Facultatea de Științe ale Educației din USV celebrează prima Zi Internațională a Învățării Sociale și Emoționale
La inițiativa unor organizații americane (SEL4US), vineri, 27 martie 2020, se celebrează pentru prima dată Ziua Internațională a Învățării Sociale și Emoționale (International SEL Day) (https://selday.org/), ca semn de recunoaștere a importanței abordării abilităților noncognitive prin învățare formală și nonformală. Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava se alătură acestui fenomen global în calitate de partener, fiind un promotor al învățării sociale și emoționale la nivelul comunității educaționale.
Fenomenul SEL (educația emoțională) este larg răspândit în lume și în ultimul timp a devenit tot mai prezent în curricula școlilor din sistemul preuniversitar din tot mai multe țări.
Învățarea socială și emoțională este procesul prin care copiii și adulții dobândesc abilitățile necesare să gestioneze emoții, să stabilească și să urmărească obiective pozitive, să stabilească și să mențină relații pozitive și să întărească capacitatea de a lua decizii în mod responsabil. Modelul CASEL (Centrul de colaborare pentru învăţare academică, socială şi emoţională) al învățării sociale și emoționale se dezvoltă prin cinci dimensiuni:
- Conștientizare de sine – Abilitatea de a recunoaște corect propriile emoții și gânduri și influența lor asupra comportamentului; evaluarea precisă a punctelor tari și slabe; încredere în sine; optimism);
- Managementul sinelui (personal)– Abilitatea de reglare efectivă a emoțiilor, gândurilor, comportamentelor în diferite situații, managementul stresului, controlul impulsurilor, automotivarea, stabilirea de scopuri, urmărirea scopurilor personale și academice;
- Conștientizare socială– abilitatea de a prelua perspectiva altuia, de a empatiza cu o persoană din culturi diferite pentru a înțelege normele etice și sociale ale comportamentului, pentru a recunoaște resursele și sprijinul social (familie, școală, comunitate);
- Abilități relaționale– abilitatea de a stabili și menține relații sănătoase și recompensatoare, comunicare clară, ascultare activă, cooperare, rezistența la presiunea socială, negociere de conflicte, căutare și oferire de ajutor;
- Luarea deciziilor în mod responsabil– abilitatea de a face alegeri constructive, bazate pe respect, privind propriul comportament și interacțiunile sociale, alegeri bazate pe standarde etice, norme sociale, evaluări realiste ale consecințelor acțiunilor proprii, starea de bine proprie și a altora). Toate aceste abilități s-au dovedit extrem de benefice în devenirea copiilor care au avut acces la programe de tip SEL.
Studiile realizate ca urmare a implementării de astfel de programe în școli au demonstrat eficiența acestei abordări, prin faptul că s-a constat o creștere a nivelului stării de bine, o creștere a calității rezultatelor școlare, dezvoltarea unui climat școlar pozitiv și abilitarea copiilor cu acele calități care îi vor ajuta să exceleze la locul de muncă. Centrul pentru învățare academică, socială și emoțională (CASEL) a analizat eficacitatea intervențiilor SEL, realizând studii la nivelul a peste 100.000 de elevi de toate vârstele, din întreaga lume, iar rezultatele arată că aceste programe au impact pozitiv la nivelul performanțelor academice, al vieții sociale, precum și la nivelul capacității de a lua decizii în mod responsabil. Într-o cercetare bazată pe meta-analiză (Durlak et al, 2011), fiind analizate 213 de programe de învățare socială și emoțională care au implicat 270.034 preșcolari și elevi, de la grădiniță până la liceu, s-a evidențiat că elevii care au participat la programe de învățare socială și emoțională au dobândit abilități, atitudini și comportamente sociale și emoționale și performanțe academice mai bune cu 11 procente în comparație cu un grup de control.
Beneficiile SEL s-au dovedit prin efecte asupra rezultatelor școlare, relațiilor interpersonale, sănătate mentală: clasa funcționează mai eficient, crește eficiența învățării când copiii au abilități de concentrare a atenției, gestiune a emoțiilor negative, a relațiilor negative cu colegii și adulții, și perseverează în fața dificultăților (e.g., Ladd, Birch & Buhs, 1999; Raver, 2002); copiii care au un mangement eficient al gândirii, atenției, comportamentului au note mai bune și rezultate mai bune la testele standardizate (Blair & Razza, 2007; Bull et al., 2008; Epsy et al., 2004; Howse, Lange et al., 2003; McClelland et al., 2007; Ponitz et al., 2008); copiii cu bune abilități sociale sunt mai predispuși la a dezvolta și menține prietenii, a iniția relații pozitive cu profesorii, a participa la activitățile clasei și a se angaja pozitiv în învățare (Denham, 2006). De asemenea, abilitățile sociale și emoționale s-au dovedit a fi factori protectivi pentru a face față evenimentelor negative și stresului cronic (Buckner, Mezzacappa & Beardslee, 2003; 2009) și pentru a susține starea de bine generală (securitatea locului de muncă, financiară), precum și sănătatea fizică și mentală în perioada adultă (Mischel et al., 1989; Jones, Greenberg & Crowley, 2015).
