Consorțiul „Academica Plus”, consorțiu format din 10 universități (Universitatea din Pitești, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Ploiești, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea din Oradea, Universitatea din Petroșani, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu), se alătură Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.
Consorțiul „Academica Plus” a fost constituit din dorința comună a partenerilor pentru realizarea și asigurarea excelenței în formare și cercetare universitară, optimizarea domeniului universitar în aria europeană, precum și identificarea și exploatarea unor noi domenii de educație superioară.
Consorțiul va fi reprezentat la nivel național de către prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universității Suceava, în calitate de Vicepreședinte al CNMR.