USV, premiată la INFOINVENT 2017 – Chișinău
În perioada 15 – 18 noiembrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat, prin cadre didactice și studenți doctoranzi, la cea de a XV-a ediție a Expoziției Internaționale Specializată INFOINVENT 2017, organizată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), în colaborare cu Organizația Europeană de Brevete (EPO), Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO), Academia de Științe a Moldovei (ASM), Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic (AITT) și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Expoziția a reunit peste 300 de invenții, din care 120 aparțin inventatorilor români.
Doamna Lilia Bolocan, directorul general al AGEPI, a declarat: „Misiunea primordială a evenimentului, unic în Republica Moldova, este de a susține și de a promova activitatea inovațională, de a atrage noi investiții în economia națională. Prin organizarea acestei expoziții, AGEPI și-a propus să formeze un loc de întâlnire a inventatorilor, mediului de cercetare cu oamenii de afaceri, întreprinzători, interesați să pună în practică rezultatele cercetării și creativității. Astfel, evenimentul din anul curent reunește instituții și intreprinderi, inventatori și antreprenori, specialiști în domeniul protecției proprietății intelectuale din Republica Moldova, România, Portugalia, Croația, Cehia, Coreea de Sud, Japonia, Emiratele Arabe Unite.”
Organizatorii INFOINVENT 2017 au premiat următoarele invenții ale USV:
Medalie de aur:
– Micropompă electromecanică/micropompă electromecanică de vid și presiune
Autori: Popa Valentin, Graur Adrian, Dimian Mihai, Milici Dan-Laurențiu, Milici Mariana-Rodica, Nițan Ilie, Poienar Mihaela, Cernușcă Dumitru, Pața Sergiu
– Sistem de orientare după soare
Autori: Nițan Ilie, Poienar Mihaela, Milici Rodica-Mariana, Irimia Daniela, Bobric Crenguța-Elena, Olariu Elena-Daniela, Ungureanu Constantin, Romanescu Adrian, Pentiuc Radu-Dumitru
– Folie termosemnalizatoare
Autori: Cernomazu Dorel, Olariu Elena-Daniela, Jeder Mihaela, Irimia Daniela, Milici Mariana-Rodica, Rață Mihai, Milici Laurențiu-Dan, David Cristina, Nițan Ilie
– Actuator heliotermic cu bimetal
Autori: Romanescu Adrian-Neculai, Poienar Mihaela, Cenușă Mihai, Cernușcă Dumitru, Pața Sergiu, Olariu Elena-Daniela, Ungureanu Constantin, Popa Cezar, Milici Mariana-Rodica
– Compresor biflux axial
Autori: Mihai Ioan, Olariu Elena-Daniela
Medalie de argint:
– Actuator heliotermic
Autori: Romanescu Adrian-Neculai, Poienar Mihaela, Țanța Ovidiu-Magdin, Nițan Ilie, Olariu Elena-Daniela, Cernomazu Dorel
– Actuator heliotermic bandă bimetalică
Autori: Romanescu Adrian-Neculai, Cernușcă Dumitru, Pața Sergiu, Cenușă Mihai, Poienar Mihaela, Olariu Elena-Daniela, Ungureanu Constantin, Nițan Ilie, Milici Laurențiu-Dan
Medalie de bronz:
– Actuator liniar cu bimetal
Autori: Romanescu Adrian-Neculai, Cernușcă Dumitru, Pața Sergiu, Cenușă Mihai, Poienar Mihaela, Nițan Ilie, Popa Cezar, Milici Laurențiu-Dan, Pentiuc Gheorghe
– Actuator heliometric cu lamelă bimetalică
Autori: Cernomazu Dorel, Poienar Mihaela, Romanescu Adrian-Neculai, Țanța Ovidiu-Magdin, Cenușă Mihai, Olariu Elena-Daniela
Alte premii și distincții:
– Diplomă de excelență cu mențiune specială din partea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova pentru Micropompă electromecanică de vid și presiune. Autori: Popa Valentin, Graur Adrian, Dimian Mihai, Milici Dan-Laurențiu, Milici Mariana-Rodica, Nițan Ilie, Poienar Mihaela, Cernușcă Dumitru, Pața Sergiu
– Medalia de aur a Universității Tehnice a Moldovei pentru Actuator solar. Autori: Cernomazu Dorel, Mandici Leon, Graur Adrian, Sorea Nicolae, Nițan Ilie, Milici Dan-Laurențiu, Milici Mariana-Rodica, Rață Mihai, Prodan Cristina, Romaniuc Ilie, Buzduga Corneliu
– Premiul de excelență pentru protecția mediului oferită de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Protecția Mediului pentru Grup de invenții ale Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor Suceava.
