Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează cursuri de învățare a limbii române pentru refugiații din Ucraina. Cursurile se vor desfășura zilnic (2h/grupă) în zilele lucrătoare în una dintre sălile USV. Doritorii se pot înscrie până la data de 25 martie 2022 pe adresa de e-mail ioana.balauta@usm.ro
Webinar organizat de Biblioteca USV, Centrul de Reușită Universitară al USV și Alianța Franceză din Suceava
Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare”, Centrul de Reuşită Universitară al USV şi Alianţa Franceză din Suceava, în colaborare cu Ambasada Franţei în Republica Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din Chişinău şi Direcţia Judeţeană de Cultură Suceava, organizează webinarul internaţional „Ferestrele imprevizibilului”, în cadrul proiectului Spaţiul interuniversitar ca spaţiu de dezbateri interculturale, coordonat de profesor univ. DHC Sanda-Maria ARDELEANU şi profesor univ. dr. habilitat Elena PRUS.
Joi, 24 martie 2022, de la ora 14.00, Sala de lectură din Corpul E al Bibliotecii USV va găzdui manifestarea intitulată „Ferestrele imprevizibilului”, ce va include în program:
- Vernisajul expoziţiei de artă plastică „Imprevizibilul”, a artistului plastic Cezar SECRIERU;
- Dubla prezentare de carte a autoarei Elena PRUS : La Parisienne romanesque: mythe et modernité (Côte-Saint-Luc, Québec-Canada: Editura Peisaj, 2022, 263 p.) şi Nobelul pentru literatură ca patrimoniu geocultural (Iași: Cartea Românească Educațional, Colecția „Eseuri”, 2019, 123 p.).
La această întâlnire vor participa : Maria NEAGU, ataşat de cooperare la Ambasada Franței din Republica Moldova, Mircea A. DIACONU, prorector USV, Elena-Brânduşa STEICIUC, USV, Efstratia OKTAPODA, Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Dorina BUTUCIOC, Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, Tatiana CIOCOI, Universitatea de Stat din Moldova, Nicolae LEAHU, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Maria PILCHIN, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău, Victoria FONARI, Universitatea de Stat din Moldova. Moderatoarea întâlnirii va fi Sanda-Maria ARDELEANU, directoarea Bibliotecii USV.
Doamna profesor univ. dr. habilitat Elena PRUS este Prorector cu activitatea de cercetare ştiinţifică şi proiecte interuniversitare la Universitatea Liberă Internaţională din Chişinău, Republica Moldova, şi reprezintă un adevărat simbol al francofoniei europene. Specialistă în literaturi francofone, membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România, fondatoare şi coordonatoare a Colocviului Internaţional Francopoliphonie din 2006 şi a revistei Intertext din 2007, Elena Prus este autoare a peste 300 de articole, eseuri, cronici apărute în România, Franţa, Canada, Statele Unite ale Americii, Italia, Republica Moldova. Printre volumele cele mai cunoscute, amintim: Poétique de la modalité chey Proust (1998), Le Prix Nobel pour la littérature comme patrimoine géoculturel (2019), La Parisienne romanesque: mythe et modernité (2022).
Personalitatea doamnei profesor univ. dr. habilitat Elena PRUS este legată de peste 20 de ani de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, prin iniţierea şi participarea la numeroase proiecte comune, atât în domeniul francofoniei, cât şi în sfera largă a culturilor şi civilizaţiilor europene, numele său fiind înscris în comitetele ştiinţifice ale unor manifestări organizate în spaţiul românesc şi internaţional.
În lucrările sale, Elena Prus are marele merit de a fi descris unele mituri moderne, asemenea mitului Parizienei, identificat în literatură, modă, politică, pe suporturi diverse (presă, carte, imagine), în modele umane şi materiale, ce ţin de opinie şi atitudine. Autoarea este o creatoare a universului feminin modern, o militantă rafinată şi foarte delicată pentru emanciparea intelectuală a femeii, oriune s-ar afla ea pe glob.
