Finalizarea implementării proiectului – „Învață din practică!- INDIP”
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Suceava și SC Great People Inside SRL din Braşov, anunță finalizarea implementării proiectului „Învață din practică! INDIP” – Cod SMIS: 107439. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 6 „Educație și competențe” și s-a derulat pe o perioadă de 30 de luni.
Obiectivul general al proiectului Învață din practica! INDIP vizează dezvoltarea resurselor umane prin îmbunătățirea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor, crearea de medii de practică în cadrul universității și creșterea accesului la activități de învățare la un potențial loc de muncă (stagii de practică), care să faciliteze inserția pe piața muncii a absolvenților de studii terțiare, pentru un număr de 250 studenți înmatriculați în sistemul național de învățământ (licență și master).
Grupul țintă este format din studenţi înmatriculaţi la studii de licenţă şi master din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică și a Facultății de Istorie și Geografie, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Proiectul a avut în vedere realizarea de investiții în domeniul educației în vederea dobândirii de noi competențe prin: îmbunătățirea accesibilității, a utilizării și a calității tehnologiilor informației și comunicațiilor și crearea de medii de practică în cadrul universității, în parteneriat cu angajatorii.
Implementarea proiectul INDIP a contribuit concret și coerent la realizarea obiectivului major al Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 care reprezintă dezvoltarea resurselor umane prin creșterea accesului la un sistem de educație și formare profesională de calitate, stimularea ocupării, cu precădere pentru tineri, reducerea sărăciei și a excluziunii sociale prin facilitarea accesului de servicii sociale și de sănătate. De asemenea, proiectul contribuie la realizarea obiectivului specific al apelului de proiecte deoarece vizează creșterea ratei de participare a studenților la programe de învățare la locul de muncă (stagii de practică) în cadrul unor parteneriate nou înființate, precum și dezvoltarea celor existente, care să faciliteze inserția pe piața muncii a absolvenților de studii universitare.
Pe parcursul implementării proiectului au fost atinse următoarele rezultate principale:
- 250 de studenți selectați și introduși în grupul țintă;
- 1 studiu pentru identificarea partenerilor de practică;
- 30 firme nominalizate și 25 tutori nominalizați în vederea derulării stagiilor de practică;
- 250 convenții-cadru încheiate între organizatorii de practică, partenerii de practică și studenții participanți;
- 1 procedură de consiliere și orientare profesională;
- 250 evaluări psihoaptitudinale bazate pe instrumente TIC;
- 250 rapoarte de evaluare personalitate și aptitudini;
- 250 rapoarte de evaluare interese vocaționale;
- 250 fișe individuale de consiliere completate;
- 250 planuri de carieră completate de studenți;
- 11 sesiuni de grup consiliere și orientare în carieră;
- 1 platformă colaborativă și o bază de date a angajatorilor dezvoltată pe platforma proiectului;
- materiale suport elaborate în vederea derulării stagiilor de practică – Ghid practică + Anexe;
- Laborator de dezvoltare a competențelor digitale – Învaţă din practică! creat;
- 250 studenți participanți la practică și 250 subvenții acordate;
- 75 premii pentru participarea la competiția de dezvoltare competențe digitale;
- 13 premii acordate ca urmare a participări la târgul de firme simulate.
Valoarea totală a proiectului este 2.212.842,36 lei, din care valoarea cofinanțării UE este de 2.162.616,94 lei.
Perioada de implementare a proiectului este de 30 de luni (25 iulie 2018 – 24 ianuarie 2021).
