USV susţine cercetarea în domeniul educaţiei
Beneficiind de sprijinul financiar, logistic şi academic al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, patru studenţi masteranzi ai Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei împreună cu decanul Facultății de Știinte ale Educației, conf. univ. dr. Otilia Clipa, au reprezentat şcoala suceveană la o competiţie naţională: Sesiunea Națională de Comunicări Științifice pentru Studenți organizată de Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației și Departamentul de Științele Educației, în data de 17 mai 2014.
Lucrările de cercetare în domeniul științelor educației, elaborate sub coordonarea conf. univ. dr. Doina Schipor şi conf. univ. dr. Otilia Clipa, s-au bucurat de aprecierile celorlalţi participanţi, cadre didactice şi studenţi de la alte universităţi din ţară, precum şi de aprecierile membrilor comisiei de evaluare care au acordat premiile II şi III pentru şcoala suceveană (Oltea Hriţcu, studentă la Master – Comunicare Didactică, şi Amelia Boghean, Master – Managementul Instituțiilor Educaționale).
Această competiție la nivel naţional oferă un feedback constructiv atât studenţilor cât şi profesorilor, arătând care sunt tendinţele de cercetare în domeniu, deschizând oportunităţi de evoluţie ascendentă în plan academic şi de cercetare pentru toţi cei implicaţi.
Participarea la acest concurs a demonstrat că şcoala suceveană din domeniul ştiinţelor educaţiei este competitivă pe plan naţional şi internațional, studenţii fiind încurajaţi, sprijiniţi şi promovaţi în sensul de a-şi împlini potenţialul maxim de care dispun.
Festivitate de premiere ZNSt-USV și Concert Vița de Vie
Joi, 29 mai 2014, începând cu ora 20:00 va avea loc festivitatea de premiere a competițiilor desfășurate în cadrul Zilelor și Nopților Studențești din Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, împreună cu un concert susţinut de formația Viţa de Vie. În deschiderea concertului va cânta trupa suceveană Nightmarion. Evenimentele vor avea loc în Grădina Englezească a USV sau în Auditorium Joseph Schmidt, în cazul unor condiții meteo nefavorabile.
Vița de Vie este o formație de rock alternativ (ocazional influențe rap, hardcore, jazz și reggae) din formată în 1996, ce-i are acum în componență pe Adrian Despot – chitară şi voce, Sorin Tanase – tobe, Cezar Popescu – chitară, Adrian Ciuplea – bass, Mihai Ardelean – clape. Primul lor album, “Rahova”, a fost lansat în 1997 iar cel mai recent, denumit ”Acustic”, a fost lansat pe 8 aprilie 2013 la Teatrul Naţional Bucureşti. Vița de Vie desfășoară în acest an turneul național Fenomental pentru a aniversa alături de fani 15 ani de la apariția pe piața muzicală din România a celui mai vândut album al trupei.
Trupa Nightmarion este una nouă pe scena muzicală formată din studenți și elevi suceveni. Pornind de la experiență acumulată în cadrul trupei Okra, Cosmin Manolache, Edi Schwartz, Adrian Jureschi, Alex Florea și Alex Tipa revin cu un proiect nou şi interesant.
Masa rotundă tematică âPrincipiile coșeriene în lingvistica locutoruluiâ
Sala de lectură de la parterul Bibliotecii USV a găzduit joi, 22 mai 2014, Masa rotundă tematică intitulată „Principiile coșeriene în lingvistica locutorului”, organizată de prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu, lector univ. dr. Ioana-Crina Coroi și lector univ. dr. Nicoleta Moroșan. La manifestare au participat cadre didactice universitare, membre ale Centrului de cercetare Analiza Discursului (CADISS) de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, studenţi, masteranzi şi doctoranzi.
Conceptul de lingvistică a locutorului (Ll) a apărut în metalimbajul ştiinţelor limbajului odată cu centrarea analizelor asupra relaţiei ferme dintre limbă/limbaj şi vorbitor (sau locutor). Această orientare în analiza limbii/limbilor a fost deseori contestată de către reprezentaţii curentului clasic în cercetarea lingvistică. Reîntorcându-se la conceptele, principiile fundamentale, dar şi la autorii consacraţi ca nume de referinţă în diverse curente şi şcoli lingvistice, organizatorele li-au propus să demonstreze că originile Ll se regăsesc în studii care stau la temelia Lingvisticii.
Eugeniu Coşeriu, savantul de origine română, întemeietor al lingvisticii integrale, oferă în textele sale, ideile care au inspirat cercetarea lingvistică în direcţia identificării relaţiei dintre limbă şi vorbitor:
- „Dacă spunem „Cel care vorbeşte este Petru”, am identificat deopotrivă nivelul individual al limbajului (Lecţii de lingvistică generală, 2000, Editura ARC, Chişinău). Trebuie amintit că, după Coşeriu, celelalte niveluri de limbaj sunt: nivelul universal şi nivelul istoric.
