BNR – Zilele porților deschise pentru studenții economiști
Studenții Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava au participat, pe parcursul lunii decembrie 2017, la activitățile ce au avut loc la sediul Agenției Suceava a Băncii Naționale a României, sub egida proiectului „BNR –Zilele porților deschise pentru studenții economiști”.
„Universitatea suceveană este implicată, alături de universități de prestigiu din țară, în proiectul ACADEMICA, care urmărește consolidarea dialogului dintre banca centrală, mediul economic instituțional și comunitatea academică, contribuind astfel la dezvoltarea cunoașterii în domeniul economico-financiar și la susținerea procesului de formare a tinerilor specialiști în domeniul financiar-bancar‟, declară decanul facultății, profesor universitar dr. Carmen Năstase.
La activitățile educaționale organizate la sediul BNR– filiala Suceava au participat 115 studenți de la programele de studii Administrarea afacerilor, Contabilitate și informatică de gestiune și Afaceri internaționale.
„BNR – Zilele porților deschise pentru studenții economiști” este un proiect adresat studenților și cursanților școlilor doctorale, având ca obiectiv general îmbunătățirea nivelului de cunoaștere și înțelegere, în mediul universitar, a activității băncii centrale, a rolului, funcțiilor și implicațiilor deciziilor acesteia în economia românească.
Lectori în cadrul manifestării: Elena Siretean – Director BNR Agenția Suceava, cu tema „Inflația și rolul Băncii Naționale a României în asigurarea stabilității prețurilor”, Carmen Boghean – conferențiar universitar dr. în cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, USV, cu tema „Prețurile și evoluția acestora în România”.
Read MorePromovarea rezilienței în școală – o nouă provocare pentru formarea profesorilor
În lunile noiembrie și decembrie, Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a derulat un stagiu de formare pentru profesorii din învățământul primar și preșcolar, având ca temă promovarea rezilienței în școală.
Stagiul face parte dintr-o etapă de pilotare a unui curriculum de formare profesională prin studii de masterat pentru profesori, elaborat în cadrul unui proiect european de cooperare strategică în domeniul educației universitare: ENRETE – Enhancing Resilience through Teacher Education. Proiectul este coordonat de Universitatea din Malta și se derulează prin cooperarea a șase universități europene: Universitatea Creta, Universitatea de Medicină Rijeka, Croația, Universitatea Lisabona, Universitatea Pavia din Italia și Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, fiind finanțat prin programul european ERASMUS+.
Fondat sub grantul ERASMUS+, proiectul ENRETE („Creșterea rezilienței prin formarea profesorilor”) își propune formarea profesorilor pentru întâmpinarea nevoilor emoționale ale elevilor și dezvoltarea rezilienței la aceștia. Proiectul dorește să creeze un masterat european în reziliență, prin care să propună instruirea cadrelor didactice în a promova reziliența la copii și tineri în școli, precum și în alte situații de viață.
Reziliența reprezintă capacitatea umană de a face față adversității, cu succes, într-un mod adaptat și sănătos, și se poate învăța într-un context formal, dirijat de către cadre didactice cu pregătire specifică. Scopul general al proiectului urmărește crearea unor medii de învățare care să promoveze reziliența și creșterea personală a elevilor marginalizați, oferindu-le acestora instrumentele, resursele și contextele de studiu care le facilitează atât învățarea școlară și academică, cât și cea socială și emoțională, având drept consecință includerea lor în viața socială, ca cetățeni activi.
Proiectul vizează elaborarea a nouă module ce urmăresc dezvoltarea competenței educatorilor de a răspunde și de a se adresa nevoilor de învățare, sociale și emoționale ale elevilor aflați într-o situație de risc în ce privește dezvoltarea și educația.
După stadiul de pilotare vor urma activități de revizuire a curriculumului, iar în luna mai, la Suceava, se va organiza un amplu eveniment de multiplicare a informațiilor dezvoltate în cadrul proiectului.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Direcția Generală Anticorupție au semnat un protocol de colaborare
Protocolul semnat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava cu Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) are ca obiect organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de prevenire a corupţiei, care vizează, în principal, promovarea în mediul universitar a integrităţii, eticii şi deontologiei profesionale, conştientizarea consecinţelor implicării în acte de corupţie, precum şi informarea studenţilor şi a cadrelor didactice cu privire la competenţa conferită de lege Direcţiei Generale Anticorupţie.
