Activități Biroul Francez
Biroul Francez anunță că miercuri, 20 februarie 2019, la ora 17:00, are loc activitatea săptămânală dedicată francofonilor și francofililor suceveni, „Le français, c’est facile !”.
Micuții vor repeta părțile corpului și îmbrăcămintea de iarnă, fiind ghidați de dna lector univ. dr. Mariana Șovea. Ne bucurăm și în această perioadă de prezența lectorului de limbă franceză, Maxence Caron, care va anima activitățile și va propune un joc de identificare a diferențelor, plecând de la imagini cu activitățile pe care copiii le fac iarna.
Activitatea este organizată în cadrul Biroului Francez, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și al Centrului de Reușită Universitară, sub coordonarea prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, a lect. univ. dr. Mariana Șovea și a prof. gr. I Tamara Sabin, președinta Asociației Seniorilor Bucovineni, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Asociația Alianța Franceză din Suceava.
Vă așteptăm la „După-amiezile francofone”, proiect dedicat comunității sucevene!
Intrarea este liberă.
Inserția pe piața muncii – vectorul învățământului terțiar
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în calitate de Beneficiar, anunță deschiderea oficială a proiectului ,,Inserția pe piața muncii – vectorul învățământului terțiar”, finanțat prin Apelul POCU/320/6/21 „Măsuri de optimizare a ofertelor de studii din învățământul superior în sprijinul angajabilității”, cod SMIS 121221.
Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Universitatea din Piteşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în perioada februarie 2019 – august 2021.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6 – „Educație și competențe”. Valoarea totală a proiectului este de 5.913.896,21 lei, din care valoarea contribuţiei Fondului Social European este de 5.026.811,79 lei, valoarea contribuţiei de la bugetul naţional este de 768.806,21 lei, iar contribuţia partenerilor este de 118.278,01 lei.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă diversificarea şi îmbunătăţirea ofertei şi programelor educaţionale din patru centre de învăţământ superior acreditate – reprezentative pentru trei regiuni de dezvoltare, în vederea intensificării procesului de integrare a cursanţilor şi studenţilor în învăţământul terţiar universitar şi non-universitar, în corelaţie cu nevoile pieţei muncii din sectoarele economice/ domeniile identificate prin SNC si SNCDI.
Beneficiarii proiectului vor fi 400 de persoane, dintre care 300 de studenţi, 40 de cursanţi şi 60 de cadre didactice.
Rezultatele proiectului au în vedere următoarele:
- Realizarea unei campanii de informare cu privire la oferta educaţională specifică învăţământului terţiar non-universitar, desfăşurată în 10 comunităţi cu populaţie vulnerabilă, cu accent pe populaţia rromă.
- Încheierea a 80 de parteneriate cu parteneri sociali din medii publice şi private (potenţiali angajatori).
- Realizarea a 16 workshop-uri „şcoala motivaţională”, organizate cu parteneri sociali din medii publice si private (potenţiali angajatori) pentru 480 de participanţi (40 cursanţi, 300 studenţi, 60 cadre didactice, 80 potenţiali angajatori).
- Acordarea a 40 de burse pentru cursanţi înmatriculaţi în primul an într-un program de studii în cadrul învăţământului terţiar înfiinţat prin proiect.
- Realizarea unor pachete integrate de măsuri de asistenţă educaţională (consiliere academică, orientare în carieră), furnizate pentru 40 de cursanţi şi 300 de studenţi.
- Realizarea a trei programe post-universitare – în relaţie cu proiectarea de cursuri complementare şi promovarea de medii noi de învăţare (studii de caz, învăţare bazată pe contexte reale de acţiune, învăţare colaborativă, experimentare etc.), solicitarea şi utilizarea feedback-ului şi o evaluare eficientă a rezultatelor învăţării – pentru 45 cadre didactice din trei centre de învăţământ terţiar universitar, dintre care 90% certificaţi.
- Realizarea unui program post-universitar de formare/specializare/perfecţionare pentru 15 membri ai personalului didactic din învăţământul terţiar non-universitar, dintre care 90% certificaţi.
- Organizarea a patru workshop-uri, în patru centre universitare acreditate, pentru 60 de membri ai personalului didactic din învăţământul terţiar universitar şi non-universitar, în vederea promovării modelelor de succes dezvoltate.
- Realizarea a şase oferte educaţionale/cursuri complementare învăţământului terţiar universitar, dezvoltate şi furnizate pentru 300 de studenţi din ultimul an de studii de licenţă/ masterat.
- Realizarea a trei studii de inserţie profesională a absolvenţilor de învăţământ terţiar universitar, în trei centre universitare acreditate.
