Colocviul naţional al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România
Colocviul naţional al ALGCR (Asociaţia de Literatură Generală şi Comparată din România) se va desfăşura în acest an – cu susţinerea Centrului Cultural Bucovina – la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în perioada 16-17 iulie, după ce în anii anteriori s-a desfăşurat în spaţii academice din Alba Iulia, Braşov, Iaşi, Constanţa.
Tema propusă pentru dezbateri este Istoria literară în schimbare, astfel reluîndu-se problematica de la colocviul din 2009, de la Alba Iulia (Mai are un viitor istoria literaturii?), cu scopul de a identifica soluţii de sincronizare şi de modernizare a instrumentelor de analiză şi a perspectivelor asupra istoriei literaturii. Dintre sugestiile multiple propuse de preşedintele ALGCR, prof. univ. dr. Mircea Martin (Universitatea Bucureşti), reţinem drept extrem de incitante întrebări precum Mai e actuală o istorie a literaturii axată pe genurile tradiţionale?, Cum ne raportăm la o istorie transnaţională (sau globală) a literaturii? Cum se modifică sensul unor concepte în timp? sau O istorie culturală a literaturii sau/şi o istorie literară a culturii? Sînt doar o parte din temele de dezbatere şi din subiectele comunicărilor care vor fi prezentate de cîţiva dintre criticii şi istoricii literari de marcă din literatura contemporană, universitari de la cele mai importante instituţii de învăţămînt superior din România.
Publicate în volum, comunicările prezentate şi dezbaterile care vor avea loc vor constitui un punct de reper în istoria cercetărilor din domeniul literaturii. Cei peste 40 de participanţi care şi-au anunţat participarea – comparatişti, teoreticieni, critici şi istorici literari, din ţară sau din străinătate –, sînt numele de referinţă care dau azi identitate şi substanţă cercetării literare.
Read MoreFaza naţională a competiţiei âEcotropheliaâ – la USV
Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava organizează faza naţională a competiţiei „Ecotrophelia”. Manifestarea este o competiţie pentru crearea de produse alimentare inovative. Produsul alimentar creat trebuie să fie destinat consumului uman şi să se adreseze tuturor categoriilor de consumatori.
Evenimentul, care va avea loc între 8 – 9 iulie 2013, se va desfăşura sub egida Asociaţiei Specialiştilor de Industrie Alimentară din România (ASIAR). Manifestarea este organizată cu prilejul celebrării a 50 de ani de învăţământ universitar la Suceava.
Acţiunea va debuta pe 8 iulie, începând cu ora 9.30 în aula din corpul E a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. La faza naţională a competiţiei vor participa 15 echipe care vor reprezenta următoarele universităţi: Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc, Universitatea din Oradea şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara.
Juriul concursului va fi format din specialişti din industria alimentară agreaţi de ASIAR.
Marii câştigători ai competiţiei naţionale vor avea prilejul de a reprezenta România la faza internaţională, care va avea loc în perioada 6-7 octombrie 2013 la Köln, în Germania. Efortul câştigătorilor va fi răsplătit cu premii substanţiale. Astfel, câştigătorul premiului I va primi 8000 de euro, studentul care va ocupa locul al II-lea va fi recompensat 4000 de euro, iar cel care se va clasa pe locul al III-lea va primi 2000 de euro.
Şcoala doctorală de vară cu profil interdisciplinar
În perioada 8-11 iulie 2013 Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava prima ediţie a Şcolii Doctorale de Vară cu Profil Transdisciplinar (SDVPT).
Această manifestare ştiinţifică reuneşte doctoranzi din diverse universităţi din ţară (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca; Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi; Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava) şi are ca principal obiectiv creşterea calităţii în cercetarea doctorală şi implementarea de proiecte inter şi transdisciplinare.
Un alt obiectiv vizat este crearea unei solidarităţi de generaţie între tinerii cercetători români, cărora le oferă oportunitatea de a audia conferinţe din domenii variate. Doctoranzii participă, de asemenea, la workshop-uri centrate pe problematica amplă a elaborării tezei de doctorat şi a continuării cercetării printr-un proiect postdoctoral.