În cadrul parteneriatului, D.G.A. va propune şi dezvolta tematica specifică în domeniul prevenirii corupţiei, va participa la conferinţe, simpozioane, seminarii, sesiuni ştiinţifice etc., organizate pe probleme de interes comun, va elabora în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava broşuri şi volume tematice în domeniul prevenirii corupţiei, va participa cu articole din domeniul prevenirii corupţiei în publicaţiile de specialitate ale USV, va mediatiza derularea activităţilor comune în mass-media și va acorda sprijin de specialitate în realizarea unor materiale cu mesaje preventive.
Activităţile desfăşurate de către USV în cadrul acestui parteneriat vor consta în promovarea mesajelor campaniilor D.G.A., la evenimentele organizate și sprijinirea D.G.A., în calitate de partener, în campaniile de conştientizare adresate mediului universitar. De asemenea, USV va solicita specialişti din partea D.G.A. pentru activităţile de învăţământ/ formare pe domeniul specific/ problematica specifică, va participa cu articole pe tematica publicaţiilor de specialitate ale D.G.A, va asigura tipărirea / realizarea şi, după caz, montarea de materiale conţinând mesaje anticorupţie (broşuri, fly-ere, pliante, bannere etc.) și va populariza Linia gratuită Telverde anticorupţie 0800 806 806 a D.G.A. prin afişarea unor mesaje de prevenire a corupţiei în locurile special amenajate în acest sens.
Acest parteneriat confirmă eforturile constante ale USV de prevenire a corupţiei care, de-a lungul ultimilor ani, au constat în transmiterea de informări legate de politica USV în acest domeniu, organizarea unor dezbateri, crearea și utilizarea email-ul Părerea ta contează sauaplicarea unor chestionare studenților (cu o frecvență de 3 ani). Astfel, în anii universitari 2013 și 2016, au fost realizate două cercetări care au investigat percepția studenților asupra fenomenului corupției atât la nivel general, în întregul sistem universitar românesc, cât şi la nivel particular, în cadrul USV. În ambele cercetări au fost chestionați aproximativ 25% din numărul total al studenților universității, selecția respondenților având la bază o eșantionare proporțional multistratificată pe ani de studiu, facultăţi şi programe de studiu. Datele comparative au evidențiat impactul pozitiv al politicilor aplicate la nivelul instituției noastre: dacă în anul 2013 media evaluării pozitive a corectitudinii examenelor în USV a fost de 86,1%, cercetarea din 2016 a înregistrat un procent de 92,5%. Putem afirma că promovarea unei politici consecvente şi transparente în privinţa criteriilor de evaluare la examene reprezintă măsuri cu impact pozitiv pentru insuflarea unei atitudini oneste şi responsabile în rândul studenților, contribuie la stimularea competitivității academice și la cultivarea unei atmosfere de încredere în calitatea actului educațional din USV.
Marché de Noël, ediția a III-a
Lectoratul de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) de la Cernăuți a organizat vineri, 15 decembrie 2017, în cadrul Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți (CHNU), în colaborare cu Centrul de Studii Românești, o nouă masă rotundă internațională, cu tematica „Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”.
Gazda evenimentului, dr. Gina Puică, lectorul de română, a menționat în deschidere că tematica i-a fost inspirată de orașul Cernăuți, spațiu prin excelență al conviețuirii multilingve și multiculturale, adăugând că și prin această masă rotundă Lectoratul de română contribuie la aprofundarea cunoașterii limbii și culturii românești de către publicul ucrainean, demers inseparabil astăzi de deschiderea către alte limbi și culturi.
Prezentă la eveniment, Consulul General al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan, a salutat evenimentul, considerând că acesta se înscrie în necesarul proces al relaționării interstatale prin cultură, fiind și o ilustrare a devizei Uniunii Europene, „Unitate în diversitate”. Pe aceeași linie s-a situat și prorectorul responsabil de relațiile internaționale al USV, prof. univ. dr. Ștefan Purici, care în intervenția sa s-a referit la colaborarea privilegiată dintre Universitățile din Suceava și din Cernăuți și la Bucovina ca spațiu expus în mod fertil interferențelor.