- Organizarea unor stagii de practică pentru minimum 200 de studenţi, 40 de cursanţi şi 60 membri ai personalului didactic universitar – experţi promotori de practică de specialitate în cadrul a patru centre universitare acreditate.
- Realizarea a două programe de studii pentru învăţământul non-universitar, în cadrul instituţiei de învăţământ superior acreditate, validate/autorizate/ implementate.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Persoana de contact:
Manager de proiect – Ioana Andreea COZIANU
e-mail: vit@usm.ro
Read More
USV organizează un curs de formare pentru profesia de “Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”
Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, pe parcursul a nouă săptămâni, un curs postunivesitar de formare pentru profesia de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Cursul, constând în prelegeri, analize, studii de caz – cazuistică, este programat să înceapă pe 18 martie 2019. Programul postuniversitar se adresează absolvenților de învățământ superior cu diplomă de licență, care doresc să dobândească cunoștințe în ceea ce privește conformitatea cu Regulamentul European nr. 2016/679 și exercitarea unei profesii de viitor, cea de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal.
Cursul organizat de Facultatea de Drept și Științe Administrative este autorizat de Ministerul Educației Naționale. Disciplinele cursului postuniversitar sunt: Dreptul la viață privată. Repere europene și naționale; Drepturile persoanei vizate; Metode, instrumente și operațiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal; Elemente de etică profesională; Relația cu Autoritatea Națională; Responsabilul cu protecția datelor – drepturi și obligații; Operatorul și persoana împuternicită de operator. Toate aceste cursuri vor fi predate de cadre didactice universitare și experți în domeniul protecției datelor personale.
Necesitatea desemnării unui responsabil cu protecția datelor cu caracter personal – DPO rezidă din obligația tuturor instituțiilor publice din Uniunea Europeană, implicit din România, precum și a celor private, fie ele chiar și non-profit, care prelucrează date cu caracter personal, potrivit art. 32 din Directiva (U.E.) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competențe în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date, prevederi introduse și în legislația națională. Profesia de „responsabil cu protecția datelor cu caracter personal” a fost introdusă în codul COR, la poziția 22 sub codul 242231.
Înscrierile la acest curs se desfășoară în perioada 18 februarie 2019 – 15 martie 2019. Actele necesare la înscriere sunt: fișa de înscriere; diploma de licență în original sau copie certificată pentru conformitatea cu originalul; copie după certificatul de căsătorie (dacă este cazul); copie după certificatul de naștere. Tariful este de 2900 lei, care se poate achita prin ordin de plată sau la casieria Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Mai multe informații pot fi obținute prin e-mail, la adresele decan@fdsa.usv.ro sau ingrid.roos@fdsa.usv.ro, și telefonic, la numerele de telefon 0230-522 978 / 555 sau 0746839917.
Read More
Activități Biroul Francez
Biroul Francez anunță reînceperea activităților săptămânale dedicate francofonilor și francofililor suceveni, miercuri, 13 februarie 2019, ora 17:00.
Programul evenimentelor debutează cu activitatea Le français, c’est facile !, curs dedicat micilor francofoni, care sunt însoțiți pe parcursul învățării de dna lector univ. dr. Mariana Șovea. Aceștia vor recapitula lexicul deja învățat (numerele, culorile, obiectele de îmbrăcăminte) și vor învăța expresii noi legate de anotimpul iarna.
Ne bucurăm și în această perioadă de prezența lectorului de limbă franceză, Maxence Caron, care va anima activitățile și va propune un joc nou grupei de copii.
Și în acest an, evenimentele organizate în cadrul Biroului Francez se realizează cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și al Centrului de Reușită Universitară, sub coordonarea prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, a lect. univ. dr. Mariana Șovea și a prof. gr. I Tamara Sabin, președinta Asociației Seniorilor Bucovineni, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Asociația Alianța Franceză din Suceava.
Vă așteptăm la „După-amiezile francofone”, proiect dedicat comunității sucevene!
Intrarea este liberă.
USV, locul 12 la nivel național în cadrul Webometrics Ranking of World Universities 2019
Ediția din ianuarie 2019 a clasamentului mondial Webometrics Ranking of World Universities plasează Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava pe locul 12 între cele 103 universități și instituții de învățământ superior din România și pe locul 136 între universitățile și instituțiile de învățământ superior din Europa Centrală și de Est. La nivelul întregii Europe, ca urmare a analizei celor 5890 de universități, USV ocupă poziția 782.