Coordonator proiect: Prof. univ. dr. Elena-Brânduşa STEICIUC, Director al Consilliului Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD) – USV
Job-uri pe perioadă determinată în străinătate
Dacă eşti proaspăt absolvent sau masterand, AIESEC Suceava îţi propune un program de job-uri pe perioadă determinată în străinătate pe domenii de marketing, business, educaţie, inginerie şi IT.
Mai mult
Read MoreȘcoala de vară pentru tinerii etnici români veniți la studii în România
În perioada 9-15 septembrie 2013, la Eforie Nord, Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni va organiza Școala de vară pentru tinerii etnici români veniți la studii în România.
Read MoreLa Fete de la musique
De 30 de ani se sărbătoreşte în multe ţări ale lumii, la iniţiativa unui francez, odată cu solstiţiul de vară, La Fete de la musique/Fiesta de la Música/Festa della Musica/World Music Day/etc.
Cu această ocazie, Facultatea de Litere şi Ştiinte ale Comunicării organizează pentru al patrulea an consecutiv un concurs de interpretare de cântece în limbi straine pentru grupuri de elevi şi studenţi.
Oricine se poate bucura de muzică, participând pe 21 iunie 2013, în spaţiul Talciocului Cultural (începând de la ora 19.00), la un concert oferit de Tuna de la Universitatea din Insulele Baleare.
âUniversitatea trebuie să provoace mutaţii în societate….”
În numărul 1200 din 10 – 16 iunie 2013 al revistei „Tribuna învăţământului” a apărut un interviu cu prof. univ. dr. ing. Valentin POPA, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Articol Tribuna învăţământului.
Read MoreZilele âMatei VIŞNIECâ
Compania Trap Door Theatre din Chicago, Statele Unite ale Americii, în premieră absolută în Bucovina.
În perioada 17-19 iunie 2013, Bucovina găzduieşte festivalul Zilele „Matei Vişniec”.
Suita de evenimente teatrale de rezonanţă, oferite în acest context publicului sucevean şi rădăuţean, îşi propune să aducă în faţa publicului spectacole montate după piese semnate de unul din cei mai importanţi dramaturgi ai momentului, scriitorul şi publicistul român Matei Vişniec, în prezenţa autorului. Evenimentele promovează imaginea şi opera dramaturgului bucovinean în Suceava şi în Rădăuţi, localitatea unde s-a născut, şi se adresează în special tinerilor, elevi şi studenţi, dar şi publicului larg de orice vârstă, textele semnate de Matei Vişniec fiind receptate şi apreciate de toţi cei care intră în contact cu opera lui.
Coordonator al evenimentului teatral Zilele „Matei Vişniec” este doamna Carmen Veronica Steiciuc.
În cadrul acestui festival vor avea loc patru spectacole de teatru, două la Suceava şi două la Rădăuţi, dialoguri-conferinţe, lansări de carte. Sunt invitate Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, cu piesa „Occident Express”, regia Alexandru Boureanu şi, în premieră absolută în Bucovina, Compania Trap Door Theatre din Chicago, Statele Unite, cu spectacolul: „Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals”, regia Istvan Szabo, care va fi interpretat în limba engleză, cu traducere automată în limba română pe un ecran. Vor fi prezenţi la Suceava regizorul Mircea Cornişteanu, directorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, precum şi regizorii Alexandru Boureanu şi Istvan Szabo. În calitate de invitat de onoare şi-a anunţat prezenţa domnul Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, membru al juriului care acordă statutul de „capitală europeană a culturii”.
În cadrul acestui eveniment, la invitaţia domnului Matei Vişniec, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, domnul Constantin Chiriac, va participa la Suceava la o discuţie legată de experienţa sa şi de modul în care este atribuit titlul de capitală culturală europeană. Conferinţa-dialog cu domnul Constantin Chiriac va fi moderată de dramaturgul Matei Vişniec şi va avea loc pe 19 iunie 2013, la ora 11.00, în sala de la Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universităţii Ştefan cel Mare. La aceasta întâlnire sunt invitaţi să participe cât mai mulţi iubitori ai culturii, universitari, profesori, studenţi, scriitori, ziarişti şi responsabili politici din Suceava şi din judeţ.
