În perioada 16-19 decembrie 2019, 18 cursanți ai Lectoratului de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) din cadrul Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți (UNYF), însoțiți de lector, Gina Puică, au participat la o aplicație practică în România. Intitulat „România: oameni, natură, istorie”, acest program de imersiune lingvistică și culturală este organizat semestrial de Lectoratul de limbă română, cu sprijinul financiar și logistic al USV.
Și în cadrul acestei ultime ediții a evenimentului, grupul de cursanți a participat la ore de formare în cadru neconvențional și a efectuat diverse vizite. Printre locurile vizitate s-au numărat de această dată Palatul Culturii și Grădina Botanică din Iași, Cetățile Neamț și Suceava, Rezervația naturală „Dragoș Vodă” din județul Neamț, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Grupul de cursanți ai Lectoratului care au participat la această aplicație a fost format din 4 studenți și 14 cadre didactice de la mai multe facultăți ale UNYF, unii începători, alții medii și avansați în studiul limbii române.