Manifestarea „Ferestrele imprevizibilului” se înscrie în activităţile organizate cu ocazia Lunii Francofoniei la Suceava şi se adresează publicului larg, care doreşte să descopere noi prespective ale francofoniei instituţionale şi interuniversitare.
Read MoreFacultatea de Inginerie Alimentară a organizat manifestarea ştiinţifică „Perspective asupra ştiinţei, cercetării şi inovației tehnologice în industria alimentară din România”
În data de 19 martie 2022, Facultatea de Inginerie Alimentară a organizat manifestarea ştiinţifică „Perspective asupra ştiinţei, cercetării şi inovației tehnologice în industria alimentară din România”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, în cadrul proiectului de cercetare Pro-USV-Biom. Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 100 de participanți, provenind de la Universitatatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Tehnică a Moldovei, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți, Liceul „Natanael” Suceava, Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” și Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor.
În cadrul lucrărilor, au fost prezentate direcțiile de cercetare ale proiectului, axate pe domeniul bioeconomie, după cum urmează: „Materii prime neconvenționale pentru industria de panificație” – prof. univ. dr. ing. Adriana DABIJA, „Înlocuitori de lapte din surse vegetale: compuși bioactivi, procese de obținere şi categorii de produse” – șef lucrări dr. ing. Sorina ROPCIUC, „Posibilități de utilizare a leguminoaselor germinate in panificație” – prof. univ. dr. ing. Georgiana CODINĂ, „IFS Food Standard: între necesitate și obligativitate pentru promovarea produselor românești de calitate!” – conf. univ. dr. ing. Gabriela CONSTANTINESCU și șef lucrări dr. ing. Amelia BUCULEI, și „Alimentele viitorului” – prof. univ. dr. ing. Mircea OROIAN.
A doua parte a evenimentului a constat în organizarea cercului pedagogic al profesorilor care predau discipline din domeniile Industrie alimentară, Agricultură și Protecția mediului, coordonat de către doamna prof. Monica Crețu de la Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni. Lucrările cercului au cuprins: „Cadrul normativ de organizare și desfășurare a examenelor de certificare a calificării profesionale pentru absolvenții învățământului profesional și tehnic” – prof. Elena BALAN, „Bune practici în utilizarea metodelor interactive în procesul de predare-învățare-evaluare” – prof Mariana SPÎNU, „Exemple de bune practici în aplicarea standardelor de evaluare asociate unităților de rezultate ale învățării” – prof. Anca-Cristina ORLESCHI.
În cadrul evenimentului, doamna inspector Beatrice Filipiuc a reafirmat parteneriatul care există între mediul preuniversitar și Facultatea de Inginerie Alimentară, care s-a materializat de-a lungul timpului prin diferite manifestări realizate în colaborare.
În acest context, prof. univ. dr. Mihai DIMIAN a subliniat deschiderea instituției noastre către mediul preuniversitar, în vederea susținerii cadrelor didactice pentru dobândirea gradelor didactice, colaborarea în pregătirea elevilor pentru concursurile școlare și orientarea acestora în carieră. Domnul prorector a menționat principalele direcții de cercetare din cadrul proiectului Pro-USV-Biom, centrate pe bioeconomie: valorificarea subproduselor din industria alimentară pentru obținerea de produse cu valoare adăugată ridicată, valorificarea colecțiilor Băncii de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” Suceava (BRGV), dezvoltarea de tehnici instrumentale pentru depistarea falsificării produselor alimentare, dezvoltarea de materiale de ambalare biodegradabile/comestibile, metode și tehnologii moderne de estimare a potențialului de producție a biomasei lemnoase, imagini satelitare in sprijinul monitorizării forestiere, studiul microbiotei intestinale în obezitate şi diabet, în relație cu comportamentul alimentar şi stilul de viață al pacienților, analiza genetică a virusului SARS-CoV-2 și a variantelor identificate, pentru a înțelege patogeneza și răspunsul imunitar în COVID-19.