Aceste luări de cuvânt oficiale au fost urmate de trei comunicări științifice. Lector univ. dr. Raluca Dimian (USV) a prezentat partea mai puțin cunoscută a operei lui Paul Celan (poet și traducător născut la Cernăuți în 1920), cea scrisă în limba română, pe care a analizat-o în contextul global al operei celaniene, care a fost redactată majoritar în limba germană. Au urmat lector univ. dr. Felicia Vrânceanu și lector univ. dr. Nikoletta Holovach (CHNU), care au făcut expuneri teoretice despre fenomenul interferențelor lingvistice, cu aplicații direct referitoare la situația limbii române vorbite în Nordul Bucovinei.
În final, un grup de cursanți ai Lectoratului de română, constituit majoritar din cadre didactice ale Universității „Yuriy Fedkovych”, a ilustrat prin propria prezență, cât și prin dezbaterea avută, esența tematicii abordate în cadrul întregii mese rotunde.
Reamintim că Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava sprijină în mod deosebit activitatea Lectoratului de română de la Cernăuți. Printre cele mai recente proiecte susținute se numără o aplicație practică de patru zile (4-7 decembrie 2017) în Nordul României, de care a beneficiat un grup de cursanți cernăuțeni.
Read MoreA patra ediție a concursului studențesc 25 de ore în USV”(25h@USV)
Biroul Francez vă invită miercuri, 20 decembrie, începând cu ora 18:00, la activitatea Marché de Noël, ediția a III-a. Elevii Colegiului Național de Informatică Spiru Haret, clasa a III-a C de la Școala Gimnazială Nr. 1, Suceava, elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, cei ai Colegiului Tehnic „ Al. I. Cuza‟, coordonați de prof. dr. Aura Mihoc, prof. Anca Căldăruș, pr. prof. dr. Cristian Mihoc, prof. Mihaela Șerban, prof. Loredana Gașpar, prof. Nastia Ungurean și prof. Bianca Gvinda, vor organiza un Târg de Crăciun în scop caritabil. Ei vor oferi invitaților recitaluri de colinde în limba franceză, o expoziție de obiecte confecționate manual, create în spiritul sărbătorilor de iarnă, felicitări, globuri, îngerași în tehnica quilling-ului, ornamente din materiale reciclabile (hârtie, lemn, material plastic), precum și produse de patiserie. Activitatea are o importantă componentă socială, adresându-se copiilor din medii defavorizate, pentru a le facilita accesul la activități culturale.
Târgul de Crăciun va fi cu vânzare, iar obiectele confecționate de elevii școlilor menționate vor putea fi cumpărate. Banii obținuți din vânzarea acestora vor fi donați în scop caritabil copiilor Centrului de Zi Sf. Vineri, Suceava.
Intrarea este liberă.
Vă așteptăm cu drag, în spiritul Crăciunului!
USV-OSF Hackathon 2017
Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu OSF Global Services, a organizat, în perioada 4-8 decembrie, cea de a III-a ediţie a concursului USV-OSF Hackathon.
Startul competiției a fost dat în ziua de 4 decembrie, prin prezentarea temei de concurs și a soluţiei demonstrative. Echipele înscrise în concurs (CVS, Winter is Coming, InfiniteLoop, Helden, Hephaistos, Hybrid Minds 2.0, Imperfect, Ceic, Code Square, Salty Minds, Curiosity și Solution Squad, totalizând un numar de 50 de studențI) au avut la dispoziţie cinci zile pentru a construi o aplicație care utilizează Speech Recognition. Studenţii au alocat ore de programare intensivă în scopul dezvoltării proiectului propus, iar mentorii OSF au venit în sprijinul echipelor pentru a le acorda suport dedicat.
Prezentările lucrărilor, jurizarea și premierea au avut loc pe data de 8 decembrie. Toți cei prezenți au aşteptat cu entuziasm momentul în care cele 12 echipe au prezentat demo-uri impresionante atât pentru membrii juriului, cât și pentru ceilalți hackeri. Ediția a III-a a Hackathonului s-a încheiat cu șase echipe câștigătoare: CVS, Winter is Coming și Infinite Loop, iar premiile speciale au fost acordate echipelor Helden, Hybrid Minds 2.0 și Hephaistos. Concurenţii au învățat ce înseamnă drumul de la idee la produs, au câștigat premii în bani și vouchere, respectiv șansa unei angajări viitoare în cadrul companiei.
