Tverdohleb – tobe, Alexandru Daraban – chitară, Gheorghe Postoronca – chitară bass, Valentin Schirca – clape, Focsa Sandu – acordeon, Radu Talambuta – vioară, Vitalie Turcanu – saxofon, Petru Moiseev – percuţie.
Preţul unui bilet este de 30 lei pentru adulţi şi 15 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Biletele se pot achiziţiona online pe www.ccs-sv.ro / www.biletesuceava.ro sau de la Observatorul Astronomic, de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 12:00.
Informaţii suplimentare la 0752 092 606 sau Casa de Cultură a Studenţilor Suceava.