Domnul prof. univ. dr. ing. Mircea-Adrian OROIAN, decan al Facultății de Inginerie Alimentară, a menționat frumoasa colaborare dintre colegiile din județul Suceava și USV, precum și deschiderea instituției pentru noi colaborări educaționale. Domnul Oroian a mai precizat faptul că proiectul Pro-USV-Biom are o valoare de 6,4 milioane de lei, care vor fi folosiți pentru dezvoltarea bazei de cercetare, angajarea de asistenți de cercetare și cercetători, finanțarea de manifestări științifice și mobilități internaționale, dezvoltarea unei platforme informatice de raportare și promovare în timp real a rezultatelor cercetării USV și dezvoltarea unui catalog privind oferta tehnologică și de servicii a USV.
Evenimentul s-a derulat în cadrul Proiectului de dezvoltare instituțională a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru creșterea performantelor şi a capacităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare interdisciplinară în domeniul bioeconomie (Pro-USV-Biom) – Contract de finanțare nr. 10 PFE/2021 – finanțat de către Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) în cadrul programului Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI, Subprogramul 1.2 – Performanță instituțională, Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a organizat, în campusul universitar sucevean, o acţiune cu caracter practic privind tehnicile de autoapărare, acordare de prim-ajutor în situaţii de urgenţă şi tehnici de investigare criminalistică
În data de 7 martie 2022, cu ocazia Zilelor USV, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a organizat, în campusul universitar sucevean, o acţiune cu caracter practic privind tehnicile de autoapărare, acordare de prim-ajutor în situaţii de urgenţă şi tehnici de investigare criminalistică.
Luptătorii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al I.P.J. Suceava au prezentat diverse moduri de intervenție, măsuri de autoapărare și imobilizare a infractorilor, iar specialiștii din domeniul situațiilor de urgență au prezentat tehnici de acordare a măsurilor de prim-ajutor a persoanelor, victime ale unor infracțiuni sau accidente.
Studenții de la specializarea Drept au ,,orchestrat” scena unei fapte cu violență, prezentând principalele activități criminalistice în cazul unei cercetări la locul faptei, pentru infracțiunea de „omor”. Aceștia au dat un caracter real prezentării, prin ridicarea amprentelor și a probelor genetice, precum și prin imaginea unei veritabile echipe de criminaliști.
Activitățile au fost puse în scenă de către cadre didactice colaboratoare ale FDSA: lector colaborator, General de brigadă (rez.) Ion BURLUI, lector colaborator, Colonel (rez.) Cristian Augustin CUCOREANU și asistent colaborator Andrei CEOBANU, sub coordonarea doamnei decan – conf. univ. dr. Camelia IGNĂTESCU.
Cu acest prilej, cadrele didactice implicate în organizarea evenimentului aduc mulțumiri specialiștilor S.A.S Suceava, I.S.U Suceava şi S.C. ANA-ROM S.R.L. Suceava pentru implicare și pentru profesionalismul dovedit.
Profesori și studenți ai USV, împreună pentru Ucraina
Încă de la începutul conflictului militar din Ucraina, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu ajutorul profesorilor și al studenților voluntari, a venit în sprijinul autorităților locale, pentru a oferi sprijinul necesar persoanelor refugiate care ajung pe teritoriul României prin punctul vamal din orașul Siret.
În prezent, peste 500 de voluntari, studenți ai USV, dar și profesori, oferă asistență celor care pleacă din calea războiului. Aproximativ 200 dintre studenții implicați au semnat contracte de voluntariat în cadrul Centrului de ajutor și consiliere pentru refugiați al USV, restul fiind implicați în activități de voluntariat la nivelul facultăților. Centrul funcționează sub îndrumarea prof.univ.dr. Mihai Dimian, prorector USV. În activitățile Centrului sunt implicați și cei doi lectori din cadrul Lectoratelor de limba română pe care USV le are deschise la Universitatea „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți (Ioana Daniela Balauță) și Universitatea Politehnică din Odessa (Dan Nicolae Popescu).