Concursul a antrenat studenții într-un mediu de lucru apropiat de cel al companiei, a încurajat gândirea creativă și spiritul inovativ, de leadership sau management, constituind un excelent prilej de a pregăti tinerii pentru viitoarea lor carieră profesională.
Read MoreUSV, premiată la Concursul „iTEC” Winter Edition
În perioada 8 – 10 decembrie 2017, „LigaAC”, cu sprijinul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității de Vest Timișoara, a organizat Concursul „iTEC” Winter Edition. Concursul, la care participă studenți și elevi din toată România, este structurat pe 6 domenii distincte: Algoritmica, Embedded Development, Game Development, Graphic Design, Mobile Development și Web Development.
O parte dintre probe, Embedded Development, Game Development, Mobile Development și Web Development, s-au desfășurat pe o perioadă de 48 de ore (Hackathons).
Anul acesta, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat cu 8 echipe, formate din câte doi membri, la proba de Embedded Development, si cu o echipă formată dintr-un singur membru, la proba de Web Development.
La proba de Embedded Development, care a constat în realizarea unui joc tetris, atât pe partea de programare a jocului, cât și de realizare a modulului în format fizic, echipa „InelX” din Suceava, formată din Alexandru-Ilie MACIUC și David GHERASIM, a obținut locul II din 23 de echipe competitoare.
Celelalte echipe USV participante la proba sus-menționată i-au avut în componență pe: Mădălina-Maria Mitricioaei și Ionuț Șandru, Radu-Cristian Scutelnicu și Emilian Lupu, Iulian Lavric și Andrei Postelnicu, Daniel Grigoriciuc și Adrian Popescu, Daniel Polocoșer și Cîrdei Alberto, Leonard Ostafe și Alexandru Sili. Studentul Marian-Mihai Nemțoi a participat la proba de Web Design.
Pentru mai multe informații despre concursul „iTEC” se poate accesa link-ul: https://itec.ligaac.ro/
Lucrarea care a obținut locul II la proba de Embedded Development poate fi vizualizată pe pagina echipei „InelX”: https://www.facebook.com/InelXsv/ .
USV organizează cea de-a IV ediție a concursului studențesc 25 de ore la USV
Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în zilele de 14 și 15 decembrie 2017, a IV-a ediție a concursului studențesc „25 de ore la USV (25h@USV)”. Patru echipe, alcătuite din trei studenți, vor concura în cadrul unei competiții de natură tehnică, care își propune să testeze și să valideze abilitățile de dezvoltare hardware și software dobândite, creativitatea în lucrul cu noile tehnologii interactive ale momentului, precum și perseverența de a realiza, într-un timp limitat, aplicații tehnice performante.
Concursul va lua startul în data de 14 decembrie, la ora 15:00, și se va încheia în ziua următoare cu procesul de evaluare și festivitatea de premiere. Pe toată durata celor 25 de ore de desfășurare a concursului, echipele de studenți vor putea fi văzute la lucru în Atriumul corpului E al universității. Tema concursului din acest an va consta în dezvoltarea unei aplicații care va folosi mișcarea și gesturile mâinilor utilizatorilor drept modalitate de a interacționa cu un sistem informatic. În acest scop, echipele vor avea la dispoziție echipamente cu senzori de ultimă generație, asigurate pentru acest eveniment de către organizatori.
Dificultatea acestui concurs este dată și de timpul limitat (25 de ore) pe care echipele de studenți îl vor avea la dispoziție pentru finalizare proiectelor proprii. Un juriu alcătuit din reprezentanți ai Assist Software și OSF Global Services va evalua capacitatea studenților de a propune soluții functionale, originalitatea ideii și creativitatea implementarii acesteia, dar și modul în care ei realizează susținerea publică a proiectului.
Această competiție se dorește a fi o reacție a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava la eforturile manifestate în plan internațional pentru derularea celebrelor evenimente de tip „hackathon”, prin măsurarea unei noi mărimi fizice a dezvoltării în domeniul IT: creativitatea tehnică pe unitatea de timp. Sponsorii de tradiție ai concursului sunt Assist Software, OSF Global Services și Global Design.