„Festivalul Internaţional de la Sibiu, care sărbătoreşte 20 de ani de existenţă, este o mare reuşită românească. În fiecare an, datorită acestui festival, România devine un loc de pelerinaj cultural pentru companii de teatru care vin uneori din 40 sau 50 de ţări. Anul acesta, de exemplu, în cadrul Festivalului de la Sibiu a fost imaginată o stagiune franceză la care participă teatre şi companii prestigioase din Franţa, precum Théâtre du Soleil creat de Ariane Mnouchkine şi Odéon Théâtre de l’Europe.”, ne mărturiseşte Matei Vişniec, care consideră că sunt şanse reale şi pentru Bucovina să intre în competiţia pentru capitală culturală europeană: „Întregul oraş s-a transformat datorită acestui eveniment cultural, momentul de apogeu fiind anul 2007 când Sibiul a avut titlul de capitală europeană a culturii. Consider că oraşul Suceava are toate şansele de a intra şi el într-o astfel de competiţie, pentru a obţine această vizibilitate internaţională şi europeană, împreună cu toată regiunea istorică a Bucovinei. Mai multe strategii există în acest sens, una dintre ele fiind o eventuală alianţă cu un alt mare oraş al ţării. Un vis nu devine realitate decât prin adoptarea unor iniţiative şi prin tenacitatea curajului. Ca un bucovinean care trăieşte de 25 de ani între Franţa şi România, ca jurnalist la Radio France Internationale, pasiunea pentru regiunea mea natală nu a făcut decât să crească în tot acest timp. Îmi permit deci să visez pentru această minunată regiune care este Bucovina şi să vă propun, concret, o întâlnire cu domnul Constantin Chiriac, pentru o discuţie privind şansele Bucovinei de a accede la statutul de capitală culturală europeană.” De asemenea, domnul Matei Vişniec propune şi crearea unui Festival Internaţional de Teatru la Suceava, cu ramificaţii şi în alte zone ale judeţului. Festivalul de la Sibiu, unde sosesc anual enorm de multe trupe străine, are toată deschiderea spre parteneriate de acest tip. O „axă” bucovineană a Festivalului de la Sibiu ar fi posibilă, astfel încât, anual, câteva dintre trupele străine care vin la Sibiu să-şi poată continua turneul în zona noastră. Ca moderator al discuţiei, scriitorul Matei Vişniec va aborda şi tema culturii ca vector economic, cu un accent pe modul în care spaţiul urban şi comportamentele sociale pot fi modelate prin cultură.
Programul festivalului este următorul:
17 iunie 2013 – Rădăuţi:
– 18.00 – Gara din Rădăuţi. Spectacolul Occident Express, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova
– 20.00- Casa de Cultură Rădăuţi – dialog cu actorii Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova şi cu regizorii Alexandru Boureanu şi Mircea Cornişteanu, directorul Teatrului Naţional din Craiova.
18 iunie 2013 – Suceava
– 17.00 – Casa de Cultura din Suceava. Spectacolul Occident Express, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova
– 18.15 – Casa de Cultura din Suceava. Înmânarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Suceava scriitorului Matei Vişniec. Dialog despre teatru ca oglindă critică a societăţii, cu Matei Vişniec şi cu regizorul Mircea Cornişteanu
– 20.00 – Talcioc Cultural, Suceava. Spectacolul Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals, Trupa Trap Door Theatre din Chicago
19 iunie 2013
– 18.00 – Casa de Cultură din Rădăuţi. Spectacolul Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals, Trupa Trap Door Theatre din Chicago – dialog cu actorii americani după spectacol.
Prin arta teatrală pe care o promovează, Zilele „Matei Vişniec” se înscriu şi în Festivalul European al Artelor „Ciprian Porumbescu”.