Reevaluarea recentă a competențelor cheie propuse de către cadrul european identifică Competența personală, socială și de a învăța să învețica fiind prioritară pentru adresarea nevoilor de învățare a tinerei generații. Așadar, această competență, constând în abilitatea de a reflecta asupra sinelui, de a gestiona eficient timpul și informația, de a lucra cu alții în mod constructiv, de a rămâne rezilient și de a gestiona propria învățare și carieră, devine țintă pentru programele educaționale din școala românească. Această competență include abilitatea de a face față incertitudinilor și complexității, de a învăța să înveți, de a sprijini propria stare de bine fizică și emoțională, de a menține starea de sănătate fizică și mentală și de a fi capabil de o viață sănătoasă și orientată spre viitor, de a empatiza și de a gestiona conflictele într-un context inclusiv și suportiv și poate fi formată prin intervenții explicite și implicite care promovează învățarea socială și emoțională.
Vestea bună, oferită de experiența academică și de cercetare, este că programele de învățare socială și emoționala pot fi coordonate și implementate cu succes de către profesori, care sunt interesați de propia lor dezvoltare profesională și parcurg formări în domeniu.
La Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava se derulează, din anul 2015, un program de master intitulat Consiliere Școlară și Educație Emoțională (CSEE) și a fost înaintat spre aprobare, în contextul unui parteneriat european coordonat de Universitatea Malta, un program de master internațional de tip Erasmus Mundus, Resilience in Education. În cadrul programului CSEE, cursanții dezvoltă abilități de proiectare a activităților de educație emoțională, fiind în măsură să coordoneze implementarea unui program de învățare socio–emoțională în școală, indiferent de vârsta elevilor cu care lucrează.
La nivelul Facultății de Științe ale Educației din USV există preocupări academice, de cercetare și aplicare a cunoașterii SEL în sfera practicii educaționale și prin intermediul proiectelor internaționale derulate. În prezent, FSE dezvoltă o colaborare la nivel european pentru dezvoltarea de politici educaționale care să susțină promovarea sănătății mentale în școală, în contextul unui proiect ERASMUS+ KA3, care este centrat pe dezvoltarea unui curriculum de tip SEL, formarea profesorilor și validarea programului printr-o intervenție educațională la nivelul clasei de elevi. Preocupările facultății converg către direcția susținerii intervențiilor de educație emoțională în școală, astfel încât elevii să beneficieze de o formare completă, care să-i abiliteze pentru viață.
Contact: conf. univ. dr. Aurora Adina Colomeischi, iadina@usv.ro , www.fsed.usv.ro
Read MoreSuspendare concursuri Universitatea Ștefan cel Mare Suceava
Subscrisa, Universitatea ,,Ștefan cel Mare’’ din Suceava, vă informam că începând cu data de 23 martie 2020, orele 8.00, se suspendă perioada de depunere a dosarelor de concurs în cadrul concursurilor în derulare pentru ocuparea posturilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, astfel:
1. Portar /Agent de pază – 2 posturi
2. Muncitor calificat (bucătar) – 1 post
3. Muncitor calificat (ospătar) – 1 post
4. Administrator financiar – 1 post
Cele 4 concursuri a căror perioadă de depunere a dosarelor se suspendă prin prezenta vor fi reluate începând cu a 2-a zi de după anunţarea de către autorităţi a încetării stării de urgenţă instituită pe teritoriul României, urmând ca desfăşurarea calendarelor să îşi reia cursul de drept începând cu această dată, socotindu-se pentru împlinirea termenului şi timpul scurs înainte de suspendare.
În a doua zi de după anunţarea de către autorităţi a încetării stării de urgenţă, Serviciul Resurse Umane va reface calendarele cu respectarea alineatului anterior.