Webometrics Ranking of World Universities este o inițiativă a laboratorului Cybermetrics, un laborator de cercetare aparținând Consejo Superior de Investigaciones Científicas (CSIC), cel mai mare organism public de cercetare din Spania, și acoperă peste 27.000 de instituții de învățământ superior din întreaga lume. Obiectivul urmărit este acela de a cuantifica nivelul de vizibilitate în spațiul virtual a producției științifice a universităților și calitatea (impactul) cercetării la nivel global. Sunt analizați indicatori precum prezența și vizibilitatea în spațiul web, transparența, prin calcularea numărului de citări, dar și excelența, măsurată prin numărul de lucrări științifice situate în primele 10% cele mai citate titluri, în cadrul a 26 de discipline. Ediția din ianuarie a clasamentului este construită pe baza indicatorilor sintetizați în această lună, scopul fiind acela de a-i actualiza datele constant, menținând acuratețea analizei.
Această plasare onorantă a USV în topul celor mai performante universități la nivel internațional confirmă progresul semnificativ înregistrat de USV în ultimul deceniu, reflectat și în evaluările realizate recent de alte organisme internaționale specializate în clasificarea instituțiilor de învățământ superior, precum QS University Rankings (USV ocupând poziția 142 în topul universităților din Europa de Est și Asia Centrală și poziția 10 în Topul universităţilor din România), SCImago Institutional Ranking (USV ocupând poziția 98 în clasamentul realizat pentru Estul Europei și poziția 13 în clasamentul universităților din România) sau uniRank University Ranking (USV ocupând poziția 14 din 80 de universități românești prezente în top). Merită subliniat faptul că aceste poziționări constante între primele 15 universități din România au loc în condițiile în care finanțarea instituțională a USV s-a aflat pe locul 24 între universitățile românești, cu mai puțin de 1,5% din totalul finanțării instituționale universitare din România, conform ultimului raport publicat de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior.
Extras din Ranking Web of Universities
Read MoreProiect USV promovat pe site-ul universității Maryland din SUA
Activitatea de cercetare a Universității Ștefan cel Mare din Suceava devine tot mai vizibilă pe plan internațional. Astfel, unul dintre proiectele USV, coordonat de domnul prof. univ. dr. Mihai Dimian, este promovat pe site-ul Universității Maryland, SUA. Menționăm că echipa condusă de profesorul Dimian a câștigat un grant în valoare de circa 1 milion de dolari, dedicat dezvoltării unei platforme hibride de comunicații prin lumină vizibilă și realitate augmentată pentru dezvoltarea de sisteme inteligente de asistență și siguranță activă a autovehiculelor.
Pentru mai multe detalii, se poate accesa urmatorul link: https://ece.umd.edu/news/story/alumnus-mihainbspdimian-awarded-1m-grant-to-develop-a-hybrid-platform-of-visible-light-communications
Conferință cu titlul Building Bridges: Promoting Social Inclusion and Wellbeing for Families of Children with Special Needs
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează joi, 31 ianuarie 2019, în intervalul orar 8.30 – 17.30, în sala Auditorium „Joseph Schmidt” din campusul USV, evenimentul de multiplicare în vederea diseminării rezultatelor obținute în cadrul Proiectului Erasmus+, KA2 – Cooperation for Innovation and the Exchange of Good Practices Strategic Partnerships for adult education, 2016-1-RO01-KA204-024504 – BUILDING BRIDGES: PROMOTING SOCIAL INCLUSION AND WELLBEING FOR FAMILIES OF CHILDREN WITH SPECIAL NEEDS – PSI_WELL, proiect finanțat de UE.
Evenimentul va lua forma unei conferințe cu titlul Building Bridges: Promoting Social Inclusion and Wellbeing for Families of Children with Special Needs și va include prezentări și dezbateri privind problematica educației și consilierii părinților copiilor cu nevoi speciale, precum și diseminarea rezultatelor proiectului, manuale pentru profesori și părinți ai copiilor cu nevoie speciale. Conferința va deschide oportunități de comunicare de idei și bune practici, prezentările fiind susținute de către specialiști, cadre didactice de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Universitatea de Stat Moldova din Chişinau, Universitatea „Yurii Fedkovich” din Cernauţi, dar și de către practicieni din partea organizațiilor care au asigurat un parteneriat local în cadrul acestui proiect.
Proiectul de parteneriat strategic în domeniul educaţiei adulţilor s-a derulat pe parcursul a 30 de luni, în cooperare cu alte cinci universităţi europene: Universitatea Lleida – Spania, Institutul Politehnic Braganca – Portugalia, Universitatea Zagreb – Croaţia, Universitatea Klaipeda – Lituania, Universitatea Bogazici, Istanbul – Turcia, îmbinând expertiza acestora la nivelul cercetării psihosociale și educaționale, precum și la nivelul elaborării de intervenții practice în domeniul consilierii și trainingului părinților.
