Luni, 17 iunie, ora 12:00, Galeria de Artă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Corp A, etaj 1, va găzdui vernisajul expoziției de benzi desenate „Les mille planètes de Valerian et Laureline”/„Cele 1000 de planete ale lui Valerian și Laureline!”.
Această expoziție itinerantă este organizată în cadrul proiectului Institutului Francez din România – București intitulat „Printemps roumain de la BD francophone”/ „Primăvara românească a benzilor desenate francofone”, care se derulează pe perioada acțiunilor „Sezonului Franța-România 2019”.
Școala de vară francofonă de la Suceava se va deschide luni, 17 iunie, iar programul zilei va include și vernisajul acestei expoziții, care va putea fi vizitată de publicul sucevean până pe 14 iulie.
Panourile expoziției sunt în limba franceză și în limba română și au fost realizate de către Institutul Francez de la Paris. Ele au fost deja expuse la București, dar și la Salonul de Benzi Desenate de la Sibiu, în 2018, precum și în alte orașe: Timișoara, Cluj, Oradea.
Pe parcursul expoziției, vor rula filme – adaptări ale unor benzi desenate