Read MoreUSV, în Top 10 universități din România
În cadrul unui top realizat de uniRank University Ranking, una din cele mai importante platforme internaționale specializate în clasificarea instituțiilor de învățământ superior, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se plasează pe poziția 10 din 78 de universități românești luate în considerare, o urcare cu 4 poziții față de clasamentul realizat în anul 2018, și pe poziția 12 în ceea ce privește popularitatea pe Facebook.
La nivel mondial, uniRank University Ranking analizează peste 13.600 de instituții de învățământ superior recunoscute oficial, din 200 de țări. De la înființarea platformei, în anul 2005, metodologia folosită pentru realizarea clasamentului a fost periodic ajustată și îmbunătățită, pentru a oferi rezultate cât mai corecte. Spre deosebire de alte clasamente, această ierarhizare nu se bazează pe informațiile raportate de universități, ci pe surse independente de instituțiile de învățământ. Actuala metodă de lucru uniRank University Ranking are la bază un algoritm care include 5 valori web, imparțiale și independente, extrase din 4 surse diferite de informații web. Scopul uniRank University Ranking este acela de a oferi o clasare globală aproximativă a universităților și colegiilor lumii pe baza prezenței și popularității lor pe web, analizând: traficul estimat, încrederea, autoritatea și calitatea link-ului de popularitate. Astfel, platforma devine un instrument care să sprijine cadrele didactice și studenții în a înțelege cât de cunoscută este o instituție de învățământ superior într-o țară străină.
Acest nou clasament, publicat la puțin timp după aniversarea a 30 de ani de universitate și a 57 de ani de învățământ superior la Suceava, certifică inițiativele și eforturile constante în direcția internaționalizării, având la bază activitățile didactice și pe cele de cercetare, fiind o recunoaștere a dezvoltării instituționale pe care USV a înregistrat-o. Creșterea vizibilității pe plan internațional, calitatea personalului academic și infrastructura didactică și de cercetare modernă reprezintă factori care au determinat creșterea atractivității USV pentru candidații la studii din afara țării. Reamintim faptul că în anul universitar 2019-2020, la nivel de licență, masterat și doctorat, 1210 dintre studenții USV sunt tineri din Republica Moldova, Ucraina, Turkmenistan, China, Italia, Polonia, Canada și Elveția, la care se adaugă 45 de studenți Erasmus +, din țări precum Turcia, Portugalia, Georgia, Senegal, Rusia etc.
Universitatea „Ștefan cel Mare” monitorizează situația studenților aflați în mobilitățile Erasmus
În conformitate cu contractele de mobilitate de studiu sau de plasament încheiate de studenții suceveni în cadrul Programului Erasmus+ pentru semestrul al doilea al anului universitar 2019-2020, 58 de tineri și tinere de la toate facultățile USV se află în străinătate, la diverse universități partenere.
Serviciul de Relații Internaționale și conducerea universității țin legătură strânsă cu toți acești studenți, încercând să răspundă prompt tuturor întrebărilor și solicitărilor venite din partea bursierilor Erasmus. În acest sens, beneficiarii mobilităților sunt anunțați în mod operativ cu privire la situația din țară, regimul de funcționare a universității, reglementările adoptate în urma instituirii stării de urgență etc. Totodată, li se comunică informațiile importante legate de șederea lor în țara gazdă, de necesitatea menținerii legăturii cu birourile Erasmus+ din instituțiile la care urmează cursurile în semestrul al II-lea, precum și cu responsabilii Erasmus de la Suceava și Biroul Erasmus+ al USV.
Conducerea USV a dat asigurări tuturor beneficiarilor de mobilități internaționale că, în situația în care perioada de ședere în străinătate va fi mai mare decât perioada pentru care a obținut bursa Erasmus sau – din motive independente de voința lor – vor întâmpina dificultăți financiare, studenții suceveni vor putea obține sprijinul financiar necesar din partea universității sucevene.
Menționăm faptul că USV, împreună cu Ministerul Educației Naționale și Ambasadele României din statele în care se află studenții, monitorizează continuu situația din țările respective și caută să ofere cele mai bune soluții sau sfaturi celor care au nevoie de ajutor sau îndrumare.
De asemenea, Serviciul de Relații Internaționale a solicitat studenților aflați la universitățile partenere să respecte cu strictețe regimul impus de autoritățile statelor respective în vederea prevenirii infectării cu coronavirusul COVID-19.
