Zilele Francofoniei la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava
De şaisprezece ani, profesorii de limbă şi literatură franceză din Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează Zilele Francofoniei, din dorinţa de a sublinia importanţa respectului pentru diversitatea limbilor şi culturilor, pentru toleranţă, pentru solidaritate. In acest an, manifestările propuse au început pe 27 februarie, cu prezentarea rezultatelor evaluării de către juriul din Suceava a mai multor romane de debut scrise în limba franceză. Pe tot parcursul lunii martie, publicul sucevean poate vizita expoziţia „Benjamin Fondane. Roumanie, Paris, Auschwitz, 1898 – 1944”, deschisă de Biroul Francez la Casa Prieteniei, datorită colaborării cu Institutul Francez din Iaşi. Tot în cadrul primitor al Biroului Francez, domnul Theodor Paleologu va susţine, pe 23 martie 2012, la ora 16, o conferinţă cu o temă incitantă: „Francofonie, francofilie, francofobie”. Studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare” se vor intâlni pe 20 martie, chiar de Ziua Internaţională a Francofoniei, pentru a prezenta impresii din călătoriile lor în ţări francofone şi pentru un concurs de lectură ale cărui premii vor fi oferite de Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Pe 24 martie, ei vor putea participa la un concurs de traduceri, „Mot à monde”, organizat de universitarii suceveni împreună cu Institutul Francez din Cluj-Napoca. Editura Sitk Alaska va avea un stand de carte străină cu vânzare în holul corpului A al Universităţii sucevene in perioada 20-22 martie. Un alt eveniment important din cadrul Zilelor Francofoniei va fi întâlnirea de pe 27 martie cu marele dramaturg Matei Vişniec, prezent la Suceava pentru a-şi prezenta ultimele cărţi, dar şi pentru lansarea lucrării doamnei Olga Oprea-Gancevici „Matei Visniec, parole et image”. Întâlnirea, care continuă şirul întâlnirilor cu personalităţi remarcabile organizate de Facutatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, se va desfăşura în Auditoriumul Joseph Schmidt şi va fi urmată de spectacolul La ville d’un seul habitant, pus în scenă pe textele lui Matei Vişniec de Compagnie de la Gare. Pentru organizarea Zilelor Francofoniei, profesorii din Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava se vor bucura şi în acest an de sprijinul a numeroşi parteneri: Consiliul Judeţean Suceava, Institutul Francez, Organizaţia Internaţională a Francofoniei, Centrul Cutural Bucovina, Sitk Alaska, Biblioteca „I. G. Sbiera”. Sunt aşteptaţi să participe la evenimente toţi iubitorii limbii franceze şi ai valorilor promovate de francofonie.
Read MoreProiect pentru absolvenţii USV
Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic derulează proiectul Leonardo da Vinci, intitulat „DEZVOLTAREA COMPETENŢEI PEDAGOGICE A PROFESORILOR DEBUTANŢI DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR PRIN EXPERIENŢA EUROPEANĂ”
Obiectivul general al proiectului este: dezvoltarea competenţei pedagogice a profesorilor debutanţi din învăţământul preuniversitar cu scopul adaptării acesteia la standardele învăţământului românesc.
Proiectul implică acordarea de 12 burse individuale profesorilor debutanţi din învăţământul preuniversitar care vor realiza în perioada 29 aprilie 2012 – 26 mai 2012 un training practic în universitatile din Austria şi Spania: Universitatea din Sevilla, Universitatea Pablo de Olavide (Spain), Universitatea Vienna (Austria).
Aplicanţii trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii:
– să fie absolvenţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava;
– să nu aibă o vechime mai mare de 5 ani la catedră;
– să posede o diplomă universitară în Filosofie, Istorie, Geografie, Litere sau Economie;
– să posede abilităţi lingvistice demonstrate printr-un certificat (Toeffl, Cambridge sau un certificat eliberat de Universitatea „Ştefan cel Mare”din Suceava);
Conţinutul DOSARULUI DE CANDIDATURĂ (în limba română):
• CV în format european;
• O scrisoare de motivaţie în care să fie evidenţiate intenţiile pentru parcurgerea acestui stagiu la universităţile europene din Austria sau Spania
• O scrisoare de recomandare din partea unui cadru didactic universitar sau a directorului din cadrul instituţiei de apartenenţă;
• Atestat privind cunoaşterea limbii străine corespunzătoare ţării de stagiu (engleză/ germană pentru Austria şi engleză/ spaniolă pentru Spania);
• Proiect de studiu (2 – 3 pagini): prezentarea detaliată a unor metode de predare interactive, adaptate unui anumit conţinut informaţional, cu precizarea următoarelor informaţii: beneficiari/ grup ţintă, durată, subiect/ temă, paşi parcurşi, resurse necesare.