Un efort deosebit depun studenții USV originari din Ucraina și Republica Moldova, sarcina lor fiind aceea de a oferi consiliere cetățenilor ucraineni refugiați pe teritoriul României, în calitate de interpreți pentru limba ucraineană și rusă. În acest sens, un ajutor special vine din partea șef lucrări dr. ing. Alexei Savin, cadru didactic la Facultatea de Silvicultură (USV), voluntar la Vama Siret.
Fiecare voluntar are sarcini bine trasate și acționează în funcție de nevoi. Astfel, celor care sunt implicați în activitățile de traducere și interpretariat li se adaugă cei care gestionează sortarea și manipularea produselor venite din donații, necesare persoanelor refugiate. Voluntarii creează legături, găsesc soluții eficiente într-un timp scurt și au grijă ca toată lumea să ajungă la destinație în condiții de siguranță. Suntem mândri de studenții noștri, care, pe lângă faptul că au dat dovadă de un comportament exemplar pe durata stării de alertă și au contribuit decisiv la buna desfășurare a activităților didactice, în prezent, fără a neglija obligația de a fi prezenți la ore, pentru a nu întrerupe formarea lor profesională, s-au angajat masiv în acordarea asistenței celor ajunși în situație critică. Ei demonstrează încă o dată că, înainte de toate, sunt Oameni, sunt cetățeni demni și sunt solidari cu cei care caută apărare în fața războiului.
Activitatea acestora se desfășoară în mai multe zone de interes la nivel de municipiu, dar și la nivelul județului Suceava, precum: Tabăra mobilă de la stadionul din Siret, Punctul de trecere a frontierei Siret, Gara Burdujeni, Căminul BICOM, Centrul dedicat refugiaților de la Școala Gimnazială „Miron Costin”, Iulius Mall Suceava, Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, Mandachi Hotel & Spa, Murillo, Punctul de trecere a frontierei Rădăuți-Prut și Sala de Sport din Dumbrăveni.
De asemenea, o contribuție importantă o au și conf. univ. dr. Otilia Clipa, cadru didactic la Facultatea de Științe ale Educației, și lector. univ. dr. Marcela Șlusarciuc, de la Facultatea de Istorie și Geografie. Cele două cadre didactice sunt implicate în mod direct în activități de voluntariat, împreună cu studenții facultăților de care aparțin. Studenții voluntari de la specializarea Asistență socială (FIG) oferă sprijinul necesar anumitor clinici private de pediatrie, în vederea traducerii simultane, iar cei de la Științele Educației au organizat activități educaționale sistematice, ambele demersuri vizând copiii persoanelor refugiate din Ucraina.
Cu implicarea directă a prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector USV, a fost înlesnită găzduirea primilor refugiați ucraineni, au fost efectuate șapte transporturi cu ajutoare umanitare pentru partenerii din țara vecină (Universitatea „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, Comuna Ostrița, etc.), au fost încheiate contracte de sponsorizare a acțiunii de asistență, au fost stabilite acorduri de cooperare cu universități din Germania, Spania etc. în vederea acordării sprijinului necesar colegilor din Ucraina, au fost organizate mese rotunde cu experți din Ucraina și state membre ale UE, vizând analiza evenimentelor care au afectat profund nu doar pe vecinii noștri, ci întreaga Europă și ordinea mondială.
În prezent, în spațiile USV sunt cazate 60 de persoane pe noapte, în camere cu 2 paturi (având la dispoziție și saltele suplimentare), care au masa asigurată la restaurantul universitar, pe baza unor tichete care pot fi folosite pentru prânz sau cină.
Comunitatea academică suceveană își exprimă speranța că statele implicate în conflict și liderii comunitatății internaționale vor identifica soluțiile care să conducă, în cel mai scurt timp, la încetarea acestui război, ale cărui consecințe se fac resimțite în viața fiecăruia dintre noi. Rămânem în continuare solidari cu națiunea vecină și vom urmări să identificăm noi modalități prin care ne putem implica în a oferi ajutor refugiaților. În acest context, în funcție de posibilitățile și disponibilitatea fiecăruia, persoanele care doresc să se implice sunt așteptate la Centrul de ajutor și consiliere al USV, deschis zilnic, între orele 07:00 – 21:00, la parterul Observatorului Astronomic (str. Universității nr. 13). Împreună, putem schimba lucrurile în bine.