Read MoreUniversitatea „Ștefan cel Mare” vine în sprijinul studenților aflați în dificultate
Având în vedere faptul că, din motive obiective, unii studenți cazați în căminul universității se află în situații dificile care nu le permit asigurarea condițiilor minime de întreținere, începând cu joi, 19 martie 2020, acestei categorii de studenți li se va putea asigura o masă de prânz, în limita sumei de 15 lei pe zi, din veniturile proprii ale Universității.
În acest sens, studenții, care nu sunt angajați și nu au alte surse de venituri, vor completa o declarație pe proprie răspundere la administrația căminului C4, comunicând perioada în care vor rămâne cazați în cămin și pentru care doresc să fie sprijiniți cu o masă zilnică.
De asemenea, conducerea USV se adresează studenților universității să dea dovada de spirit de întrajutorare și să acorde tot sprijinul posibil colegilor aflați în dificultate.
În cazul în care vor apărea și alte situații critice, Universitatea va încerca să identifice cele mai bune soluții pentru a rezolva problemele studenților aflați în dificultate.
Read MoreUniversitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a implementat o linie semi-automată de testare COVID-19, care va fi predată Spitalului Județean Suceava pentru înființarea laboratorului de testare
Echipa Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a implementat o linie semi-automată de testare pentru coronavirus (COVID-19), sub coordonarea șefului de lucrări biolog Andrei Lobiuc și a profesorului universitar Mihai Dimian, cu consultarea colegilor de la Institutul „Matei Balș” din București și a specialiștilor din industria de profil.
Această linie de testare este formată dintr-un aparat Real Time PCR, un extractor automat de acizi nucleici, hotă microbiologică cu certificare de siguranță clasa II, vortex, centrifugă cu răcire, laptop, pipete automate monocanal și multicanal. Echipamentele folosite în acest demers sunt de ultimă generație, extractorul automat, cu o capacitate de 24 de probe, permițând reducerea timpului de lucru si creșterea siguranței microbiologice. De asemenea, menționăm faptul că aparatul Real Time PCR este de tip multiplex, ceea ce înseamnă că, în combinație cu kit-urile de detecție folosite, permite triplarea numărului de probe efectuate în același timp, cele 3 gene ale COVID-19 fiind amplificate și cuantificate simultan. Astfel, estimările efectuate arată că este posibilă efectuarea a peste 200 de teste de mare precizie zilnic, pornind de la probe biologice recoltate de la pacienți. Echipamentele au fost achiziționate pe parcursul anului 2019, prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană coordonat de prof.univ.dr. Mihai Covașă și prof.univ.dr. Mihai Dimian.
Linia de testare va fi instalată în cadrul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava în zilele următoare, după instruirea personalului implicat și amenajarea spațiului alocat pentru laboratorul de diagnosticare moleculară COVID-19, activități care se află în derulare, sub coordonarea managerului Spitalului, Vasile Rîmbu.
Laboratorul de Metagenomică și Biologie Moleculară din cadrul USV
Read MoreConcurs pentru selecția decanilor facultăților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava
Luni, 9 martie 2020, a fost emis Ordinul Rectorului Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava cu privire la aprobarea organizării concursului pentru selecția decanilor celor 10 facultăți din structura USV.
Potrivit Procedurii privind organizarea concursului pentru selecția decanilor facultăţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, la concurs se pot înscrie persoane din cadrul universităţii sau din orice facultate de profil din ţară ori din străinătate, care nu au împlinit vârsta legală de pensionare. La înscriere, fiecare candidat va prezenta un dosar cu următoarele documente:
- Scrisoarea de intenție (formularul de candidatură);
- Copie după actul de identitate;
- Adeverință din care să rezulte că este cadru didactic universitar;
- Plan de management pentru facultatea al cărei decan dorește să devină;
- Curriculum vitae;
- Angajament privind efectuarea a cel puţin 15 ore de activitate managerială, pe săptămână, în facultate;
- Copii ale actelor de studii universitare şi postuniversitare;
- Alte documente pe care le consideră utile.
Concursul public pentru selecția decanilor se va desfășura după calendarul publicat pe pagina web a universității. De asemenea, planurile manageriale și CV-urile candidaților urmează să fie publicate pe site-ul www.usv.ro, la secțiunea Alegeri. Doar candidații care au primit avizul din partea Consiliului facultății vor fi evaluați de comisia de concurs, care va fi formată din Rector și cei 4 prorectori. Menționăm faptul că membrii comisiei nu trebuie să fie în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese, așa cum au fost aceste stări definite prin Legea Educației Naționale și Carta Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
În vederea selecției decanului unei facultăţi, fiecare membru al comisiei de concurs evaluează candidații, pe baza următoarelor criterii:
- calitatea planului managerial;
- compatibilitatea planului managerial al candidatului cu planul managerial al Rectorului;
- cunoștințele privind legislația specifică (Carta USV, Legea Educației Naționale, Metodologia de evaluare externă a ARACIS, Planul managerial al Rectorului);
- modul de relaționare și de comunicare;
- componența echipei propuse pentru conducerea facultății.
