28 ianuarie 2016
Ajustarea taxelor și tarifelor la USV în acord cu politicile guvernamentale
În ședința Consiliului de Administrație din 26 ianuarie a. c. au fost discutate cuantumurile taxelor și tarifelor care urmează să intre în vigoare în anul universitar 2016-2017. Discuțiile au fost generate de faptul că în Contractul instituțional pe care Rectorul îl semnează cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice este cuprinsă obligația expresă de a corela taxele...Read More26 ianuarie 2016
Lansări de carte la USV
În ziua de 1 februarie, ora 12, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava se va organiza prezentarea a două volume reprezentative pentru cunoașterea trecutului Bucovinei. Cadastrul austriac al Ducatului Bucovinei. Districtul Cernăuți (1817-1865) Sistemul de învățământ din Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774-1918) Read More18 ianuarie 2016
Conferința cu tema âRemembering Dr. Martin Luther King, Jr.â
Ambasada Statelor Unite ale Americii, în cooperare cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează o conferință cu tema „Remembering Dr. Martin Luther King, Jr.”, susținută de Excelența Sa, Domnul Hans Klemm, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România. Ambasadorul Hans Klemm va susține un discurs...Read More18 ianuarie 2016
Training âManagementul timpuluiâ la CCOC
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează pe 22 ianuarie, ora 12, training-ul „Managementul Timpului”. Studenții care doresc să participe se pot înscrie la ccoc@usv.ro. Afiș Read More11 ianuarie 2016
Training cu tema: âManagementul stresului în sesiuneâ la CCOC
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul USV organizează pe 15 ianuarie, ora 12, un training centrat pe „Managementul stresului în sesiune”. Studenţii care doresc să participe se pot înscrie la ccoc@usv.ro Afiș manifestare Read More8 ianuarie 2016
Comunicat finalizare proiect MANSiD
Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” – co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională – „Investiții pentru viitorul dumneavoastră” COMUNICAT DE PRESĂ Finalizare proiect Centrului integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de...Read More28 decembrie 2015
Conferinţă de presă privind stadiul de implementare al proiectului MANSID
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava orgnizează miercuri, 30 decembrie 2015 o conferinţă de presă privind stadiul actual de implementareal proiectului „Centrul integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control” (Acronim MANSiD). Invitaţie Broşură prezentare MANSID Read More10 decembrie 2015
Concurs pentru studenți OSF HACKATHON
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu compania OSF Global Services, vă invită să luați parte la prima ediție a Hackathon-ului organizat în cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Evenimentul se desfășoară pe parcursul a cinci zile, începând cu data de 7 decembrie, orele 10:00, când în Amfiteatrul „Dimitrie Leonida” din corpul D, s-a dat...Read More4 decembrie 2015
Conferință de finalizare a proiectului âPSP – Practică Să Practici!â
Vineri, 4 decembrie 2015, la ora 16.00, în Salonul Regal din cadrul Complexului Hotelier Zamca din Suceava va avea loc Conferinșa de finalizare a proiectului „PSP – practică Să Practici!”, număr de identificare contract: POSDRU/189/2.1/G/156678. Invitație și agendă Read More4 decembrie 2015