Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava derulează, începând cu data de 16.09.2016, proiectul „Analiza interrelației dintre microbiotica intestinală și gazdă cu aplicații în prevenția și controlul diabetului de tip 2 (Acronim microDIAB)”, co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Proiectul se implementează în localitatea Suceava pe o durată de 48 luni.
Valoarea totală a proiectului este de 9.331.538 de lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 8.377.220,16 lei, 7.073.724,70 lei reprezentând co-finanțarea Fondului European de Dezvoltare Regională, iar 1.303.495,46 lei reprezentând co-finanțarea Guvernului României, în baza contractului de finanțare nr. 120 din 16.09.2016, încheiat cu Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Competitivitate.
Investiția este menită să contribuie la dezvoltarea unui nou Laborator de biologie moleculară și metagenomică (analiza bacteriilor intestinale), susținerea unui număr de 6 noi cercetători în cadrul USV, publicarea a 2 cereri de brevete și a 11 articole științifice, dezvoltarea a 6 parteneriate și depunerea a 4 propuneri de proiecte pentru Competiția Orizont 2020.
Proiectul are urmatoarele obiective științifice principale:
- Determinarea profilului microbiotei (bacteriilor) intestinale la pacienții cu diabet de tip 2 folosind tehnicile moderne si inovatoare de analiza genomica cantitativă;
- Testarea de microorganisme probiotice specifice in scopul prevenirii și controlului diabetului de tip 2, folosind studii clinice dublu-orb, randomizate, controlate cu placebo;
- Investigarea mecanismelor fiziologice, metabolice, celulare și moleculare prin care probioticele acționează pentru a preveni și ameliora diabetul de tip 2;
- Elaborarea protocolului și a unui prototip de produs probiotic (alimentar sau capsule) care va fi utilizat în prevenirea și controlul diabetului de tip 2;
- Dezvoltarea şi elaborarea unui protocol clinic pentru transplant de microbiotă intestinală (TMF) în gestionarea / controlul diabetului de tip 2.
Dintre activitățile desfășurate și rezultatele obținute în cadrul proiectului până la această dată, subliniem următoarele:
- S-au alocat spații necesare derulării primei etape a proiectului și au fost dotate parțial cu mobilier și echipamente existente în USV;
- Au fost angajați: 1 cercetător post-doctoral, 1 cercetător științific gr. III, 1 tehnician și 2 laboranți în cadrul echipei de implementare a proiectului. De asemenea, studenții de la programul de studii ”Nutriție și dietetică” sunt împlicați în diferite etape din cadrul proiectului;
- Au fost recrutați un număr de 745 de pacienți cu diabet de tip 2, care au participat la procesul de informare organizat de echipa proiectului și au fost înregistrați în evidența proiectului;
- S-a încheiat un acord de parteneriat cu Spitalul clinic județean de urgență Sf. Spiridon din Iași pentru extinderea studiului și în cadrul acestui spital;
- A fost realizat un contract cu firma daneză Chr. Hansen pentru producerea de probiotice specifice necesare derularii studiului clinic din cadrul proiectului;
- A fost elaborată o propunere de proiect pentru competiția Marie Sklodowska Curie din cadrul Programului european de cercetare Orizont 2020;
- A fost prezentată o lucrare științifică la o conferință internațională din țară și o altă lucrare se află în faza de evaluare finală la o revistă internațională de prestigiu în domeniu.
Rezultatele obținute au fost posibile prin excelenta colaborare dintre Universitate și Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, prin implicarea directă a domnului Manager Vasile Râmbu și prin coordonarea medicală atentă a domnului Dr. Claudiu Cobuz.