SELECŢIA CANDIDAŢILOR:
Etapa 1: înscrierea candidaţilor: 19 martie – 23 martie 2012. Documentele vor fi depuse la secretariatul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, cam. 123, etaj 1, corp A, între orele 12,00 – 14,00.
Etapa 2: preselecţie pe baza dosarelor (rezultatele vor fi anunţate în data de 24 martie).
Etapa 3: intervievarea candidaţilor selectaţi în etapa anterioară se va desfăşura la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, cam 121, în data de 26 martie.
Detalii suplimentare se pot obţine direct la secretariatul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (între orele 12.00 – 14.00), la telefon 0230/ 216047, int 144, sau pe e-mail dppd@usv.ro.
Read MoreSpectacol de teatru: SCUZAŢI, DOAMNĂ PROFESOARĂ
Teatrul „Mihail Eminescu” din Botoşani vine din nou la USV cu un spectacol de teatru, pe data de 22 martie 2012, ora 19.00, în Auditorium-ul Joseph Schmidt:
SCUZAŢI DOAMNĂ PROFESOARĂ,
adaptare după Liudmila Razumovskaia
traducere şi adaptare Lucian Băleanu
Regia artistică: Volin Costin
Distribuţia: Doamna Elena – Irina Mititelu
Vlad – Sorin Ciofu
Pavel – Bogdan Muncaciu
Victor – Ioan Creţescu
Lidia – Lidia Uja
Scenografia şi costume – Mihai Pastramagiu
Mişcare scenică – Victoria Bucun
Asistent regie – Gina Pătraşcu
Regia tehnică – Ioan Ciofu
Sonorizare – Cătălin Bălăniuc
Lumini – Eugen Vizitiu
Recuzită – Mărioara Dumitraş
Sufleur – Mariana Sarbu
Cabinier – Gabi Mihăescu
Peruchier – Dana Crăiniciuc
Maşinist şef – Doru Bugeac, Constantin Raileanu
Biletele se găsesc în corpul F, cam. 001, între orele 08-16.
Costul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei pentru studenţi.
Concurs de proză SF adresat elevilor de liceu
Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării Suceava organizează un concurs de proză SF adresat elevilor de liceu.
Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, în colaborare cu Centrul de Educaţie Nonformală „Civitas Solis”, Societatea Ştiinţifică „CYGNUS” şi Palatul Copiilor Suceava organizează un concurs de proză SF adresat elevilor de liceu.
Literatura ştiinţifico-fantastică a forţat graniţele imaginaţiei încă din cele mai vechi timpuri şi continuă să facă acest lucru şi astăzi, în plină eră de inovaţie tehnologică. Unde îşi mai găseşte loc imaginaţia? Şi mai cu seamă, unde îşi mai găseşte loc literatura într-o lume în care tehnologicul pare să pună stăpânire pe uman?
Concursul se adresează tuturor elevilor interesaţi de literatura de anticipaţie, cu o bogată imaginaţie şi cu talent literar. Tema concursului: VIITORUL PIERDUT. România în context post-apocaliptic. De la societatea supratehnologizată, înapoi la natură.
Elevii trebuie să elaboreze o lucrare de ficţiune de maximum 4 pagini care să abordeze tema menţionată mai sus. Lucrările câştigătoare vor fi premiate şi publicate. Premiile (însoţite de diplomă) vor consta în produse şi cărţi.
Lucrarea fiecărui elev trebuie să poarte avizul cadrului didactic coordonator care va primi cu această ocazie o adeverinţă de participare. Pentru întrebări, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail sf2012@usv.ro.