Rezultatele concursului vor fi anunțate oficial pe site-ul www.usv.ro, secțiunea Alegeri. În situația în care niciun candidat nu întrunește calificativul ADMIS la toate cele 5 criterii sau nu există cel puțin 2 candidați avizați de Consiliul facultății, concursul va fi reluat, stabilindu-se un nou calendar. În acest interval, conducerea facultății va fi asigurată de către un decan interimar, numit prin Decizie a Rectorului, în termen de 3 zile de la finalizarea primului concurs.
Pentru detalii suplimentare și calendarul concursului, vă rugăm să accesați următoarea legătură:
http://www.usv.ro/index.php/ro/1/Concurs%20pentru%20selec%C8%9Bia%20decanilor/1350/149/1300
Read MoreUSV anunță prelungirea perioadei de suspendare a cursurilor
Având în vedere publicarea Decretului prezidențial privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, în data de 17 martie 2020 Consiliul de Administrație (CA) al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a analizat situația generată de răspândirea COVID-19 și a decis ca prevederile Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 22/11.03.2020 cu privire la măsurile implementate în USV pentru prevenirea epidemiei să fie extinse până la data de 22 aprilie 2020 inclusiv. Astfel, dintre măsurile pentru care se extinde perioada de aplicare, amintim:
- titularii de curs, seminar și proiect vot transmite studenților, prin mijloace electronice, suporturile de curs, seminar și proiect și vor menține dialogul cu studenții prin aceleași mijloace;
- în cazul cursurilor, seminariilor sau proiectelor pentru care susținerea activității didactice nu poate fi efectuată prin mijloace electronice, odată cu reluarea activităților didactice, acestea se vor reprograma în orar;
- studenților din anii terminali li se recomandă să lucreze la proiectele/lucrările de diplomă/licență/disertație;
- toate activitățile de laborator, la disciplinele la care sunt prevăzute aceste activități didactice, vor fi reprogramate după reluarea activităților didactice.
De asemenea, membrii CA au dezbătut și aprobat alte hotărâri importante. Studenții sunt informați că neachitarea taxelor de școlarizare și a taxelor privind contractarea creditelor restante, în perioada suspendării activităților didactice, nu va atrage exmatricularea și nici calcularea dobânzilor sau penalităților de întârziere pentru sumele respective, cu condiția ca aceste taxe să fie plătite în primele 3 zile lucrătoare de la reluarea activităților didactice în regim normal. După acest termen, vor fi aplicate măsurile prevăzute în contractele de studii și regulamentele în vigoare.
În ceea ce privește bursele pentru intervalul aprilie-septembrie 2020, studenții sunt asigurați că acestea vor fi alocate conform deciziilor de acordare. Pe parcursul perioadei de suspendare a cursurilor față în față, dosarele pentru acordarea burselor se vor putea transmite și în format electronic, în conformitate cu calendarul deja aprobat, urmând ca, în format fizic, dosarele să fie depuse în primele trei zile lucrătoare de la reluarea activităților didactice.
Conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va urmări îndeaproape evoluția situației actuale la nivel regional, național și internațional și, în funcție de schimbările care vor interveni, Consiliul de Administrație și Senatul Universității vor lua toate măsurile care se impun și le vor comunica cu celeritate întregii comunități academice.
Read MoreUSV anunță suspendarea activităților didactice
În ședința Consiliului de Administrație (CA) al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din data de 11 martie 2020, a fost analizată evoluția situației generate de răspândirea în România a noului coronavirus COVID-19.