Colorează un zâmbet!
În contextul crizei umanitare actuale, Facultatea de Științe ale Educaţiei din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat activități educaționale sistematice pentru copiii persoanelor refugiate din Ucraina. În fiecare zi din perioada 28 februarie – 13 martie 2022, se desfășoară câte două sesiuni de activități de joc didactic și terapeutic în cadrul a două locații care oferă cazare persoanelor retrase din fața războiului. Activitățile, derulate sub motto-ul „Colorează un zâmbet!”, sunt susținute de către studenții Facultății de Științe ale Educației, coordonați de doamnele Otilia CLIPA și Doina Maria SCHIPOR.
Fiecare sesiune de jocuri didactice și terapeutice este proiectată pentru a crea un cadru în care copiii să interacționeze cu resurse educaționale și materiale didactice diverse și pentru a răspunde nevoii acestora de a se reconecta la stări emoționale specifice copilăriei. Studenții au oferit sprijin emoțional copiilor, iar jocul și desenul au devenit mijloace prin care au putut fi exprimate și gestionate emoțiile adunate în experiențele traumatice prin care au trecut: „Încă aud în minte sunetul sirenelor. Nu pot să-l uit.”, „Am construit aici o fortăreață în care mă apăr de Putin.”, „Tu încă mergi la școală? Și mie mi-e dor să merg la școală.” Speranța că pot aduce puțină alinare și bucurie copiilor le-a încurajat pe studente să facă eforturi pentru a-și adapta activitățile pentru aceste condiții speciale. Traducerea realizată de cele două studente din Ucraina și de cele două studente venite cu mobilitate Erasmus din Republica Moldova a făcut posibilă o mai bună comunicare cu copiii. Generozitatea, energia și dragostea specifică profesiei de cadru didactic, pentru care se pregătesc, au depășit orice barieră lingvistică, fiind simțite de copii: „Nu vă putem răsplăti pentru ce faceți pentru noi, dar vă îmbrățișăm. E tot ce putem face pentru voi.” .
Alături de studenții facultății, au venit să sprijine aceste activități absolvenții, acum profesori în localitățile din județul Suceava sau din județele învecinate, care au făcut donații importante și foarte necesare, constând în rechizite, jucării, materiale didactice. S-au implicat profesori de la Grădinița Piticul Vesel Suceava, Școala Gimnazială nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială Corocăiești, Școala Gimnazială Budeni, Grădinița nr. 8 din Iași, precum și de la alte instituții care au susținut această inițiativă.
Studenții doresc să continue activitățile pentru copiii din Ucraina și au pictat o cutie, în care vă invităm să donați rechizite, materiale pentru învățare, cărți de colorat, cărți de povești, jucării etc. Cutia, pictată cu mesajul COLOREAZĂ UN ZÂMBET, așteaptă să fie plină de aceste obiecte atât de necesare educației, dezvoltării și creșterii sănătoase a copiilor. Cutia se va afla în holul corpului A, la parter, până la finalul lunii martie. Toate materialele care vor rămâne după finalizarea situației dificile vor fi donate grădinițelor și școlilor în care învață copii din familiile românești din zona Bucovinei de Nord (Ucraina).
USV, implicată într-o campanie umanitară pentru Universitatea din Cernăuți
În contextul războiului din Ucraina, Universitatea din Munich, Universitatea „Yurii Fedkovich” din Ucraina și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava au inițiat un parteneriat care se axează pe o campanie de strângere de fonduri, destinate achiziționării de bunuri necesare în regim de urgență comunității academice din Cernăuți. Astfel, Universitatea din Munich, cu sprijinul „Gedankendach Network”, se ocupă de colectarea fondurilor și realizează achizițiile, în vreme ce USV asigură partea logistică, pentru ca produsele să ajungă în siguranță și cât mai repede la destinație.
Din donațiile deja colectate, însumând un total de 45.342 de euro, au fost achiziționate articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, pansamente sterile, tensiometre, termometre etc., marea majoritate a acestora ajungând deja la Cernăuți.