La USV începe concursul OSF Hackathon, ediția a III-a
OSF Global Services, în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează, în perioada 4-8 decembrie 2017, cea de a III-a ediție a concursului OSF Hackathon.
Echipa OSF Global Services a dat startul înscrierilor astăzi, 20 noiembrie, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida, unde studenții au fost invitați să participe la lansarea concursului, cu indicații și trucuri utile pentru cei care doresc să își demonstreze talentul și imaginația. Tot astăzi va avea loc și o prezentare a companiei OSF Global Services, studenții având ocazia să se familiarizeze cu serviciile și produsele oferite clienților săi, cu valorile și principiile organizaționale, respectiv cu parcursul istoric al acesteia. Cei care doresc să se alăture echipei OSF vor putea afla informații despre programele dedicate studenților și posibilitățile de dezvoltare a carierei.
Startul competiției va fi dat în ziua de 4 decembrie, prin prezentarea temei de concurs și a soluției demonstrative. Toate echipele înscrise vor avea la dispoziție cinci zile pentru a construi o aplicație care va utiliza Speech Recognition. Studenții vor aloca ore de programare intensivă în scopul dezvoltării proiectului propus, iar mentorii OSF vor veni în sprijinul echipelor pentru acordarea de suport dedicat.
În data de 6 decembrie va avea loc o evaluare intermediară a proiectelor, iar prezentările lucrărilor, jurizarea și premierea sunt planificate pentru data de 8 decembrie.
Concurenții vor învăța ce înseamnă drumul de la idee la produs, vor câștiga premii în bani și șansa unei angajări viitoare în cadrul companiei.
OSF Hackathon, ediția a III-a, este un proiect care încurajează și cultivă gândirea creativă și spiritul inovator al studenților cu pregătire specifică, completându-l cu noțiuni de leadership sau management.
Vă așteptăm!
Read MoreUniversitarul sucevean Laurențiu Dan Milici a reprezentat România la un important eveniment științific în Zagreb – Croația
În perioada 6 – 7 noiembrie 2017, a avut loc în Zagreb, Croația, TTO Meeting from Central and South East European Countries (Întâlnirea Centrelor de Transfer Tehnologic din Europa Centrală și de Sud-Est )- “Working Together” on Use of the Internet: Benefit or Challenge for Academic Institutions, organizată de World Intellectual Property Organization (WIPO), în cooperare cu Ministerul Științei și Educației din Croația și al Biroului de Stat pentru Proprietate Intelectuală al Republicii Croația. Evenimentul a reunit 30 de reprezentanți ai universităților tehnice europene, printre aceștia numărându-se și prof. dr. ing. Laurențiu Dan Milici de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Dezbaterile au fost axate pe tema Open Science, un concept nou ce a demarat în mediul universitar, ca o mișcare ce permite accesul complet și liber la cercetările științifice, datele experimentale, software-ul dezvoltat, precum și diseminarea acestora către toate nivelurile societăți, amatori și profesioniști. În discuții s-a pus accent pe competențele cercetatorilor în raport cu conceptul Open Science, pentru ca aceștia să poată gestiona informația, să desfășoare activități de cercetare și să se implice în viața comunităților.