În vederea prevenției și monitorizării răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19) la nivelul comunității academice a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, membrii CA au adoptat următoarele măsuri:
- suspendarea, începând cu data de 12.03.2020 și până la data de 1.04.2020 inclusiv, a tuturor activităților didactice care implică întâlnirea față în față între cadre didactice și studenți;
- în perioada de suspendare, se solicită titularilor de curs, seminar și proiect să transmită studenților, prin mijloace electronice, suporturile de curs, seminar și proiect și să susțină un dialog cu studenții, tot prin mijloace electronice;
- în cazul cursurilor, seminariilor sau proiectelor pentru care susținerea activității didactice nu poate fi efectuată prin mijloace electronice, odată cu reluarea activităților didactice, acestea se vor reprograma în orar;
- activitățile didactice susținute în regim de plata cu ora (PO) se vor efectua în același mod ca și activitățile aferente normelor de bază;
- pentru anii terminali, se recomandă ca în această perioadă să se lucreze și la proiectele/lucrările de diplomă/licență/disertație;
- toate activitățile de laborator, la disciplinele la care sunt prevăzute aceste activități didactice, vor fi reprogramate după reluarea activităților didactice. Dacă perioada de suspendare se va prelungi, se va lua în calcul prelungirea semestrului II și decalarea susținerii examenelor de finalizare a studiilor.
Legat de situația studenților cazați în căminele USV, membrii CA au hotărât următoarele:
- căminele studențești se vor închide începând cu data de 16.03.2020 până la finalul perioadei de suspendare, cu excepția unui cămin, în care vor putea fi cazați, cu aprobarea rectorului sau prorectorului de resort, doar studenții care au o situație specială;
- deoarece înaintea reluării activităților în campus se va efectua o amplă dezinfecție și având în vedere că pe durata suspendării activităților în campus este posibil să fim obligați să punem la dispoziția autorităților camerele de cămin în vederea cazării persoanelor aflate în carantină, studenții au obligația să-și ia lucrurile personale din camere.
Activitatea de cercetare, activitatea în proiecte și activitățile administrative indispensabile vor continua, cu respectarea strictă a măsurilor de igienă și a regulilor recomandate de Ministerul Sănătății.
Read MoreConferintă de deschidere a proiectului „Atragerea de candidati (viitori studenti) la invatamantul tertiar universitar ingineresc si pregatirea lor pentru cerintele pietei muncii actuale”,
Anunt privind desfasurarea Conferintei de deschidere a proiectului cu titlul „Atragerea de candidati (viitori studenti) la invatamantul tertiar universitar ingineresc si pregatirea lor pentru cerintele pietei muncii actuale”, cod MySMIS POCU/379/6/21/124651
Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti anunta ca pe data de 25.03.2020, la sediul acesteia din bd-ul Lacul Tei, nr. 122-124, sector 2, Bucuresti, in incinta Facultatii de Hidrotehnica, etajul II, Amfiteatrul Radu Priscu, va avea loc Conferinta de deschidere a proiectului POCU/379/6/21/124651, avand titlul „Atragerea de candidati (viitori studenti) la invatamantul tertiar universitar ingineresc si pregatirea lor pentru cerintele pietei muncii actuale”. Obiectivul general al proiectului este cresterea accesului si echitatii in invatamantul superior din Romania, in vederea diminuarii ratei de abandon al studiilor, prin asigurarea de sprijin financiar unui numar de 60 studenti apartinand categoriilor vulnerabile si prin cresterea atractivitatii ofertelor educationale complementare dezvoltate prin proiect in special in ceea ce priveste antreprenoriatul. Printre rezultatele previzionate ale proiectului se pot enumera: un raport de analiza a actualelor oferte de studii si a problemelor identificate la nivelul grupului tinta de la fiecare partener cu statutul de universitate, actualizare si/sau elaborare de oferte de studii complementare pentru licenta care sa duca la diminuarea ratei de abandon a studiilor universitare, dezvoltarea de oferte educationale cu continut antreprenorial inovator in invatamantul tertiar universitar din domeniile ingineresti, minim 5 oferte de studii complementare (minim o oferta de studii complementara la nivelul fiecarui partener cu statut de universitate), minim 5 cursuri/ 5 module de antreprenoriat inclus in ofertele de studii completare dezvoltate in proiect (minim uncurs/modul de antreprenoriat proiectat si derulat la nivelul fiecarui partener cu statut de universitate).
Proiectul este implementat în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București, Universitatea „Dunarea de Jos” din Galati, Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Oradea si S.C. Omega Trust S.R.L. pe o perioada de implementare de 24 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 6.898.447,03 lei, astfel: asistenţa nerambursabilă – 5.804.963,82 lei asistenţă financiară nerambursabilă prin Fondul Social European si 914.067,61 lei asistenţă financiară nerambursabilă din Bugetul naţional) si 179.415,60 lei cofinanţare din partea Beneficiarului.
Proiect cofinanțat din FondulSocial Europeanprin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Read More