Pagina oficială a campaniei poate fi consultată la următoarea legătură: https://www.ikgs.de/bukowinahilfe
Read MoreUSV oferă studii în limba ucraineană pentru tinerii refugiați
În contextul anunțului cu privire la posibilitatea ca tinerii refugiați din Ucraina să își continue studiile de licență în România, reamintim faptul că Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, le oferă acestora și programe de studiu de licență cu predare în limba ucraineană, în combinație cu limba română sau o limbă străină (engleză / franceză).
Acest program de studiu este unul de tradiție în domeniul filologiei sucevene și funcționează fără întrerupere din anul 2000. De-a lungul timpului, el a reprezentat o oportunitate oferită etnicilor ucraineni din zona Sucevei şi a localităţilor limitrofe de a se înscrie la un program de studiu universitar de licenţă cu predare în limba maternă. Menționăm faptul că există o colaborare strânsă, pe diverse paliere, între Colectivul de ucraineană al universității sucevene şi diferite entităţi ştiinţifice (Universitatea Naţională „Yurii Fedkovici” din Cernăuţi, Ucraina), culturale (Uniunea Ucrainenilor din România) şi politice (Consulatul General al Ucrainei la Suceava și Consulatul General al României la Cernăuți), care asigură susţinere şi sprijin pentru dezvoltarea studiilor de limbă şi literatură ucraineană la Suceava.
Pe această cale, conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și a cea a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării doresc să mulțumească public Ministerului Educației pentru preocuparea activă manifestată față de acest program de studiu, considerat de importanță strategică, și pentru sprijinul constant acordat în vederea funcționării fără întrerupere a programului, în condițiile în care, la finalul mai multor sesiuni de admitere, numărul de studenți înscriși la această specializare a fost mai mic decât minimul necesar pentru a-l activa.
Read MoreUSV primește la studii tineri refugiați din Ucraina
În contextul evoluției situației din Ucraina, în vederea continuării studiilor, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava primește studenți din țara vecină, refugiați în România din cauza războiului. Aceștia pot opta pentru oricare dintre programele de studiu aflate în prezent în oferta educațională a USV. În cazul tinerilor care nu stăpânesc limba română, aceștia vor avea posibilitatea să se înscrie la cursurile din anul pregătitor de limba română. După promovarea anului pregătitor, ei vor putea continua studiile la oricare dintre programele de licență existente în USV.
Studenții sau studenții doctoranzi refugiați din Ucraina se pot înscrie începând din actualul semestru și fără a prezenta acte de studii, urmând ca acestea să fie aduse până la finalizarea studiilor în România. În situația în care aceste documente nu pot fi recuperate din cauza efectelor războiului sau a contextului politico-militar, se va proceda la echivalarea studiilor în sistem nonformal sau informal, așa cum prevede legislația europeană și națională.
Pe această cale, îi asigurăm pe tinerii refugiați care vor alege să își continue studiile la Suceava că USV va întreprinde toate eforturile necesare pentru ca integrarea lor în mediul academic sucevean să fie una rapidă și reușită. Totodată, ei vor beneficia atât de resursa umană de înaltă calitate, cât și infrastructura dotată la standarde europene, în așa fel încât parcursul lor academic la USV să fie unul de succes.
Biblioteca USV continuă organizarea evenimentelor din seria Omul și Cartea
Biblioteca USV continuă organizarea evenimentelor din seria Omul și Cartea, manifestare aflată sub egida Ministeriului Educației. În ziua de 7 martie, ora 11:00, Sala de Lectură „Publicații Economice și Inginerești”, Corp E, va găzdui o întâlnire de suflet cu Domnul Prof. univ. dr. ing. Radu Leontie Cenușă, Profesor Emeritus al USV. Invitații amfitrionului Radu Leontie Cenușă sunt Prof. univ. dr. Ion Barbu, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, șef lucrări dr. ing. Ciprian Palaghianu, conf. univ. dr. ing. Sergiu Horodnic, conf. univ. dr. ing. Leonard Mihai Duduman, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Cu acest prilej, Biblioteca USV va organiza o expoziție de carte și periodice în domeniu.