Dintre temele de interes enumerăm: Proiectul WIPO privind setul de instrumente pentru politica proprietății intelectuale – Open Science ca strategie instituțională (Olga Spasic – Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, Geneva), Managementul open-science, open-source și open-data în universități (Juho Lindman – Departamentul de Tehnologie Aplicată, Universitatea din Gothenburg, Suedia), Valorizarea rezultatelor cercetării în științele sociale și umaniste (Marta Catarino – Universitatea din Minho, Guimaraes, Portugalia) și Colaborarea open-innovation industrie – universitate (Jeff Skinner – director executiv al Institutului de Inovare și Antreprenoriat, London Business School, UK).
Program CRU USV
Fost bursier al Guvernului României în cadrul programului „Eugène Ionesco” și prezent ca stagiar postdoctoral la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în anul 2010, profesorul Mamadou DRAMÉ de la Universitatea Cheickh Anta Diop din Dakar, Senegal, revine la Suceava în perioada 19-23 noiembrie a.c, într-o misiune didactică și științifică.
Marți, 21 noiembrie, ora 16:00, la Centrul de Reușită Universitară, în colaborare cu Centrul de Cercetare Analiza Discursului (USV), Profesorul Mamadou DRAMÉ va susține conferința „Vivre sa jeunesse à travers les langues en Afrique”.
Miercuri, 22 noiembrie, ora 18:00, în cadrul „După-amiezilor francofone”, Biroul francez va găzdui conferința dedicată publicului francofon și francofil din Suceava, intitulată „Les langues en Afrique: enjeux politiques, culturels, idéologiques et identitaires”, susținută de Profesorul Mamadou DRAMÉ.
În aceeași zi, la ora 17:00, la Biroul francez, Margot BERTHELIN, lector francez la Suceava, va discuta cu elevii care se pregătesc pentru examenul DELF despre educație și învățarea limbilor străine.
Read MoreManagementul carierei tale – o nouă ediție
Miercuri, 22 noiembrie 2017, ora 11:00 la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va avea loc o întâlnire de suflet cu Profesorul universitar emerit Costică Brânduş. Este un eveniment ce face parte din seria de manifestări Omul și cartea, organizată de colectivul bibliotecii universitare sucevene, la inițiativa doamnei bibliotecar Stela Purici. Întâlnirea va avea loc în Sala de lectură a Bibliotecii USV, corpul E, etajul I.
Profesorul universitar dr. Costică Brânduş îi va avea ca invitați speciali pe Lectorul univ. dr. Vasile M. Demciuc, Director al Departamentului de Științe Umane și Social-Politice, Conferențiar univ. dr. Alexandru Ionuț Cristea, Lector univ. dr. Dinu Oprea. Dialogul va fi moderat de Profesorul univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu și bibliotecar Cristina Șutac.
La activitate sunt așteptați să participe foști studenți, masteranzi, doctoranzi, colegi de la Facultatea de Istorie şi Geografie, studenți ai facultăților de științe umaniste și tehnice, precum și cadre didactice universitare și din învățământul preuniversitar.
Domnul Costică Brânduş s-a născut la 26 octombrie 1937 în Galați. Studiile medii şi liceale le-a terminat în orașul natal. În perioada 1957-1962 a urmat cursurile Facultății de Științe Naturale şi Geografie, secția Geografie – Biologie secundar, în cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Tot la această universitate a continuat studiile doctorale, în perioada 1968-1974, sub conducerea științifică a Profesorului univ. dr. docent Constantin Martiniuc.
Din anul 1963, Domnul Profesor Costică Brânduş a început cariera universitară, fiind pe rând: preparator (1963-1964) la Institutul pedagogic de 3 ani Iași, asistent universitar (1964-1968) la Institutul pedagogic de 3 ani Bacău, lector univ. dr. (1968-1976; 1980-1986) la Institutul Superior Suceava, conferențiar univ. dr. (1990-1992) şi profesor univ. dr. (1992-2007) la USV. A susținut cursuri și seminarii și în universități din Ucraina, Italia, Franța și Grecia.
Domnul Profesor a desfășurat și o intensă activitate managerială, fiind: Șef de catedră la Facultatea de Istorie şi Geografie (1990-1994), Prodecan al acestei facultăți (1994-1996), Prorector al USV (1996-1999), Decan al facultății (2001-2004).
