Validarea alegerilor la USV
În ziua de 4 februarie 2016, Senatul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a procedat la validarea candidaților aleși în consiliile facultăților, Senat, Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat și pentru funcția de Rector. Cu excepția Consiliului Facultății de Litere și Științe, pentru care au fost reluate alegerile din cauza numărului insuficient de candidați, au fost validați pentru un mandat de 4 ani membrii celor opt consilii, cei 27 de membri (cadre didactice) ai Senatului, membrul în Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat și rectorul. Alegerile pentru Consiliul Facultății de Litere și Științe se vor desfășura în ziua 8 februarie (turul al doilea, în caz de necesitate, este programat pentru 9 februarie), iar cele pentru studenții reprezentanți în Senat urmează să se încheie până pe 25 februarie.
Menționăm că noul Senat își va intra în atribuții după data de 28 februarie, zi în care se încheie mandatul actualilor senatori. Odată cu validarea alegerilor pentru funcția de Rector, dosarul concursului va fi trimis la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice în vederea emiterii Ordinului ministrului de numire. Actualul mandat al profesorului Valentin Popa se încheie în data de 5 martie.
USV solicită autorităților locale extinderea posibilităților de cazare pentru studenți
La nivelul municipiului și județului Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” – cu cei 1000 de angajați și aproape 10000 de studenți – reprezintă un pol de educație prin absolvenții pe care îi oferă comunității, un pol de inovare și cercetare prin cadrele sale, un pol de cultură prin activitatea cultural-artistică susținută în special de Casa de Cultură a Studenților și un pol sportiv, în special prin echipa de handbal și atleții studenți ai USV.
În ultimii ani, USV a devenit și principalul motiv pentru care investitorii au venit în Suceava și au dezvoltat numeroase locuri de muncă. Alături de firme locale ca Assist Software sau Betty Ice, absolvenții USV au fost recrutați de firmele nou venite în Suceava, precum Mind Software, OSF Global Services, AROBS și Silicon Service. Și există șanse reale ca acestora din urmă sa li se adauge SCC Services Romania, primul mare actor care intenționează să deschidă o afacere cu sute de locuri de muncă în Suceava. Chiar astăzi, 03.02.2016, la sediul rectoratului USV a avut loc o nouă întâlnire între reprezentanții SCC și conducerea USV, întâlnire la care a participat și Președintele CJ Suceava, ocazie cu care gazdele au prezentat câteva soluții privind locațiile unde SCC ar putea începe activitatea imediat. Au fost discutate, de asemenea, și planuri de viitor, potențiale proiecte comune de dezvoltare, inclusiv accesarea de fonduri europene destinate încurajării deschiderii de noi locuri de muncă. Menționăm că USV colaborează deja în proiecte comune cu SCC de mai mulți ani, în cadrul Clusterului Regional Inovativ EURONEST IT&C Hub. Această bună colaborare, alături de calitatea cadrelor didactice și a absolvenților, a determinat compania SCC să se gândească la dezvoltarea afacerii sale la Suceava.
Toate aceste firme de IT au venit la Suceava pentru că există USV, iar absolvenții săi sunt performanți. Și avem reale semnale că acesta este doar începutul dezvoltării afacerilor IT in regiune.
Șansa Sucevei de a deveni un oraș care oferă prosperitate locuitorilor săi constă în dezvoltarea și susținerea USV, iar pentru aceasta decidenții trebuie să facă mai mult pentru studenții suceveni. Faptul că nu reușim an de an să onorăm multitudinea de cereri de cazare nu a sensibilizat decât în mică măsură factorii decizionali locali. De peste un an de zile solicităm primirea căminului C2 de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, însă această solicitare își tot așteaptă rezolvarea. Persoanele care constituie cazurile sociale din acest cămin pot fi cu ușurință mutate în căminele Liceului industrial nr. 1 din Burdujeni, care au un grad scăzut de ocupare. Între timp, un alt cămin de la Liceul cu Program Sportiv este nelocuit și nici acesta nu a fost distribuit universității. Chiar la Colegiul Tehnic „Samoil Isopescu” ar putea fi disponibilizată ½ dintr-un cămin pentru nevoile studenților. Iată doar câteva dintre soluțiile și modalitățile prin care conducerea locală ar putea sprijini studenții, viitori absolvenți, si, prin aceștia, firmele care dezvoltă afaceri în Suceava. Este nevoie doar de voință sa trecem de la vorbe la fapte.
