9 noiembrie 2011
Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Frank Olaf MARCH de la Universitatea Tehnică din Ilmenau, Germania
Joi, 17 noiembrie 2011, la ora 11.00, în amfiteatrul Dimitrie leonida din corpul D al universităţii va avea loc festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa către prof.univ.dr.ing. Frank Olaf MARCH de la Universitatea Tehnică din Ilmenau, Germania. Afiş manifestare Read More7 noiembrie 2011
Conferință la Observatorul Astronomic
„Un pendul de torsiune care detectează și măsoară ceea ce ar putea fi o formă de bioenergie” – acesta este experimentul și tema conferinței susținută vineri la Observatorul Astronomic al Universității „Ștefan cel Mare” de către profesorul J. Norman Hansen de la Universitatea din Maryland, Statele Unite ale Americii. Prelegerea sa a deschis cursurile de astronomie pentru avansați, dar la...Read More2 noiembrie 2011
S-a stins un profesor !
Vasile Dospinescu (09 mai 1945-1 noiembrie 2011) Pe 1 noiembrie 2011 a trecut în nefiinţă Profesorul, Omul de cultură, Lingvistul VASILE DOSPINESCU, un om despre care se poate spune că era, prin inteligenţă, eleganţă şi rafinament, prototipul profesorului universitar. Profesorul devenit mentor căruia zeci de generaţii de studenţi îi datorează nu doar informaţii şi competenţe, nu doar...Read More1 noiembrie 2011
Condoleanţe Profesor universitar doctor Vasile DOSPINESCU
Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava regretă profund trecerea în nefiinţă a celui care a fost Profesor universitar doctor Vasile DOSPINESCU, director al Bibliotecii USV şi membru marcant al comunităţii academice sucevene. În aceste momente de adâncă durerere, transmitem condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei îndoliate. Întrucît în ultimele zile am primit...Read More1 noiembrie 2011
USV sprijină învățământul preuniversitar
Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava solicită public Guvernului României o situaţie la nivelul întregii țări a datoriilor existente în cadrul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar, se arată într-un comunicat de presă semnat de prof. univ. dr. Mihai Dimian, director al Departamentului de Relaţii Publice şi Comunicare. Cererea instituției de învățământ superior vine după ce...Read More1 noiembrie 2011
Exercițiu practic de alarmare și intervenție în situație de incendiu la USV
În această dimineață în Universitatea „Ștefan cel Mar” a avut loc un exercițiu practic de alarmare, evacuare și intervenție în situație de incendiu. La acțiunea pompierilor au paricipat toate persoanele aflate între orele 9 si 11 în incinta corpului E al Universității, respectiv personal didactic, personal didactic auxiliar, personal administrativ și studenți. Exercițiul s-a desfășurat în...Read More1 noiembrie 2011
Preselecţie pentru BALUL BOBOCILOR 2011
Vrei să fii Miss sau Mister USV 2011? Vrei să apari pe scena Balului din acest an? Dacă eşti prezentabil, entuziast, cu umor, fresh, carismatic sau ai talent artistic, vino la întâlnirea cu organizatorii, vineri, 4 noiembrie, la orele 17.30, în Corpul E, în faţa Rectoratului. Ultima posibilitate de inscriere Read More28 octombrie 2011
Stagiu de formare pentru profesorii de limba franceză
În perioada 28-30 octombrie 2011, se desfăşoară în Universitatea noastră stagiul de formare „Développer les competences orales à l’aide de divers supports”, organizat sub egida CREFECO (Centre regional francophone pour l’Europe centrale et orientale) de ARPF (Asociaţia Română a Profesorilor de Franceză) şi de Departamentul de limbi şi literaturi străine al Facultăţii de Litere şi Ştiinţe...Read More27 octombrie 2011
Calitatea de conducător de doctorat, recunoscută automat în România
Persoanele care au obţinut calitatea de conducător de doctorat în statele membre ale Uniunii Europene, în Spaţiul Economic European şi Confederaţia Elveţiană primesc automat acest statut şi în România. Metodologia privind dobândirea automată a calităţii de conducător de doctorat a fost aprobată printr-un ordin al Ministerului Educaţiei publicat marţi, 25 octombrie 2011, în Monitorul...Read More24 octombrie 2011