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Informaţii suplimentare
www.practicasv.ro, www.fonduri-ue.ro
Persoane de contact
Manager de proiect – Conf. univ. dr. Mariana LUPAN
e-mail: marianalupan@usm.ro, indip@usm.ro
Read MoreHotărâre a USV în vederea combaterii tentativelor de plagiat
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se numără printre primele instituții de învățământ superior din România care a achiziționat și utilizează de un deceniu un program informatic de depistare a similitudinilor în lucrările elaborate în cadrul USV sau în afara acesteia. Softul respectiv este folosit de cadrele didactice pentru verificarea tuturor lucrărilor de licență, disertație și doctorat, precum și a unor referate sau diverse lucrări scrise de studenți pe parcursul anului universitar. Pe de altă parte, USV acordă o importanță deosebită instruirii studenților pe parcursul studiilor în vederea respectării dreptului de proprietate intelectuală și a normelor de integritate academică, considerând importantă înțelegerea și asumarea acestor norme etice de către studenți și nu doar depistarea abaterilor la finalizarea studiilor. În acest sens, se desfășoară cursuri obligatorii de Etică și integritate academică, introduse printr-un Ordin al Ministrului Educației, din 2018, pentru toate programele de masterat și doctorat, precum și cursuri sau module de Etică și deontologie profesională la multe dintre programele de licență. Desfășurarea unor campanii de informare publică cu privire la măsurile luare în acest sens reprezintă, de asemenea, o modalitate de creștere a nivelului de conștientizare a acestor probleme, în rândul tinerilor.
Totuși, în pofida faptului că există un cadru instituțional care să susțină și să stimuleze integritatea academică, în ciuda desfășurării campaniilor de informare derulate inclusiv la nivel național, apar unele cazuri în care studenții ignoră normele de întocmire a textelor solicitate de profesori pentru evaluarea pe parcurs sau semestrială.
Astfel, în urma propunerilor venite de la consiliile facultăților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în ședința Consiliului de Administrație din 19 ianuarie 2021 a fost analizat modul în care membrii comunității academice respectă normele Codului de etică și deontologie profesională. Constatând că încă există tentative de însușire a unor texte de pe internet și de prezentare a unor referate, rapoarte, lucrări care conțin un procent semnificativ de similitudini cu surse publicate deja, CA al USV a decis sancționarea cu avertisment scris a unui număr de 113 studenți, conform prevederilor Regulamentului cadru privind activitatea profesională a studenților.
Studenții care au primit sancțiunea au dreptul la depunerea la secretariatul facultății a unei eventuale contestații, în termen de trei zile lucrătoare de la momentul notificării.
Suntem convinși că, pe lângă numeroasele măsuri adoptate de conducerea USV în vederea stimulării și premierii performanței didactice și științifice, propunerile facultăților și hotărârea Consiliului de Administrație vor contribui la creșterea responsabilității în rândul studenților și la sporirea calității actului educațional.
Read More„EDUCAȚIE TIMPURIE INCLUZIVĂ ȘI DE CALITATE (ETIC)”
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava implementează proiectul „Educație timpurie incluzivă și de calitate – ETIC”, cod proiect POCU/446/6/22, în calitate de partener. Proiectul Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate, implementat de Ministerul Educației Naționale în parteneriat cu Universitatea din Pitești, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în intervalul 2019 – 2021, urmărește realizarea obiectivului general – Dezvoltarea cadrului operațional național în domeniul educației ante-preșcolare, în vederea facilitării accesului la educație al copiilor sub trei ani din creșe și/sau grădinițe. În acest sens, se are în vedere elaborarea unui document cadru de diagnoză privind organizarea și funcționarea unor servicii de calitate în domeniul educației timpurii în Romania și de implementare a acestora în viitoarele servicii pentru educația timpurie. În acest context, au fost prevăzute a se derula 8 dezbateri/ câte una în fiecare regiune de dezvoltare, pentru conturarea unei analize SWOT a serviciilor educaționale, medicale și sociale furnizate în educația timpurie din România în ultimii 3 ani.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat 2 dintre aceste dezbateri: una în Buzău, pe data de 17 decembrie 2020, cuprinzând județele: Buzău, Vrancea, Vaslui, Covasna, Prahova și una în Suceava pe data de 8 ianuarie 2021 pentru alte 5 județe: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău. Pentru fiecare dintre aceste întâlniri au fost invitați și au participat din fiecare județ un inspector de învățământ preșcolar, un reprezentant al DSP, un reprezentant al APL sau ONG cu activitate relevantă în domeniu, un reprezentant al părinților. La cele două întâniri au participat 35 de participanți.