Program de consiliere suport în perioada sesiunii!
Echipa CCOC oferă consiliere psihologică şi educaţională pentru studenţii care constată că au nevoie de resurse suplimentare (educaţionale, emoţionale, temporale) după prima săptămână de sesiune:
| Luni |
12-14 |
Marcela Hurjui |
Consiliere educaţională |
Studenţi Ştiinţe Economice |
|
Marţi |
14-16 |
Oana Strugaru |
Consiliere educaţională |
Studenţi socio-umane |
|
Miercuri |
10-12 |
Mihai Popescu |
Consiliere educaţională |
Studenţi Ştiinţe Economice |
|
Joi |
11-13 |
Ovidiu Gherman |
Consiliere educaţională |
Studenţi Ştiinţe Inginereşti |
|
Vineri |
11-13 |
Diana Teodorescu |
Consiliere psihologică |
Toţi studenţii USV |
Pentru programare se trimite un email la adresa ccoc@usv.ro .
Şedinţele de consiliere sunt gratuite pentru studenţii USV şi se desfăşoară în E236!
Ajustarea taxelor și tarifelor la USV în acord cu politicile guvernamentale
În ședința Consiliului de Administrație din 26 ianuarie a. c. au fost discutate cuantumurile taxelor și tarifelor care urmează să intre în vigoare în anul universitar 2016-2017. Discuțiile au fost generate de faptul că în Contractul instituțional pe care Rectorul îl semnează cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice este cuprinsă obligația expresă de a corela taxele de studiu cu cuantumul alocației bugetare pe student echivalent (care este de 3040 lei pe an), dar și de faptul că nivelul taxelor practicate în USV nu a fost modificat în ultimii trei ani.
Având în vedere, pe de altă parte, majorarea salariului minim pe economie și creșterile salariale din sistemul bugetar românesc adoptate pe parcursul anului trecut, măsuri cu implicații importante asupra bugetului universității, membrii Consiliului de Administrație au propus și avizat adaptarea taxelor din USV la noul context economico-fiscal. Astfel, s-a decis creșterea taxelor de studiu pentru programele de licență, masterat și doctorat cu o medie de circa 16%, comparativ cu nivelurile aprobate de Senatul USV la începutul anului 2013.
Totodată, pentru a veni în sprijinul persoanelor provenite din medii dezavantajate, Consiliul de Administrație a adoptat decizia de a aloca, începând cu anul universitar 2016-2017, burse sociale în valoare de 300 lei tuturor studenților care îndeplinesc criteriile de acordare a acestui tip de bursă, utilizând finanțările obținute, inclusiv prin proiectele europene cu finanțare nerambursabilă.
De asemenea, pentru a stimula performanța pe parcursul anilor de facultate și de a scădea rata abandonului școlar, primilor 3 studenți cu taxă din anul I de studiu de la numeroase programe de studii li se vor acorda burse speciale reprezentând 75%, 50%, 25% din taxa anuală de școlarizare.
Membrii Consiliului de Administrație au decis și să anuleze anumite plăți solicitate celor care își propun să urmeze o facultate la Suceava. Astfel, au fost eliminate taxele de înscriere la bibliotecă și de eliberare a cardului de acces pentru studenții USV, permisul fiind eliberat în regim gratuit, penalizările pentru deteriorarea etichetelor RFID, taxele de acces la facilitățile sportive și de recreere, precum și la sala de conferințe din cadrul Centrului de Formare Continuă din Vatra-Dornei.
Propunerile formulate de Consiliul de Administrație au fost înaintate spre aprobare Senatului USV.
Lansări de carte la USV
În ziua de 1 februarie, ora 12, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava se va organiza prezentarea a două volume reprezentative pentru cunoașterea trecutului Bucovinei.