Profesorul și cercetătorul Radu Leontie CENUȘĂ
S-a născut la 21 iunie 1951, în localitatea Vatra Moldoviței, din județul Suceava. Studiile primare și gimnaziale – le-a urmat în comuna natală, iar pe cele liceale, la Liceul Silvic Câmpulung Moldovenesc, în perioada 1966-1971. Imediat după terminarea liceului, Radu Leontie Cenușă a fost admis la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov. După absolvire, în anul 1976, a obținut titlul de Inginer silvic. Fascinat de cultura germană, absolvind cursurile intensive de limbă germană la București, tânărul Radu Leontie Cenușă a urmat, în anul 1984, o specializare în domeniul regenerărilor naturale la Universitatea din Freiburg. În anul 1993, a obținut titlul de doctor în ecologie forestieră, la Academia de Studii Agricole și Silvice, cu teza Cercetări asupra structurii, volumului ecosistemic și succesiunii ecosistemelor forestiere de limită din Carpații nordici (Călimani și Giumalău).
În perioada 1976-2004, ing. Radu Leontie Cenușă a fost angajat la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice din Câmpulung Moldovenesc, având activități și responsabilități de cercetare științifică și producție, devenind, treptat, Cercetător principal I, șef de Stațiune.
Activitatea didactică a Profesorului ing. Radu Leontie Cenușă a început în toamna anului 1993, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în cadrul Facultății de Silvicultură, în calitate de conferențiar și apoi de profesor universitar. A susținut cursurile de Meteorologie-Climatologie, Silvicultură, Dinamica ecosistemelor și Metodologia cercetării științifice în silvicultură.
Domnul Profesor s-a implicat în activitățile de conducere și de cercetare științifică ale facultății, fiind decan al Facultății de Silvicultură (2004-2008), redactor-șef al revistei „Bucovina Forestieră”, membru în comitete științifice (reviste, congrese, simpozioane), îndrumător al multor lucrări de licență, disertații, lucrări pentru obținerea gradelor didactice I și conducător de doctorat pentru 23 de teze în domeniul Silviculturii.
Cunoscător a trei limbi străine (engleză, franceză și germană), profesorul și cercetătorul Radu Leontie Cenușă a publicat, în total, peste 160 de lucrări științifice. Este autor sau coautor a 12 volume, monografii și broșuri (4 publicate în limbi străine) și a peste 90 de articole și comunicări științifice. A coordonat și participat la peste 60 de proiecte de cercetare, din care 5 internaționale. Este autorul unui brevet de invenție (1989): „Adaptarea testului Pfeiffer (cromatografie specială) la regenerarea pădurii”.
Pentru activitatea depusă a fost onorat cu diferite distincții și premii, printre ele remarcându-se: Premiul „Leopold Pfeil” al Fundației Freiherr von Stein, Hamburg (1984), „Traian Săvulescu” al Academiei Române (1990), „Progresul Silvic” (1992), Cetățean de onoare al localităților Vatra Moldoviței (2009) și Vama (2012). În data de 25 iunie 2021, la propunerea Facultății de Silvicultură, Senatul USV i-a conferit titlul de Profesor Emeritus.
Profesorul și cercetătorul Radu Leontie Cenușă spune că silvicultura, în general, are două componente: pădurea și oamenii care o gestionează. Cuvintele potrivite pentru pădure sunt: salvatoare, leac, necesară, frumoasă și neînțeleasă, iar pentru oameni, în raport strict cu pădurea: avizi, superficiali, dezinteresați, ruralizați, educabili. Pădurea, pentru Radu Leontie Cenușă, a devenit vitală. Fiind mereu un slujitor al științei pădurii, reușind să-și croiască propriul drum în galeria marilor maeștri ai silviculturii prin inteligență, perseverență, bunătate și corectitudine, Profesorul Radu Leontie Cenuță contribuie la dezvoltarea cercetării silvice românești.