Domnul Profesor univ. dr. Costică Brânduş este autor și coautor la peste 20 de volume din diferite ramuri geografice (geomorfologie, geografia solurilor, hidrogeologie, geografie regională) și a peste 90 de articole în domeniu, publicate în țară și în străinătate. A participat şi inițiat un număr de 15 contracte de cercetare și a coordonat în cadrul Şcolii doctorale 10 teze avizate favorabil la USV, Universitatea din Bordeaux și Universitatea București.
Domnul Costică Brânduş este membru al Comitetului National al Societății Naționale de Geografie, membru al Asociației Geomorfologilor din România, membru al Comitetului National pentru Modificările Globale ale Mediului din cadrul Academiei Române, al Societății Naționale de Știința Solurilor, al Comisiei de Doctorat în cadrul Universității din Bari (Italia) la Departamentul de Geologie şi Geofizică etc.
Activitatea domnului Profesor Costică Brânduș a fost apreciată şi recunoscută la nivel național și internațional. Dovadă stau multiplele distincții, diplome și titluri acordate domniei sale: Premiul internațional al Uniunii regionale a geografilor din Cernăuți, Diploma de Onoare și titlul de „Profesor emerit” al USV, Meritul pentru Învățământ, în grad de ofițer, prin Decret al Președintelui României în 2004 s.a.
Biblioteca USV vă invită să participați la acest eveniment deosebit pentru a omagia această personalitate a geografiei culturale din România, anilor dedicați descoperirii, descifrării și interpretării fenomenelor geografice, educării și formării tinerelor generații de specialiști în Științele Pământului.
Read MoreÎntâlnire de suflet cu Profesorul universitar emerit Costică Brânduş

Read MoreMasa rotundă Umanism și putere
Centrul de Reuşită Universitară al „Universității Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Departamentul de Ştiinţe Umane şi Social-Politice al Facultății de Istorie și Geografie, are onoarea de a vă invita vineri, 17 noiembrie, ora 13.00, la o masa rotundă cu tema Umanism şi putere, organizată în cadrul proiectului Seminarul Umanist, un proiect care își propune să reunească cercetători, cadre didactice, doctoranzi și studenți interesați să dezbată probleme referitoare la actualitatea filosofică, socială și politică.
Această întâlnire pe tema umanismului în societatea contemporană reunește două personalități din domeniu: George BONDOR, profesor de filosofie contemporană, fenomenologie şi hermeneutică în cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, care va face o prezentare cu titlul Limite ale umanului, şi Daniel ȘANDRU, politolog și profesor la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, care își propune să abordeze tema Intelectualii, puterea cuvintelor şi disoluţia umanului. Prezentările și discuțiile din cadrul acestei mese rotunde vor avea loc în sala Centrului de Reuşită Universitară, corp A, sala 302.
USV, medaliată la Salonul de Inventică INOVA – BUDI UZOR
În perioada 9 – 11 noiembrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea de-a 42-a ediție a Salonului de Inventică INOVA – BUDI UZOR, care s-a desfășurat în Osijek, Croația. Aflată sub egida World Invention Intellectual Property Associations, expoziția a reunit peste 500 de invenții, dintre care 30 au aparținut inventatorilor români.
