19 noiembrie 2019
Târg de Joburi (ediția de toamnă) la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră și Unitatea de Analiză și Gestiune Previzională a Solicitărilor Pieței Muncii) și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava (AJOFM) organizează miercuri, 27 noiembrie 2019, începând cu orele 11.00, în Atrium corp E, ediția de toamnă a Târgului de Joburi. Evenimentul...Read More18 noiembrie 2019
Activități Biroul Francez
Miercuri, 20 noiembrie, ora 17.00, la Biroul Francez, grupa de copii cu vârste între 9 și 11 ani continuă aventura pe tărâmul limbii franceze, însoțiți de dna lector dr. Mariana Șovea, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. La cursul „Le français, c’est facile !”. Săptămâna aceasta, micii francofoni vor fixa cunoștințele predate și vor pătrunde în lumea animalelor...Read More15 noiembrie 2019
Studenții Departamentului de Sănătate și Dezvoltare Umană al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, implicați în prevenirea și controlul diabetului zaharat
În fiecare an, data de 14 noiembrie marchează ,,Ziua Mondială a Diabetului” și constituie un prilej de a atrage atenția asupra uneia dintre cele mai importante boli cronice, una din cele mai mari probleme de sănătate cu care se confruntă omenirea în secolul XXI, o boală a întregului organism, care poate duce la complicații precum infarct, atac vascular cerebral, orbire, blocaj renal sau...Read More15 noiembrie 2019
Proiectul DIVON
În mediul universitar sucevean, inclusiv la Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA), există preocupări permanente pentru o mai bună pregătire a studenților pentru viață și piața muncii, prin dezvoltarea competențelor studenților, atât din categoria celor profesionale, cât și din a celor transversale. În acest sens, studenții din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din...Read More12 noiembrie 2019
USV, în topul traducerilor literare și al cercetării traductologice
Aceasta este convingerea exprimată de domnul David Royaux, delegat general Wallonie-Bruxelles la București, care a participat, în zilele de 7-8 noiembrie, la colocviul despre receptarea și traducerea în limba română a literaturii belgiene, organizat de Centrul de Studii Belgiene de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca. Cu această ocazie, a avut loc și decernarea...Read More11 noiembrie 2019
Noi activități la Biroul Francez
Miercuri, 13.11.2019, ora 17:00, Biroul Francez și Centrul de Reușită Universitară (CRU) al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă activitățile destinate învățării limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile!”. Grupa de copii, îndrumată de dna lector univ. dr. Mariana Șovea, de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, și de dra Sophie Bordas, lector de...Read More4 noiembrie 2019
Noi activități la Biroul Francez
Miercuri, 6.11.2019, ora 17:00, Biroul Francez și Centrul de Reușită Universitară (CRU) al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) continuă activitățile destinate învățării limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile!”. Grupa de copii, îndrumată de dna lector univ. dr. Mariana Șovea (USV) și de dra Sophie Bordas, lector de limba franceză, va pătrunde în...Read More28 octombrie 2019
Încep înscrierile la primul program postuniversitar de securitate cibernetică la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava
Facultatea de Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) lansează în acest an primul Program postuniversitar de formare şi dezvoltare continuă în domeniul Securității Informatice, intitulat Fundamentele Securității Cibernetice, ce are în componență modulele Elemente introductive în securitatea cibernetică...Read More22 octombrie 2019