Tematica discutată a făcut referire la dezvoltarea cadrului operațional național în domeniul educației ante-preșcolare în vederea facilitării accesului la educație al copiilor sub trei ani din creșe și/sau grădinițe. Temele abordate au clarificat aspecte privind modalitățile prin care ar putea fi dezvoltate serviciile pentru copiii de 0-6 ani (servicii standard și/sau alternative), categoriile de personal și nivelul de studii necesare pentru personalul implicat în educația și îngrijirea timpurie a copilului, respectiv în educație timpurie antepreșcolară. În cadrul întâlnirilor s-a discutat și despre rutele flexibile de formare și modalitățile de evaluare, monitorizare ale serviciilor din educația timpurie.
Persoanele din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava care au organizat aceste două activități au fost: Otilia Clipa, coordonator partener USV, Florin Domunco, asistent manager proiect din partea USV și Gabriela Blumenfeld, responsabil raportare pentru USV.
Participanții la focus-grup s-au implicat activ în discuțiile inițiate, au exprimat opiniile din perspectiva instituțiilor reprezentate și au fost subliniate posibilitățile de armonizare legislativă și administrativă pentru dezvoltarea sistemului de educație timpurie. Participanții au apreciat faptul că există posibilitatea aplicării și derulării acestor tipuri de proiecte care au ca obiectiv îmbunătățirea sistemului de educație timpurie, cu accent pe componenta antepreşcolară.
Pentru mai multe detalii legate de organizarea acestor activități sau de programele de formare continuă acreditate derulate în cadrul proiectului puteți accesa site-ul proiectului https://proiect-etic.usm.ro sau comunica pe adresa otilia.clipa@usm.ro

Proiectul „Francofonia în comunitate”
Proiectul „Francofonia în comunitate”, realizat la Biroul Francez, se bucură de susținerea Institului Francez și Ambasadei Franței în România, a Agenției Universitare a Francofoniei, a Centrului de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, a Inspectoratului Școlar Județean, a Consiliului Județean, a Asociației Profesorilor de Limbă Franceză, filiala Suceava, a Asociației „L’Arc-en-ciel du succès” și a Asociației Seniorilor Bucovineni.
În cadrul „după-amiezii francofone” de miercuri, 20 ianuarie 2021, ora 17:00, va avea loc festivitatea de premiere a Concursului CoronaFALL, ediția a III-a, din cadrul Festivalului Autumnal de Literatură F.A.L.L., la Biroul Francez din Suceava. Premiile constau în cărți și materiale de pictură acordate cu sprijinul financiar al AUF (Agence Universitaire de la Francophonie), în tricouri și genți oferite de AAFS (Asociația Alianța Franceză din Suceava).
Cu intenţia de a descoperi şi promova elevi cu aptitudini literar-artistice, Școala Gimnazială Preuteşti, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Județului Suceava, a iniţiat acest concurs de creaţie în domeniul literaturii și al artelor plastice.
Lucrările au fost evaluate de un juriu de specialitate româno-francez format din prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, lector univ. dr. Mariana Șovea, prof. gr.I Tamara Sabin, prof. Charlotte Cencic, prof.dr. Anamaria Briana Belciug, prof.dr. Alexandra Sîrghi, prof. Gabriela Dumbrăvanu, prof. Delia Rusu, prof. Mihai-Cristian Fetcu, prof. Camelia Rusu Sadovei, artist plastic, membru UAPR.
Partenerii acestei ediții au fost: Biblioteca USV, Centrul de Reușită Universitară Suceava, Asociația Alianța Franceză din Suceava, DGASPC Suceava, INSPE - Académie de Reims, Franța.
Festivalul, coordonat de prof. Adina Popa, a beneficiat de certificare eTwinning.
Activitățile tematice planificate în fiecare miercuri pot fi urmărite pe adresa de facebook a Biroului Francez: facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei-1705411698690534, pe site-ul Consiliului Județean: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez sau pe site-ul Asociației Alianța Franceză din Suceava: https://afsuceava.ro.