Calendarul Concursului
15 Aprilie – termenul limită pentru trimiterea lucrărilor
30 Aprilie – anunţarea finaliştilor
15 Mai – festivitatea de premiere
Şcoala de Vară de Cultură şi Civilizaţie Română
Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, România organizează în perioada 16-27 Iulie 2012 ediţia I a Şcolii de Vară de DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ROMÂNĂ. Cursurile se adresează tuturor celor interesaţi de cultura şi civilizaţia română, de la elevi, studenţi, doctoranzi, la cercetători şi cadre didactice universitare. Sunt invitaţi de asemenea să participe ziarişti, scriitori, referenţi culturali, traducători, etc.
Read MoreWorkshop pentru studenţii economişti
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează în data de 29 februarie 2012, ora 17.00, în Aula din Corpul E, evenimentul Workshop PRACTeam cu tema „Identificarea nevoilor cu privire la stagiile de pregătire practică pentru studenţii economişti”.
Read MoreLansarea trupei de teatru a universităţii
Vineri, 2 martie şi sâmbătă, 3 martie, începând cu ora 19:00, Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava vă invită la lansarea oficială a trupei de teatru din cadrul universităţii.
Trupa de teatru „FABULINUS” are plăcerea să vă prezinte spectacolul „VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ” (după W. Shakespeare), în regia actorului şi regizorului Ion SAPDARU.
Distribuţia: Adrian CRĂCIUNESCUL, Iulian BURCIU, Silvia TIMOFTI, Alex HUŢANU, Alexandru STAN, Maria ŞUTU, Anna MOLDOVAN, Bogdan BORTĂ, Flavius DURA, Tatiana DOMBROV, Iuliana GIRIGAN, Iuliana NĂSĂUDEAN.
Coregrafia: Lavinia PĂTRAŞCU
Sonorizator: Gabriel LAZĂR-HALIŢCHI
Luminist: Stelian CUNIŢCHI
Evenimentul este organizat de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava în colaborare cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani.
Biletele pot fi achiziţionate din Corpul F, la preţul de 10 lei şi 5 lei (pentru elevi, studenţi, pensionari).
Persoana de contact: Adrian Crăciunescul (0751 234 433)
E-mail: teatrulfabulinus@yahoo.com
Detalii pe: www.facebook.com/fabulinusv
Read MoreInvitaţie la teatru
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, va invită, în data de 28 februarie 2012, ora 19.00, la spectacolul „CU LIMBĂ DE MOARTE”, de Gellu Dorian, regia Ion Sapdaru.
Biletele se găsesc în corpul F, cam. 001, între orele 08-16.
Costul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei pentru studenţi.
Ãntâlniri focus grup între studenţii economişti şi membrii echipei de proiect PRACTeam
În data de 15.02.2012, în cadrul proiectului PRACTeam se organizează în Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava – Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, întâlniri de tip focus grup între membrii echipei de proiect şi studenţii economişti, pentru identificarea nevoilor cu privire la stagiile de pregătire practicã a studenţilor.
Read MoreConcert: Parfumul iubirii – Seară de Tango
Va invităm la concert!
Parfumul iubirii – Seara de Tango
Auditortium Joseph Schmidt, Corp F, USV 21.02.2012, ora 19:00
Cvintetul TIERRA SIN PAN Iaşi
RALUCA DOBRE – vioară
LUMINITA CIOBANU – violă
MIHAELA PAVEL – pian
VASILE ŢUŢU – acordeon
VLAD TITIEANU – contrabas
Invitată soprana SIMONA TITIEANU – Opera Naţională Română
Programul de concert:
La Paloma
Ciquilin de Bachin – Astor Piazzolla
Siboney – Ernesto Lecuona
La vita e bella – Nicola Piovani
Violentango – Astor Piazzolla
Moon River – Henry Mancini
Tango Jealousie – Jacob Gade
Poema Valseado – Astor Piazzolla
How high the moon – Morgan Lewis
Besame mucho – Consuelo Velasquiez
Jazz Suite no. 2 – Vals – D. Sostakovici
Tango de Roxanne – remix
The Police Historia de un amor – Carlos Eleta Almaran
Libertango – Astor Piazzolla
Por una cabeza – C. Gardel
Read More