Proiectul a propus un cadru de promovare a incluziunii sociale, a echităţii și stării de bine pentru familiile aflate în risc, prin elaborarea de instrumente și programe educaționale, utile în activitatea cu părinții copiilor cu nevoi speciale. Parteneriatul a elaborat un manual pentru părinți care va fi pus la dispoziția profesorilor și părinților interesați de creșterea calității vieții de părinte prin dezvoltare personală, precum și un kit psiho-educațional format din două instrumente, manualul formatorului și caietul părintelui, care prezintă un program de intervenție psiho-educațională și socială pentru părinți.
Evenimentul de la finalul lunii ianuarie va reuni cadre didactice din învățământul universitar din țară și din străinătate, profesori din învățământul preuniversitar, specialiști din cadrul diferitelor ONG-uri, contribuind, astfel, la dezvoltarea comunităţii sensibile faţă de nevoile familiilor aflate în risc.
Contact: Conf.univ.dr. Aurora-Adina COLOMEISCHI, Coordonator proiect, iadina@usv.ro
Read MoreFacultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu firma EGGER România
Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu firma EGGER România, continuă proiectul început în anul academic 2017 – 2018. Proiectul este orientat spre dezvoltarea aptitudinilor și a competențelor specifice pe care trebuie să le dobândească absolvenții de studii superioare, în vederea facilitării inserției pe piața muncii și a creșterii gradului de adaptabilitate a acestora la piața muncii, prin susținerea unui curs de Limba germană.
„Cursul de Limbă Germană se organizează, în cadrul disciplinelor facultative din planul de învățământ, pentru studenții Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, cu un număr de 84 de ore de curs pe parcursul întregului an universitar 2018-2019. Ne dorim continuarea acestui proiect pentru cel puțin 3 motive: învățarea limbii germane presupune însușirea anumitor abilități, prin care studenții și absolvenții își pot spori calitatea vieții personale și profesionale; limba germană este cea de-a doua limbă ca importanță în lumea științei, ocupă locul trei în lume prin contribuția sa la cercetare și dezvoltare, iar al treilea motiv este posibilitatea de a găsi mult mai ușor un loc de muncă într-o companie ce acționează global. Universitatea pune la dispoziția proiectului comun spațiile de învățământ, materialele necesare și profesorul specializat, asigură promovarea cursurilor în rândul beneficiarilor studenți și se va ocupa de buna organizare a cursurilor, iar EGGER România pune la dispoziția universității fondurile necesare derulării acestui proiect”, declară prof.univ.dr. Carmen Nastase, decan FSEAP.
„Colaborăm cu succes de peste 10 ani cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, motiv pentru care compania EGGER România și-a propus intensificarea acestei cooperări și a comunicării dintre mediul universitar și compania noastră. În acest sens, dorim să ne aducem contribuția la dezvoltarea aptitudinilor și competențelor individuale ale studenților și la facilitarea adaptări acestora la cerințele actuale ale pieței muncii. Acest proiect a fost început pe parcursul anului universitar 2017-2018, iar compania noastră și-a exprimat interesul de a continua și susține financiar Cursul de limbă germană și în anul universitar 2018-2019, cu o frecvență de 2 ore pe săptămână, pentru studenții din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică. Anul trecut am premiat cei mai buni 6 studenți cu vouchere în valoare de 200 Euro, iar, pentru a-i motiva pe studenți, vom proceda similar și în acest an. În perioada cursului vom organiza și o vizită la fabrica noastră, pentru a permite cunoașterea mediului de lucru de la EGGER și înțelegerea valorilor companiei, aspect deosebit de important pentru noi. Organizam constant ședințe de analiză, față în față, studenți, profesori din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică și noi, cei de la EGGER, pentru îmbunătățirea continuă a acestei colaborări. Ascultăm opiniile celor implicați pentru a putea găsi împreună cele mai bune pârghii de dezvoltare a acestui program.” a declarat Daniela Ungureanu, Director Resurse Umane Divizia Est România în cadrul Grupului EGGER
Concursul „Student pentru o zi”, organizat de USV, inclus în Calendarul activităților educative extrașcolare regionale și județene al MEN
Ediția din acest an a concursului „Student pentru o zi”, competiție organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, dedicată liceenilor din clasele a XI-a și a XII-a din Regiunea Nord-Est a țării, este inclusă în Calendarul activităților educative extrașcolare regionale și județene al Ministerului Educației Naționale, aspect care îi certifică statutul și îi crește atractivitatea atât în rândul elevilor, cât și al cadrelor didactice care îi pregătesc.