- La nivelul individual, limbajul ca activitate este discursul, adică actul lingvistic (sau seria de acte lingvistice conexe) al unui anumit individ într-o anumită situaţie; din punct de vedere al competenţei, el este competenţa expresivă (cunoaştere cu privire la elaborarea „discursurilor”); iar ca produs este un „text” (vorbit sau scris)” (idem, p.234)
- „… limba nu se impune” individului (cum se afirmă uneori): individul dispune de ea pentru a-şi manifesta libertatea sa expresivă. Iar această libertate este aproape nelimitată în planul textului, unde sensurile, deci nu semnificatele pot fi şi sunt totdeauna noi” (idem, p.250)
Dezbaterea unor principii ale lingvisticii coşeriene care au constituit un (posibil) punct de plecare pentru o Ll va continua cu abordarea elementelor care definesc „direcţia integrală” în lingvistică şi didactica limbilor.
CADISS îşi propune o reevaluare a stadiului cercetărilor în domeniul Analizei discursului (AD) din perspectiva Ll şi a lingviştilor deschizători de şcoli şi curente lingvistice (Saussure, Hjlemslev, Martinet, Bloomfield, Benveniste, Ducrot, Maingueneau, Houdebine, van Dyck, Barthes, Jakobson, Greimas, Peirce ş.a.)
Read More
Programul ZNSt de LUNI, 26 mai 2014 și pentru săptămâna a III-a de Festival
09:00 – 19:00: Târg de carte ZNSt – USV in Holul Corpului A
12:00 – 13:00: Campanie de conștientizare publică asupra pericolelor fumatului și consumului de droguri
14:00 – 18:00: Campionatul sportiv intra-universitar
19:00 – 21:00: Concert Grigore Leșe – Horea din Grumaz – în Auditorium [în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina]
21:00 – 24:00: Seara filmelor romantice – Love is in the air – în Grădina Englezească [sau Aula Corp E]
Programul activităților din săptămânii a III-a a Festivalului Zilele și Nopțile Studențești la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
Conferinţă-Concert – Grigore Leşe â âHorea din Grumazâ la USV
Luni, 26 mai 2014, începând cu ora 19, Auditorium-ul „Joseph Schmidt” al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava va găzdui, în cadrul Festivalului Zilele și Nopțile Studențești, Conferinţa – Concert susţinută de reputatul rapsod popular Grigore Leşe și organizată în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina.
Născut la 20 februarie 1954, în Maramureş, satul Stoiceni, Grigore Leşe, a absolvit studiile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca, Facultatea de Interpretare (Fagot), în prezent fiind doctor în Muzică și profesor asociat al Facultății de Litere, Universitatea București și al Universității de Muzică din capitală. Repertoriul rapsodului popular Grigore Leșe este format din melodii vechi din folclorul autentic al zonei, care marchează evenimente importante din viața omului.
Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile.
Târg de carte ZNSt USV 2014
Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează luni, 26 mai, între orele 9:00-19:00, în holul corpului A, o expoziţie de carte cu vânzare. Evenimentul face parte din proiectul „Zile şi Nopţi Studenţeşti USV”, ediţia a IV-a, promovat de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava .
La această acţiune şi-au anunţat participarea edituri din Bucureşti, Iaşi şi Suceava, printre care Tritonic, MatrixRom, Naţional (Bucureşti), Lumen-Iaşi, Alexandria Librării-Suceava. Fiecare participant va beneficia de un un spaţiu de prezentare în holul corpului A al Universităţii.
La această primă ediţie a târgului organizatorii își propun să promoveze lectura, să faciliteze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material și informațional. De asemeni, va fi sprijinită difuzarea și promovarea cărții de specialitate şi de literatură prin medierea unei relații dinamice între editorii de carte și comunitatea academică.
Mai mult
Read More
Bursă de studii în domeniul Limba coreeană
Serviciul Relaţii Internaţionale din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava anunţă concurs în vederea selectării studentului care va beneficia de o bursă de studii în domeniul Limba coreeană, la Gimcheon University în Coreea de Sud.
Durata școlarizării este cuprinsă între 1 septembrie 2014 și 28 februarie 2015.
Bursa nu cuprinde cheltuielile de transport (Suceava – Gimcheon – Suceava).
Candidații vor depune un dosar de înscriere.
Dosarul de concurs va include:
– CV
– scrisoare de intenţie
– certificat de competenţă lingvistică (limba engleză şi, eventual, limba coreeană)
– declaraţia studentului că poate susţine o parte din cheltuieli (cheltuieli minime, în plus faţă de bursa acordată de partea coreeană)
– adeverinţă de student.
– copie după diploma de bacalaureat.
Dosarul se va depune până la data de 16 iunie, ora 16, la Departamentul Relaţii Internaţionale, sala E 010.
Invitația de la Universitatea Gimcheon
Read More
Manifestări internaţionale pe teme de traductologie
Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează în perioada 28 – 31 mai 2014 trei evenimente importante în domeniul traductologiei:
- Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului emerit Jean DELISLE, de la Universitatea din Ottawa, Canada, personalitate de prestigiu internaţional din domeniul traductologiei. – miercuri 28 mai 2014, ora 14.00, amfiteatrul Dimitrie Leonida.