Lansarea unui volum de poezii la USV
Vineri, 15 ianuarie 2021, începând cu ora 11.00, în sala Auditorium „Joseph Schmidt” (USV), în cadrul manifestării organizate cu prilejul Zilei Culturii Naționale, sub genericul „Poezia vie – de la Eminescu la tinerii poeți de azi”, va avea loc lansarea volumului de debut „CuțitulProaspătȘters”, de Vlad Berariu. Manifestarea este organizată în parteneriat de Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (director, prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu), Casa de Cultură a Studenților Suceava (director, prof. Valentin Ianoș), Casa de Poezie Light of ink – Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava (coordonator, prof. Gheorghe Cîrstian).
Volumul va fi prezentat de invitați speciali: prof. Rodica Mureșan – critic literar, studenta Antonia Mihăilescu – poetă, prof. Vlad Sibechi – poet. Evenimentul va fi moderat de prof. Gheorghe Cîrstian, coordonatorul Casei de Poezie Light of ink, proiect cultural inițiat de Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava.
Volumul „CuțitulProaspătȘters” a primit premiul Editurii „Junimea” la Festivalul-concurs national de poezie „Costache Conachi” (Tecuci, 2020), fiind publicat în colecția „Numele poetului”, coordonată de poetul Lucian Vasiliu, managerul editurii.
Coperta I a volumului este ilustrată cu un desen al regretatului artist plastic George Ostafi. Coperta a IV-a prezintă un Cuvânt însoțitor, semnat de scriitorul Matei Vișniec: „Poemele lui Vlad Berariu au ceva tăios, parcă sunt scrise cu dorinţa de a provoca incizii în iluziile noastre mai vechi şi mai noi, în condiţia noastră de oameni din ce în ce mai globali, deci tot mai vidaţi. Cartea sa de debut este ca o fereastră pe care o deschizi ca să primeşti aer rece şi curat în plămâni. Cu o mână sigură, doldora de talent, el scrie cu prudenţă despre incertitudini. Nici o singură clipă, citindu-i volumul, nu am avut impresia că merge pe urmele altora. O singularitate reconfortantă emană din poemele sale neliniştite.”
Vlad Berariu (născut pe 31 mai 2001, la Suceava) a absolvit Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și este aplicant pentru Breda University of Applied Sciences, Olanda. Este membru al Casei de Poezie Light of Ink. A obținut premii la importante concursuri literare: premiul editurii „Junimea” la Festivalul național de poezie „Costache Conachi”, premiul Editurii Alfa și al revistei „Expres cultural” la Concursul național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene „Porni Luceafărul...”, premiul I la Festivalul național de poezie „Gellu Naum”, premiul Colocviilor „George Coșbuc” și premiul revistei „Mișcareal literară” la Concursul național de poezie „George Coșbuc”, premiul al II-lea la Festivalul naţional de literatură „Alexandru Macedonski”, premiul al III-lea și premiul revistei „Bucovina literară” la Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş“, premiul revistei „Observator cultural” la Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu”. A publicat în revistele „Observator cultural”, „Expres cultural”, „Mișcarea literară”, „Bucovina literară”, „Alecart”, pe site-uri literare, precum și în antologii. A participat la ateliere de scriere creativă: „LicArt”, „Super”, „Arta nu mușcă”.

Manuscrisele eminesciene (expoziție)
Vineri, 15 ianuarie 2021, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează expoziția de carte „Manuscrisele eminesciene”, în Holul Central al Corpului E, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Vor fi expuse, pentru prima dată la Suceava, 37 de volume care conțin 47 de caiete manuscrise eminesciene (ediția facsimilată), împreună cu 20 de CD-uri. Reamintim faptul că fondul de carte al Bibliotecii USV s-a îmbogățit, la inițiativa prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, cu această donație din partea Bibliotecii Academiei Române, la începutul acestui an universitar.
Expoziția mai conține o serie de lucrări din opera eminesciană menite să prezinte publicului universalitatea Poetului, menționând aici traduceri din poezia lui Eminescu în limbile germană, franceză, engleză, rusă, spaniolă, latină și arabă, aflate în colecțiile speciale ale Bibliotecii USV.
Pe tot parcursul expoziției (orele 10.00 – 16.00), se vor derula imagini de la primirea acestei donații în Biblioteca USV. De asemenea, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu va vorbi despre importanța manuscriselor eminesciene pentru cultura română.