Sponsorii evenimentului: MARELVI, EGGER ROMANIA, OLINT, BUCOVRAD, RESTAURANT MEDITERANA, BUCOVINA ELECTRO TOP, EUROACT, TARSIN, NOTARIAT „FOMIN ŞI ASOCIAŢII”.
Partenerii media: Clement Media, Crai Nou, Intermedia TV, Radio Top, Bucovina TV, Plus TV, Jupanu’, Monitorul de Suceava, Obiectiv de Suceava, orasulsuceava.ro, Radautiziar.ro, Săptămânalul de Rădăuţi, Televiziunea Rădăuţi, Radio Gold Rădăuţi, judetulsuceava.ro, NewsBucovina.ro, suceavalive.ro, Radio As.
Poet şi dramaturg român, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1984, Matei Vişniec trăieşte între două lumi, între România şi Franţa, între limba română şi cea franceză, între pasiunea pentru literatură şi cea pentru jurnalism. Născut în Bucovina, la Rădăuţi, în 1956, Matei Vişniec a urmat şcoala primară, ciclul elementar şi liceul la Rădăuţi, apoi Facultatea de Filosofie şi Istorie a Universităţii Bucureşti. A fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu. A debutat cu poezie în revista Luceafărul în 1972 şi editorial în 1980. Pe parcursul unui deceniu (1977-1987) a scris opt piese de teatru în două şi trei acte, aproximativ douăzeci de piese scurte şi câteva scenarii de film, care au fost sistematic respinse de autorităţile culturale. Multiplicându-le pe cont propriu şi distribuindu-le în mediile culturale şi artistice, în anii 80’ scriitori şi regizori prestigioşi vorbeau deja despre dramaturgul Matei Vişniec ca despre o revelaţie. Stabilit la Paris din 1987, Matei Vişniec este considerat unul din cei mai importanţi autori dramatici ai momentului, una din vocile cele mai subtile pe care le auzim astăzi în Europa. Majoritatea operei sale, poezie, proză scurtă, roman, teatru, teatru poetic, eseuri, a văzut lumina tiparului în Franţa şi în România. Piesele care-i poartă semnătura sunt jucate în peste 40 de ţări şi traduse în peste 20 de limbi. În prezent este angajat la Radio France Internaţionale – Secţia Română. În 2009 Matei Vişniec a primit Premiul European acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa (SACD) pentru întreaga sa activitate. În Romania i s-a decernat Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor (de mai multe ori), Premiul UNITER şi Premiul pentru Dramaturgie al Academiei Române.
Read MoreProgramul Serilor studenţeşti USV 2013 – săptămâna a II-a
Luni, 3 iunie
Grădina Englezească, Corp D:
19:30 Fanfara Bucovina
20:15 Concerte Folk – Studenţi şi Liceeni
Marţi, 4 iunie
Auditorium „Joseph Schmidt”:
19:30 Concert chitară clasică – Cvartetul ALHAMBRA
20:30 Teatrul FABULINUS – Ţara Orbilor
Miercuri, 5 iunie
Grădina Englezească, Corp D:
19:30 Spectacol de muzică şi dansuri populare
Ansamblul ARCANUL USV şi Ansamblul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”
Joi, 6 iunie
Grădina Englezească, Corp D:
19:30 Concert Festivitatea de premiere a concursului de fotografii „We love USV”
20:00 Concert ODYSSEY
INTRAREA ESTE LIBERĂ LA TOATE ACESTE ACTIVITĂŢI!
Afiş săptămâna a II-a
În cazul unor conditii meteo nefavorabile, activităţile se vor desfăşura în Auditorium „Joseph Schmidt”:.
Conferinţă cu tema Suceva – capitală de regiune
Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava organizează joi, 30 mai 2013, ora 19.00, în amfiteatrul Dimitrie Leonida din corpul D, o conferinţă cu tema: Suceava – capitală de regiune: argumentele mediului academic sucevean.
Conferinţa va fi moderată de doamna profesor universitar doctor Sanda-Maria Srdeleanu.