23 aprilie 2012
Lansare de carte: âIstoria Basarabiei. Note de cursâ, autor prof.univ.dr. Ştefan PURICI
Marţi, 24 aprilie 1012, la ora 12.00, în Aula din Corpul E a Universităţii va avea loc lansarea volumului „Istoria Basarabiei. Note de curs” a domnului prof.univ.dr. Ştefan PURICI. Evenimentul se înscrie în suita de acţiuni organizate cu ocazia împlinirii celor 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist. Prezintă Cristi DUMITRU, Director General al Institutului „Eudoxiu...Read More20 aprilie 2012
Serile Studenţeşti USV se organizează în perioada 8 mai â 7 iunie în grădina englezească a Universităţii (Corp D): concerte şi spectacole, prezentări şi proiecţii de filme, prelegeri şi dezbateri publice, precum şi alte activităţi inedite destinate studenţilor.
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează în perioada 8 mai – 7 iunie 2012 o serie de manifestări studenţeşti în aer liber sub egida Serilor Studenţeşti USV. Activităţile vor avea loc între orele 19:30 si 21:30 în Grădina Englezească a USV (corp D) în fiecare seară din perioada menţionată, cu exceptia zilelor de sambata si duminica. În cadrul acestui...Read More11 aprilie 2012
Concurs pentru postul de Director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat
Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava anunţă scoaterea la concurs a postului de DIRECTOR al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat ce va avea loc în data de 22.06.2012, ora 11.00, la Rectorat. Metodologia şi condiţiile de concurs sunt publicate pe adresa web proprie. Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Rectorat, email: rectorat@usv.ro, tel: 4 0230 520081. Read More11 aprilie 2012
Cercetător de la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava pe coperta prestigioasei reviste âChemical Communicationsâ
Prestigioasa revistă „Chemical Communications” a dedicat coperta numărului 35 apărut în luna martie 2012, rezultatelor obţinute de un cercetător al Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, în colaborare cu un grup de cercetători ai Universităţii din Toulouse (Franţa). Factorul de impact ISI al acestei reviste este 5,787 iar scorul relativ de influenţă este 4,6569 A. Rotaru, I....Read More3 aprilie 2012
Diplome de excelență și medalii de aur, pentru universitarii suceveni
25 de invenții ale universitarilor suceveni au participat la ediția Jubiliară a Salonului Internațional al Cercetării, Inovării şi Inventicii PRO INVENT 2012 de la Cluj- Napoca. Universitatea Ștefan cel Mare a avut cea mai valoroasă reprezentare din cei 80 de expozanți, așa încât, pe lângă diplomele și medaliile obținute, Universitatea suceveană a fost recompensată cu Diploma de excelență și...Read More30 martie 2012
Cristian Diaconescu și-a amânat vizita la USV
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, și-a amânat vizita la Universitatea Ștefan cel Mare programată pentru astăzi. Șeful diplomației române a comunicat că nu va putea “efectua deplasarea la Suceava, întrucât au apărut evenimente internaționale la care trebuie să ia parte “. El a propus amânarea întâlnirii pentru o dată ulterioară ce va fi stabilită de comun acord....Read More27 martie 2012
Dialogul Chișinău – București: între integrare europeană și reîntregire națională
Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia vă invită sâmbătă, 31 martie 2012, ora 11.00, să asistaţi la Conferinţa „Dialogul Chişinău – Bucureşti: între integrare europeană şi reîntregire naţională”, ce se va desfăşura în incinta Observatorului Astronomic din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”. Vor fi prezente personalităţi din elita publică de la Chişinău, precum...Read More26 martie 2012
Excursie de studiu şi simpozion studenţesc internaţional la Universitatea âŞtefan cel Mareâ din Suceava
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publica din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, în parteneriat cu Baltic College din Germania, organizează în perioada 24-29 martie 2012 o excursie de studiu în domeniul turismului, cu participarea studenţilor suceveni, a studenţilor germani şi a unor studenţi de la facultăţi de profil din Cluj, Iaşi şi Braşov. Cercetarea va...Read More19 martie 2012
Prelegere pe teme de nutriţie, dietetică, obezitate, neuroştiinţe, precum şi aspecte despre metodologia cercetării ştiinţifice
Domnul prof. dr. Mihai Covasa, Profesor Asociat la Western University (SUA) şi Director al Laboratorului de Fiziologie şi Nutriţie al Institutului MICALIS, INRA (Franţa) se află într-o vizită la Universitatea noastră pentru a ne consilia în legatură cu dezvoltarea programului de studii „Nutriţie şi Dietetică”. Domnul Profesor Covasa va susţine marţi, 20 martie 2012, ora 10, în...Read More19 martie 2012