- Conferinţa „La traduction raisonnée: ses exigences, ses applications, ses avantages”, ţinută de profesorul Jean DELISLE – miercuri 28 mai, orele 18-20, în amfiteatrul Dimitrie Leonida, urmată de o dezbatere pe tema traducerii în Book Cafe, corpul D, orele 20.00-21.00.
- Colocviul Internaţional „La dimension culturelle du texte littéraire en traduction”, cu participanţi din numeroase ţări: Canada, Elveţia, Grecia, Rusia, Maroc, Cehia, Spania, Turcia, Franţa, Barbados. – joi, 29 mai şi vineri, 30 mai 2014.
Invitaţi de onoare: profesor emerit Jean Delisle, Universitatea din Ottawa, Canada; profesor Maria Papadima, Universitatea din Atena, Grecia; profesor Lance Hewson, Universitatea din Geneva, Elveţia; Marc Charron, Universitatea din Ottawa, Canada.
Read MoreȘcoala de vară de Limbă și Civilizație Română
Departamentul de Limba și Literatura Română și Științele Comunicării din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, împreună cu Lectoratul Român de la Universitatea din Granada, Spania, organizează în luna iulie a doua ediție a Școlii de Vară de Limbă și Civilizaâie Română.
Universitatea din Granada a acordat 10 burse studenților care vor veni.
Inocenții marii terori – lansare de carte și dezbatere la USV Book Cafe
Nicolae R. Dărămuş e de multă vreme un nume cunoscut în România, aproape sinonim cu militantismul ecologic. După succesul înregistrat la dezbaterea prilejuită de lansarea din toamna anului trecut a cărții „Inocenții marii terori”, Nicolae R. Dărămuș își dă întâlnire de această dată cu studenții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru a dezbate „eco-fabulele” desprinse din cei câţiva ani de peregrinări cinegetice şi aventuri pescăreşti despre „semenii noştri înveşmântaţi în frunze, blănuri, solzi, pene şi chitină, adăpostiţi de ape, pământ, păduri şi cer”.
Dezbaterea organizată de Alexandria Publishing House și Alexandria Librării va avea loc în cadrul maratonului de evenimente dedicate studentilor, „Zilele si Noptile Studentesti” joi, 22 mai 2014, de la orele 12.00, la USV Book Cafe (Corpul D), cu susținerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Volumul Inocenții marii terori, a apărut la Alexandria Publishing House în luna octombrie 2013 și s-a bucurat de un imens succes peste tot unde a fost lansat în țară.
Ecolog, prozator, publicist, desenator şi fotograf de natură, Nicolae Dărămuș a fondat în 1994 Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR (SENTRA), axată pe educaţia „pro natura” prin mijloacele artelor – literatură, fotografie, desen, film – şi pe activităţi de teren (preponderent pe observarea şi dezvăluirea spre public a agresării patrimoniului faunistic şi a habitatului forestier).
De asemenea, este fondator şi editor al revistei Carpaţii azi, 1996, scenarist şi co-realizator de film de televiziune. Activitatea sa publicististică (povestire, eseu, pamflet, reportaj, anchetă) cuprinde apariții în Cotidianul, Academia Caţavencu, Viaţa Medicală, Carpaţii, Aventuri la pescuit, Vânătorul şi Pescarul Român, Jurnalul Naţional, Kamikaze. A realizat expoziţii de fotografie artistică şi documentară, individuale şi de grup, în ţară şi străinătate (fotografie de faună carpatină liberă, peisaj, portret, eseu.)
În recenzia la Inocenții marii terori, Victor Teișanu afirmă: „Cartea este în esenţă o construcţie jurnalistică, alertă şi cu impact garantat la public prin aria sa problematică gravă. Punţile către cititor se înmulţesc şi prin desele inserţii literare, adevărate oaze de sensibilitate vizionară. Imaginea râurilor blasfemiate, a codrilor şi munţilor invadaţi de ,,drumuri, pensiuni, pârtii de schi, viloaie, ATV-uri, jeep-uri atotbiruitoare şi arme”, devine obsedantă şi obligă la grabnică reflecţie. Este obsesia că mediul nostru natural, recte creaţia lui Dumnezeu, înfruntă acum pericolul dispariţiei. Ne amintim că, pentru gloria şi continuitatea Romei, Cato cel Bătrîn îşi încheia toate discursurile, indiferent de tema lor, cu formula „Carhagina trebuie distrusă”. Cuvintele sale erau un îndemn la vigilenţă şi acţiune pentru romani, împotriva unui vrăjmaş care primejduia însăşi existenţa imperiului. Astăzi noi, sintetizînd invers, s-ar cuveni să repetăm zilnic un slogan defensiv : „Ţara şi planeta trebuie salvate”. Pentru că nu mai este nimic de distrus, ci doar de apărat.”