Expoziția este realizată de bibliotecar Despina Doina Rotaru
Read MoreActivități Biroul Francez 13 ianuarie 2021
Asociația Alianța Franceză din Suceava vă urează „La mulți ani! Un an 2021 cu sănătate, împliniri personale și profesionale deosebite!”.
Dorim să ne fiți alături și în acest an, pentru că avem o paletă largă de activități să vă oferim: proiecte internaționale motivante, concursuri, întâlniri cu studenții Erasmus din Senegal și Coasta de Fildeș, muzică, poezie, teatru.
La Biroul Francez, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, se reîncepe online, începând cu data de 13 ianuarie 2021, seria cursurilor de limbă franceză, pe niveluri de vârstă și pregătire lingvistică, în cadrul proiectului „Francofonia în comunitate”: „Le Français, c’est facile!”, „Français au collège”, „Préparatifs pour DELF”, „Français général” – adulți.
Proiectul este susținut de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) și beneficiază de implicarea unei echipe performante de profesori de limba franceză, printre care: lector univ.dr. Mariana Șovea, lector univ.dr. Daniela Vereș, prof.dr. Briana Belciug și prof.dr. Alexandra Sîrghi.
Read MoreRezultatele negocierii privind achiziția unui imobil pentru cazarea studenților USV
Un obstacol important în dezvoltarea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) îl reprezintă numărul insuficient de locuri de cazare pentru toți studenții care ar avea nevoie. Totodată, infrastructura didactică și de cercetare modernă, precum și calitatea educației atrag anual câteva mii de studenți la programele de studiu oferite de USV. Pentru a onora cererile de cazare într-o proporție cât mai mare, USV se vede nevoită să apeleze, în fiecare an universitar, la protocoale de cazare cu unități de învățământ din mediul preuniversitar și să închirieze locuri de cazare din mediul privat.
Ca urmare a acestui fapt, USV a efectuat o cercetare de piață și a identificat un imobil aflat în proprietatea SC CONBUCOVINA SA, situat la o distanță mică de actualul campus. Corpul de clădire menționat ar fi putut fi transformat, prin recompartimentare, într-un cămin studențesc, rezolvând, în mare parte, problemele de cazare ale studenților.
În baza mandatului acordat de Consiliul de Administrație, o comisie formată din reprezentanții USV a demarat negocierile cu investitorul imobiliar.
Negocierile, care au avut loc pe parcursul lunii decembrie, nu au condus la un acord între părți. Suma minimă solicitată de SC CONBUCOVINA SA a fost mai mare decât suma maximă aprobată de Ministerul Educației pentru această achiziție. De asemenea, cele două părți nu au ajuns la un consens privind detaliile tehnice de predare – primire a imobilului. Drept urmare, negocierile între USV și SC CONBUCOVINA SA s-au încheiat fără ca imobilul în cauză să poată fi achiziționat.
Read MoreEtapă intermediară în implementarea unui proiect cofinanțat din Fondul Social European pentru dezvoltarea programelor de studii și a culturii antreprenoriale la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă implementarea proiectului „Creșterea calității programelor de studii universitare prin formarea resursei umane și promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenților – ProForm”, POCU/379/6/21/124981, în valoare de 6.845.959,60 lei, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Liderul de proiect este Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa" din Iași, Universitatea din Craiova, Universitatea „Danubius" din Galați, Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacău și SIVECO ROMÂNIA S.A București.
Clasificare merituasă a unor reviste din domeniul științelor umaniste din USV și a Editurii USV
În urma afișării rezultatelor finale ale evaluărilor revistelor și editurilor din România, domeniul Științe umaniste, evaluări organizate de CNCS pentru perioada 2020-2024, USV are o prezență semnificativă: în categoria B, 4 reviste, trei în domeniul Filologie (Meridian Critic, Atelier de traduction, ANADIS) și una în domeniul Istorie (Codrul Cosminului)
http://www.cncs-nrc.ro/wp-content/uploads/2020/12/categorii.Reviste.Site_.CNCS_.2020.pdf.
De asemenea, tot în categoria B a fost clasificată, în domeniul Filologie, editura
USV http://www.cncs-nrc.ro/wp-content/uploads/2020/12/categorii.Edituri.Site_.CNCS_.2020.pdf


