SCOPUL PROCEDURII
Procedura stabileşte modalităţile prin care se efectuează recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate pentru persoanele care doresc să activeze în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
DOMENIUL DE APLICARE
Procedura se utilizează în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava pentru recunoaşterea calităţii de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate.
CONŢINUT
Calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea obţinută în instituţii acreditate de învăţământ universitar din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state prevăzute în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice şi actualizată periodic, se recunoaşte automat de către instituţiile de învăţământ superior, respectiv instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat din România.
Calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea obţinută la alte instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate decât cele menţionate la alineatul anterior se recunoaşte numai în baza unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental sau interuniversitar.
Recunoaşterea se aplică cetăţenilor români, cetăţenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi cetăţenilor din state terţe.
Doar în cazul exercitării temporare a calității de conducător de doctorat se aplică direct dispozițiile din Legea 200/2004 și art. 296 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011:
(1) Posturile didactice rezervate, vacante sau temporar vacante sunt acoperite cu prioritate de personalul didactic titular al instituției sau de personalul didactic asociat, prin plata cu ora, conform prezentei legi.
(2) Angajarea specialiștilor cu valoare științifică și profesională recunoscută în domeniu, din țară sau străinătate, în calitate de cadre didactice asociate invitate, se avizează de către Consiliul Departamentului și se aprobă de către Consiliul de Administrație.
În vederea recunoaşterii calităţii de conducător de doctorat sau a abilitării, solicitantul depune dosarul de recunoaştere care cuprinde următoarele documente:
- cerere de recunoaştere (formular tip);
- act de identitate – copie – şi dovada schimbării numelui – copie şi traducere legalizată (dacă este cazul);
- diploma de doctor, dacă actul de studii este obţinut în România sau în instituţii acreditate de învăţământ universitar din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state prevăzute în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice şi actualizată periodic, respectiv atestatul de recunoaştere emis de CNRED, dacă actul de studii este obţinut la alte instituţii acreditate de învăţământ universitar din străinătate – copie şi traducere legalizată (dacă este cazul);
- diploma/adeverinţă care atestă calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea, eliberată de instituţiile acreditate de învăţământ universitar din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state prevăzute în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice şi actualizată periodic – copie şi traducere legalizată (dacă este cazul).
Dosarul se poate depune la registratura USV, se transmite prin poştă sau prin intermediul PCUe.
Decizia de recunoaştere / nerecunoaştere a calităţii de conducător se emite de către Rectorul USV în baza evaluării comisiei şi este valabilă şi produce efecte juridice la nivelul USV.
Atestatul de recunoaştere se va redacta în două exemplare, din care unul se transmite solicitantului şi unul se va arhiva la secretariatul CSUD.
Căi de atac
Decizia Comisiei de recunoaştere poate fi contestată o singură dată, în termen de 10 de zile de la comunicare, printr-o cerere motivată care se depune la registratura USV, se transmite prin poştă sau prin PCUe.
În situaţia în care solicitantul recunoaşterii depune contestaţie, Rectorul numeşte o comisie de contestaţie formată din trei membri în care vor fi desemnate alte persoane decât cele ale Comisiei de recunoaştere.
Membrii comisiilor îşi vor declina participarea în cazul apariţiei unei posibile incompatibilităţi precizate de reglementările în vigoare.
Rezultatele evaluării sunt consemnate într-un proces-verbal care va face parte din dosarul de recunoaştere şi care va fi semnat de toţi membrii comisiei de contestaţii.
Durata de soluţionare a contestaţiei este de maxim 10 de zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei. Termenul de soluţionare prevăzut mai sus se poate prelungi în cazuri justificate, solicitantul fiind informat în scris, prin curier poştal sau poştă electronică.
Soluția comisiei de contestaţii, consemnată într-un proces-verbal, poate fi atacată la instanțele competente de pe raza municipiului Suceava.
Eliberarea documentului de recunoaştere
Atestatul de recunoaştere se eliberează titularului sau unei persoane împuternicite prin procură notarială.
În cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării documentului de recunoaştere, se eliberează, la cerere, un duplicat al acestuia, după consultarea arhivei.
Atestatele de recunoaştere emise conform acestei proceduri sunt recunoscute doar în cadrul USV.
Detalii despre procedură se găsesc la link-ul următor: PO-SG-20_1 Procedura operațională privind recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate
Date de contact
Str. Universității nr.13, 720229 Suceava, România
Tel: +40 230 520 081 Fax: +40 230 520 080
Web: www.usv.ro
Secretar Școala Doctorală – Anca Filote
Tel: +40 230 520 081/int. 572
E-mail: ancafilote@usm.ro