Aflată la cea de-a XII-a ediție, manifestarea, deja una emblematică pentru USV, se desfășoară sub forma unui concurs, individual, pentru elevii claselor a XII-a, şi pe echipe, pentru elevii claselor a XI-a.
Chiar dacă programul suferă mici modificări de la un an la altul, acesta este gândit astfel încât elevii participanți să cunoască modul în care se desfășoară activitățile specifice unui student în campusul USV. Astfel, pe lângă testul scris la discipline precum Istorie, Geografie, Filosofie, Psihologie, Limba română, Limba engleză, Limba franceză, Limba spaniolă, Limba italiană, Comunicare şi relaţii publice, Economie, Electrotehnică, Energetică şi Electromecanică, Proiectare asistată de calculator în AutoCAD, Controlul şi expertiza produselor alimentare, Ingineria produselor alimentare, Gastronomie, Ecologie şi Protecţia Mediului etc., elevii sunt invitați să viziteze Observatorul Astronomic, Biblioteca USV, laboratoarele de specialitate, studio-ul din care emite Radio USV, sălile de spectacole, Complexul de Natație și Kinetoterapie. Ziua mai include o masă la Restaurantul USV și participarea la diverse jocuri și momente artistice organizate special pentru ei. Totodată, pentru profesorii însoțitori, USV organizează diverse workshop-uri și prelegeri susținute de cadre didactice ale universității sucevene.
Premiile constau în diplome pentru fiecare participant și profesorii îndrumători, cadouri personalizate cu sigla USV şi scutiri de la taxele de înscriere şi înmatriculare pentru cei care aleg să-şi continue studiile în cadrul instituţiei noastre.
După ce, în anul 2018, competiția s-a bucurat de o participare numeroasă (peste 390 de elevi din județele Suceava, Botoșani, Vaslui și Neamț) organizatorii concursului „Student pentru o zi” anunță că informații privind desfășurarea din acest an a competiției vor fi afișate în curând pe site-ul http://www.usv.ro/1zi.
Contribuție importantă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava la studiul efectelor majore ale schimbărilor globale de temperatură asupra creșterii arborilor
Într-un studiu publicat în prestigioasa revistă Science Advances, un grup de șase cercetători, printre care și Olivier Bouriaud, cercetător de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a evidențiat schimbări importante în creșterea arborilor din pădurile temperate și boreale generate de creșteri relativ scăzute ale temperaturii medii. În cadrul acestei cercetări au fost analizate pentru prima dată creșterile la arbori din peste 2500 de locații diferite răspândite pe întreg globul pământesc (America de Nord, Amercia de Sud, Asia Centrală, Europa și Noua Zeelandă). Pentru fiecare dintre aceste locații, creșterile arborilor au fost analizate în corelație cu variațiile sezoniere ale climatului pe două perioade diferite: 1930-1960 și 1960-1990. Dincolo de amploarea studiului, cercetarea întreprinsă stârnește un interes deosebit prin rezultatele obținute. Astfel, comparația creșterilor inelelor anuale în cele două perioade arată că în a doua perioadă arborii au suferit mai mult de secetă decât în prima perioadă. În zonele boreale din Eurasia și America de Nord, dar și pe platourile de înaltă altitudine din Alpi, Patagonia și Tibet, încălzirea climatului a fost peste medie. În schimb, precipitațiile au rămas mai mult sau mai puțin la același nivel. Prin urmare, arborii au evaporat mai multă apă și creșterile lor arată că arborii au suferit de secetă din ce în ce mai frecvent în a doua perioadă. Acest studiu realizat la scară mare arată că o schimbare minoră în datele climatice de bază are deja un efect major asupra creșterii arborilor din pădurile temperate și boreale. Astfel, o creștere a temperaturii medii de doar 0,5 grade Celsius a făcut ca factorul de stres principal pentru aproape 9 milioane km2 de pădure să nu mai fie temperatura scăzută a zonei, ci cantitatea de apă disponibilă.
Studiul intitulat „Redistribuirea vectorilor climatici ai creșterilor la arbori în secolul XX” a fost publicat pe 16 ianuarie 2019 în prestigioasa revistă Science Advances, cu un factor de impact ISI de 11,5.
Figura. În secolul XX, au avut loc schimbări ale factorului de stres principal în creșterea arborilor pentru aproape 9 milioane km2 de pădure indicați prin zona roșie – gălbui în harta de mai sus. (Grafic: F. Babst, WSL)
Read More