În şedinţa din 18 octombrie 2016, Consiliul de Administraţie al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a decis ca ziua de 2 decembrie 2016 să fie zi liberă pentru comunitatea academică suceveană. Decizia are la bază faptul că zilele de 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie sunt sărbători oficiale şi, prin urmare, zile libere pentru întregul sistem bugetar.
Conducerile celor 10 facultăţi şi Serviciului Administrativ vor elabora un grafic de recuperare a orelor didactice şi activităţilor administrative aferente zilei de 2 decembrie.