Cadastrul austriac al Ducatului Bucovinei. Districtul Cernăuți (1817-1865)
Sistemul de învățământ din Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774-1918)
Read More
Conferința cu tema âRemembering Dr. Martin Luther King, Jr.â
Ambasada Statelor Unite ale Americii, în cooperare cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează o conferință cu tema „Remembering Dr. Martin Luther King, Jr.”, susținută de Excelența Sa, Domnul Hans Klemm, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România.
Ambasadorul Hans Klemm va susține un discurs în limba engleză despre viața și activitațea lui Marțin Luther King Jr. și despre impactul său asupra Statelor Unite și a lumii în general.
După discurs, ambasadorul Klemm va dialoga cu studenții și va răspunde întrebărilor acestora.
Sunt invitați să participe studenț›i ai facultăților de Litere și Științe ale Comunicării, Științe ale Educației, Istorie și Geografie, Științe Economice și Administraț›ie Publică.
Locul și data evenimentului: Auditorium „Joseph Schmidt”, miercuri 20 ianuarie 2016, ora 16.
Conferința va putea fi urmarită în direct pe posturile de televiziune Bucovina TV, TVR Iași, precum și pe canalul Youtube al USV, ce poate fi accesat la adresa: https://www.youtube.com/user/universitateasuceava
Read MoreTraining âManagementul timpuluiâ la CCOC
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează pe 22 ianuarie, ora 12, training-ul „Managementul Timpului”.
Studenții care doresc să participe se pot înscrie la ccoc@usv.ro.
Training cu tema: âManagementul stresului în sesiuneâ la CCOC
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul USV organizează pe 15 ianuarie, ora 12, un training centrat pe „Managementul stresului în sesiune”.
Studenţii care doresc să participe se pot înscrie la ccoc@usv.ro
Comunicat finalizare proiect MANSiD
Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice”
– co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională
–
„Investiții pentru viitorul dumneavoastră”
|
COMUNICAT DE PRESĂ |
Finalizare proiect Centrului integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control
la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Suceava, 08.01.2016
Universitatea „Ștefan cel Mare”, cu sediul din Suceava, str. Universității nr. 13, a derulat, începând cu data de 10.04.2015, proiectul „Centru integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control” (MANSiD), cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională și Guvernul României în baza contractului de finanțare încheiat cu Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice”. Proiectul a fost implementat în localitatea Suceava pe o durată de 9 luni.
Valoarea totală a proiectului a fost, conform contractului, de 31.460.699 lei, din care 26.823.391,97 lei valoare eligibilă nerambursabilă maximă din Fondul European de Dezvoltare Regională și 4.637.305,03 lei valoarea eligibilă nerambursabilă maximă din bugetul național.
Obiectivul general pe care proiectul l-a îndeplinit a fost creșterea capacității de cercetare-dezvoltare și inovare multi-disciplinară și inter-disciplinară prin dezvoltarea infrastructurii specifice și atragerea de tineri cercetători și specialiști de înaltă calificare, atât pentru Universitate cât și pentru firmele care au departamente de cercetare și dezvoltare în zona de Nord-Est a României. Investiția menită sa răspundă acestui obiectiv strategic a fost reprezentată de crearea unei noi infrastructuri de cercetare-dezvoltare intitulată „Centrul integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control” (MANSID) însumând 11 laboratoare de cercetare (5 laboratoare CD modernizate, 6 laboratoare nou create), dotate prin prezentul proiect cu 155 de echipamente de cercetare-dezvoltare, din care 21 de echipamente au avut valori de peste 100 000 euro, fiind astfel îndepliniți indicatorii de realizare asumați în cadrul proiectului.
Detalii suplimentare puteți obține de la:
Persoană de contact: Prof.univ.dr. Mihai DIMIAN, Prorector cu Activitatea Științifică
Tel.: 0230/522 978, int. 591 Fax: 0230/520 080, e-mail: dimian@usm.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
Conferinţă de presă privind stadiul de implementare al proiectului MANSID
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava orgnizează miercuri, 30 decembrie 2015 o conferinţă de presă privind stadiul actual de implementareal proiectului „Centrul integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control” (Acronim MANSiD).
Invitaţie
Broşură prezentare MANSID