Din delegația USV au făcut parte atât cadre cadre didactice, cât și studenți doctoranzi, fiind premiate următoarele invenții:
1. Medalia de aur pentru Hybrid electrochemical actuator
Autori: Dorel CERNOMAZU, Ilie NIȚAN, Mariana-Rodica MILICI, Laurențiu-Dan MILICI, Ilie ROMANIUC, Constantin UNGUREANU, Ovidiu ȚANȚA;
2. Medalia de aur pentru Heliothermic actuator with bimetallic band
Autori: ROMANESCU Adrian-Neculai, CERNUȘCĂ Dumitru, PAȚA Sergiu, CENUȘĂ Mihai, POIENAR Mihaela, OLARIU Elena-Daniela, UNGUREANU Constantin, NIȚAN Ilie, MILICI Laurențiu-Dan;
3. Medalia de argint pentru Electromechanical micropump
Autori: CERNUȘCĂ Dumitru, POPA Valentin, GRAUR Adrian, POIENAR Mihaela, MILICI Laurențiu-Dan, NIȚAN Ilie;
4. Medalia de argint pentru Electromechanical micropump for vacuum and pressure
Autori: CERNUȘCĂ Dumitru, DIMIAN Mihai, POIENAR Mihaela, MILICI Mariana-Rodica, PAȚA Sergiu;
5. Medalia de argint pentru Sun tracking system
Autori: NIŢAN Ilie, POIENAR Mihaela, MILICI Rodica-Mariana, IRIMIA Daniela, BOBRIC Crenguța-Elena, OLARIU Elena-Daniela, RAŢĂ Gabriela, PRODAN Cristina;
6. Medalia de bronz pentru Linear actuator with bimetal
Autori: ROMANESCU Adrian-Neculai, CERNUȘCĂ Dumitru, PAȚA Sergiu, CENUȘĂ Mihai, POIENAR Mihaela, NIȚAN Ilie, POPA Cezar, MILICI Laurențiu-Dan, PENTIUC Gheorghe;
7. Medalia de bronz pentru Test stand
Autori: CERNUȘCĂ Dumitru, POIENAR Mihaela, MILICI Laurențiu-Dan, PAȚA Sergiu-Dan, UNGUREANU Constantin;
8. Medalia de bronz pentru Solar actuator
Autori: Dorel CERNOMAZU, Leon MANDICI, Adrian GRAUR, Nicolae SOREA, Ilie NIȚAN, Dan-Laurențiu MILICI, Mariana-Rodica MILICI, Mihai RAȚĂ, Cristina PRODAN, Ilie ROMANIUC, Corneliu BUZDUGA.
Totodată, acestor recunoașteri deosebite li se adaugă și Medalia de aur oferită de reprezentantul asociației Toronto International Society of Innovation & Advanced Skills TISIAS, iCAN Toronto – Canada, pentru invenția Heliothermic actuator with bimetallic band, avându-i ca autori pe: ROMANESCU Adrian-Neculai, CERNUȘCĂ Dumitru, PAȚA Sergiu, CENUȘĂ Mihai, POIENAR Mihaela, OLARIU Elena-Daniela, UNGUREANU Constantin, NIȚAN Ilie, MILICI Laurențiu-Dan.
Menționăm că din juriul internațional al Salonului a făcut parte și ș.l. dr. ing. Constantin Ungureanu, membru al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul USV.
Read MoreERASMUS+ OPEN DOORS
Miercuri, 22 noiembrie 2017, în Aula corp E parter, ora 12.00, Serviciul de Relații Internaționale și Afaceri Europene – Biroul Erasmus+ va organiza evenimentul Erasmus+ Open Doors .
Studenții interesați sunt invitați să participe pentru a afla care sunt oportunitățile programului de mobilități și cum pot deveni studenți Erasmus+.
Read More
Zmeu în zbor – Zmeul pestriţ
Miercuri, 15 noiembrie 2017, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților, organizează vernisajul expoziţiei „Zmeul pestriț”, activitate cuprinsă în cadrul proiectului „Zmeu în zbor”. Evenimentul se adresează în special studenților și are ca obiective dezvoltarea potențialului creator, creșterea încrederii în sine și a capacității de cooperare cu ceilalți.
Evenimentul cuprinde o expoziție de picturi realizate de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, Suceava, sub îndrumarea doamnei profesoare Raluca Schipor, un microrecital și o dezbatere cu privire la semnificația „zmeului” și implicațiile lui în pictură. Activităţile se vor desfășura la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în atrium, corpul E, începând cu ora 18.
„Zmeul pestriţ” îi va încuraja pe toți cei prezenți să-și construiască propriul zmeu de hârtie, ajutați de tinerii voluntari.