Campania – Ridicăm țara în picioare pentru asistența socială
Conferința Națională: Activismul împotriva violenței domestice între prevenție și intervenție
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Facultatea de Istorie și Geografie, Departamentul de Științe Umane și Social Politice, și Facultatea de Drept și Științe Administrative, împreună cu Colegiul Național al Asistenților Sociali din România și Structura Teritorială Suceava a entității amintite, în cadrul Campaniei de promovare a profesiei de asistent social Ridicăm țara în picioare pentru asistența socială, organizează în data de 15.12.2017, orele 10, în Aula din Corpul E a Universității „Ștefan cel Mare” Conferința Națională: Activismul împotriva violenței domestice între prevenție și intervenție.
Obiectivul specific propus este implicarea comunității academice, a actorilor sociali: asistenți sociali, avocați, magistrați, polițiști, profesori, precum și a societății civile în combaterea violenței domestice și creșterea calității vieții victimelor violenței domestice, fiind totodată o modalitate de promovare și recunoaștere a profesiei de asistent social.
Parteneri în organizarea evenimentului sunt Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Consiliului Județean Suceava, Primăria municipiului Suceava, Asociația Științifică de Drept și Administrație Publică Suceava, Filiala Suceava a Asociației Profesionale Neguvernamentale de Asistență Socială ASSOC, Fundația FARA, Fundația TE AUD ROMÂNIA! și Editura LUMEN, alături de partenerii media: Intermedia TV, Plus Tv, Viva FM, Obiectiv de Suceava, Monitorul de Suceava, Crai Nou, Radio AS, Suceava Live.
Evenimentele sunt organizate în contextul desfășurării pe plan mondial a campaniilor de activism împotriva violenței asupra femeii, urmărindu-se eficientizarea prevenției la nivel comunitar și societal, conștientizarea efectelor violenței domestice asupra dezvoltării fizice și psihice a membrilor săi și asupra vieții comunității în general, dar și a măsurilor procesuale și procedurale utilizate în cazul violenței domestice.
„Prin acțiunile noastre desfășurate la nivel național încercăm să conștientizăm liderii comunitari despre necesitatea angajării asistenților sociali la nivelul primăriilor de la orașe, comune și sate. Asistentul social reprezintă o necesitate pentru orice tip de societate, aduce plus valoare în comunitate și face diferența în orice circumstanță. Susținem dezvoltarea serviciilor de prevenție și suport de la nivel comunitar prin intermediul cărora se pot preveni instalarea unor patologii sociale gen violența domestică. Practic, nu există comunități sustenabile fără asistența socială”, a declarat Doru Buzducea, Președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România.
Programele de studii de licență: Asistență Socială, din cadrul Facultății de Istorie și Geografie, Poliție Locală și Drept, din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin formarea specialiștilor în domeniile amintite, contribuie la consolidarea rețelei de specialiști a cărei misiune este reducerea stărilor anomice din societate și creșterea calității vieții.
Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România reprezintă interesele profesiei de asistent social și acționează prin toate mijloacele conferite de lege pentru dezvoltarea acesteia și pentru ridicarea prestigiului ei în cadrul vieții sociale.
Persoană de contact: lector univ. dr. Ecaterina Croitor, președintă a Structurii Teritoriale Suceava a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România.
E-mail: ecaterina_croitor@yahoo.com, tel. 0723396310.
Afiș campanie
Program conferință
Eveniment francofon la Biroul francez
Sucevenii francofoni și francofili sunt invitați cu caldură la Biroul francez, miercuri, 6 decembrie 2017, ora 18:00, la activitatea Saint Nicolas, histoires et légendes francophones, susținută de Colegiul Național de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava. Similar edițiilor precedente, elevii francofoni vor delecta publicul cu legende, mituri şi superstiții specifice spațiului francofon. O expoziție de felicitări pictate și caligrafiate inedit, cu scene amuzante, va fi vernisată cu acest prilej.
Micii trubaduri francofoni contemporani vor interpreta, la diverse instrumente, colinde și cântece specifice de sezon. Concursul tematic se va încheia cu înmânarea de diplome, cu premii dulci și multe surprize.
Organizată de prof. dr. Petronela Munteanu si prof. dr. Cristina Hetriuc, această manifestare își propune să răspundă promovării valorilor Francofoniei, plurilingvismul și diversităţii culturale şi să familiarizeze participanţii cu elemente de cultură și civilizație francofonă.
Read More

